1Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
2„Copiilor lui Israel, Vorbește-le, în acest fel: „Dacă un om, dintre cei care, Israelul, drept fii, îi are – Sau dacă un străin, din cei Care vor locui cu ei – Pe-un fiu al său, are să-l ia, Pentru Moloh ca să îl dea, Omul acela – negreșit – Cu moartea, fi-va pedepsit: Întreg poporul țării are, Cu pietre, ca să îl omoare.
3Și Eu voi proceda la fel: În contra omului acel, Îmi voi întoarce Fața Mea, Căci a-ndrăznit ca să îl dea, Pe unul dintre-ai săi copii, Pentru Moloh. Voiesc să știi Că nimicesc ființa lui, Din mijlocul poporului, Căci Mi-a spurcat locașul sfânt Cari este în al vost’ pământ, Iar al Meu Nume sfânt, astfel, Ajuns-a necinstit și El.
4Dacă poporul, bunăoară, Pe omu-acela, nu-l omoară – Pe cel cari, un copil, și-a dat, Pentru Moloh – ne-ntârziat,
5Îmi voi întoarce Fața Mea În contra lui și-asemenea, Și împotriva a lor lui. Din mijlocul poporului, Pe toți, am să îi nimicesc – Pe cei cari, cu Moloh, curvesc.
6Atunci când întâmpla-se-va Ca să se ducă cineva, La cei care, cu morți, vorbesc – Sau la acei care ghicesc – Ca împreună să curvească, Mânia