Leviticus 16
1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit, Îndată după ce-au pierit Doi dintre-ai lui Aron copii:
2 „Pe al tău frate, să-l previi, Căci trebuie Aron să știe – Când, în al Meu cort, o să vie – Că nu tot timpul va putea Să treacă, de acea perdea, Care-nlăuntru e aflată Și care este așezată Ca să acopere privirii, Acel capac al ispășirii Cari, pe chivot, trebuie pus. În acest fel îi vei fi spus Tu, lui Aron, ca să nu piară, Când, în lăcaș, intra-va iară. Peste capac, un nor va sta, În care Mă voi arăta.
3 Aron va trebui să știe, În al Meu cort deci, cum să vie. Iată dar, ce va face el: Are să ieie un vițel – Care să aibă drept menire De jertfă pentru ispășire – Și un berbec ce îl socot, Să-Mi fie ardere de tot.
4 Să-și ia, pe el, tunica lui – Deci tunica preotului – Care, din in, este țesută. Să-și ia izmana lui, făcută – De-asemenea – din in subțire, Și brâul, ale cărui fire – La fel – din in, s-au împletit. Apoi să-și pună – negreșit – Mitra de in. Aste veșminte Sunt, pentru preot, haine sfinte. Cu ele, fi-va îmbrăcat, După ce-ntâi el s-a spălat.
5 De la ai lui Israel fii, Doi țapi, el va lua. Să știi Că țapii vor avea menire De jertfă pentru ispășire. Mai trebuie, de-asemenea, Și un berbece să mai ia, Pe care Eu am să-l socot Să-Mi fie ardere de tot.
6 Aron s-aducă, pentru el – Precum se cere – un vițel. Acesta fi-va folosit Drept jertfă pentru ispășit. Aron deci, prin a lui menire, Are să facă ispășire Apoi, în fața Domnului Și pentru el și pentru-ai lui.
7 Să ia doi țapi care, aduși, Vor fi, la cort, spre a fi puși În fața Domnului. Apoi,
8 Aron, pentru aceștia doi, S-arunce sorți, ca să se știe, Ai cui vor trebui să fie: Unu-i al Domnului astfel, Iar altu-i al lui Azazel.
9 Aron are să ia, de-ndată, Țapul pe care îl arată Sorții, că e al Domnului, Și-l va aduce-n fața Lui, Drept jertfă pentru ispășit.
10 Iar țapul care a ieșit, La sorți, drept pentru Azazel, Viu trebuie a fi pus el Apoi, în fața Domnului, Slujind deci, prin menirea lui, La împlinirea ispășirii. Să-l lași apoi, în voia firii: Deci să îl ducă în pustie, Unde va trebui să fie – Țapul acel – liber lăsat, Lui Azazel fiindu-i dat.
11 Aron să-și ia al său vițel Și-apoi, să facă, pentru el – Și pentru toată casa lui – Acolo-n fața Domnului, O ispășire, de îndat’. După ce fi-va-njunghiat
12 Vițelul său, Aron să ia Cădelnița. Să pună-n ea Cărbuni aprinși – adică jar – De pe al Domnului altar. Loc, trebuie să-i mai rămâie, Să pună doi pumni de tămâie – Tămâia cea mirositoare, Mărunt pisată – după care, Va duce tot ce va avea, În partea de după perdea. Astă perdea are menire, În cort, de-a face despărțire.
13 În spatele perdelei dar, Tămâia s-o pună pe jar. Dacă tămâia-n acel loc Are a fi pusă pe foc, Va face-n fața Domnului, Un nor de fum. Menirea lui E de-a-nveli-n pâcla-i subțire, Capacul pentru ispășire Cari, pe chivot, e așezat. În acest fel, va fi cruțat De la pieire; iar apoi, Se va întoarce înapoi
14 Și-n sângele vițelului, Își va vârî degetul lui, Pentru că trebuie stropit Capacul, către răsărit. De șapte ori, în fața lui, Cu sângele vițelului, El să stropească, ne-ncetat.
15 Apoi trebuie-njunghiat Țapul care avea menire De jertfă pentru ispășire Adusă-n fața Domnului, Pentru întreg poporul Lui. Sângele țapului adus Va trebui să fie dus, Dincolo de perdeaua care Este în cort, despărțitoare, Căci face-va apoi, cu el, Ca și cu cel de la vițel. Cu sânge, trebuie stropit Înspre capac și, negreșit, Se va stropi și-n fața lui, Cu sângele vițelului.
16 Aron deci, prin a sa menire, Să facă astfel, ispășire, Pentru locașul Meu cel sfânt Și pentru toate câte sânt Necurății, în rândul lor – Acela al copiilor Lui Israel – pentru oricare, A legilor Mele, călcare, Prin care au păcătuit. La fel, trebuie împlinit Și pentru cortul ce-i chemat „Al întâlnirii”, cort aflat În mijlocul poporului, În mijlocu-ntinării lui.
17 Când face slujba ispășirii Aron, în cortul întâlnirii, Nimeni să nu se afle-n el. Numai Aron este acel Care primește învoire, Să săvârșească ispășire, Pentru locașul Meu cel sfânt, Pentru toți cei cari ai lui sânt Și pentru tot poporu-acel, Cari este al lui Israel.
18 Când se va-ntoarce înapoi – Afară deci – Aron, apoi, Va merge la altarul Lui, Aflat în fața Domnului, Să facă, prin a sa menire – Și pentru-acesta – ispășire. Din sângele vițelului, Precum și din al țapului, Să ia apoi, să ungă dar, Coarnele-aflate pe altar.
19 Cu degetul, sânge, să ia Și să stropească-asemenea, De șapte ori, peste altar, Ca să-l sfințească așadar, De toată-ntinăciunea lui – Adică de-a poporului.”
20 „La încheierea ispășirii Pentru-acel cort al întâlnirii, Pentru locașul sfânt ce-l are Cortul și-apoi pentru altare, Țapul cel viu să fie-adus.
21 Aron, atunci, își va fi pus Mâinile-asupra țapului. Cu mâinile pe capul lui, Mărturisi-va, peste el, Păcatele lui Israel: Tot ceea ce s-a săvârșit, Prin care s-a păcătuit, Tot ceea ce-i fărădelege, Toate călcările de lege. Toate acestea fiind spuse, Pe capul țapului, sunt puse. Apoi, el fi-va izgonit Către pustie. Însoțit Va fi de-un om anume, care Primi-va astă-nsărcinare.
22 Țapul va duce-atunci, cu el, Greșelile lui Israel – Fărădelegi ce-a săvârșit – Într-un pământ sterp, pustiit. Deci țapul trebuie să fie Eliberat, doar în pustie.
23 Aron să intre înapoi, În cort; să-și lepede apoi, Veșmintele de in, cu care Se îmbrăcase, la intrare În sfântul Meu locaș. Să-și spele,
24 Într-un loc sfânt, trupul și-acele Straie, din in, să le îmbrace. După ce toate le va face, Să iasă-afară, să se ducă Ș, jertfele să le aducă. Aceste jertfe le socot Să-Mi fie ardere de tot. S-aducă deci, arderea lui Și arderea poporului, Și-apoi – după a sa menire – Are să facă ispășire, În fața Mea, și pentru el Și pentru-ntregul Israel.
25 Grăsimea jertfei cu menire De jertfă pentru ispășire Să o aducă pe altar, Ca să o ardă pe-al său jar.
26 Referitor la omu-acel Cari, țapul – pentru Azazel – Va trebui să-l izgonească, Iată ce are să-mplinească: ‘Nainte ca să intre iară, În tabără, să-și spele-afară, Trupul și straiele și-apoi, Să intre-n tabără-napoi.
27 Va trebui, în urmă, iară, Din tabără, să iasă-afară, Pentru-a lua atunci cu el Și țapul și vițelu-acel Cari dați au fost, de ispășit – Al căror sânge, folosit Fost-a, la cortul întâlnirii, La săvârșirea ispășirii. Aceste trupuri, într-un loc, Duse vor fi și arse-n foc, Cu pieile și carnea lor Și cu baliga jertfelor.
28 Cel ce le arde, să păzească Ce trebuie să împlinească: ‘Nainte ca să intre iară, În tabără, să-și spele-afară, Trupul și straiele și-apoi, Să intre-n tabără-napoi.”
29 „Această lege, să se știe Că veșnică are să fie: A zecea zi când va cădea, În an, în luna a șaptea, Cu toți va trebui să știți Ca sufletul să vă smeriți, Și oprit este fiecare, Să săvârșească vreo lucrare. Din lucru-atunci, va fi oprit Cel care e-mpământenit Ca băștinaș, dar și cel care Este, la voi, în adunare, Și locuiește ca străin.
30 Când zilele acestea vin, Veți face ispășire voi Și curățiți veți fi apoi, Față de Domnul, negreșit, De tot păcatul săvârșit.
31 Această zi când o să vie, Ca un Sabat, voiesc să fie, În care, toți să stați în tihnă, Să îi dați trupului, odihnă. În acea zi, voiesc să știți Ca, sufletul, să vă smeriți, Cu toți, în față-Mi, pentru că Este o lege veșnică.
32 Preotul, prin a sa menire, Atunci va face ispășire, Căci, ungere, a căpătat Și astfel, fost-a închinat, Mereu, în slujba Domnului. Fiu-i urmează tatălui, În slujba lui, la preoție. Atuncea el are să fie, În straiele de in, gătit, Acest veșmânt fiind sfințit.
33 Gătit apoi, cu-acest veșmânt, El, pentru locul cel prea sfânt, Are să facă ispășire. Și pentru cortul de-ntâlnire, Să facă ispășire dar; De-asemeni, și pentru altar Și pentru preoți, după care, Pentru întreaga adunare.
34 Această lege, să se știe Că, veșnică, are să fie, Pentru poporu-acesta: iată, În fiecare an, o dată, O să se facă ispășire – Așa precum v-am dat de știre – Pentru întregul Israel.” Aron a împlinit și el, Ceea ce Domnu-a poruncit, Prin Moise-atunci când i-a vorbit.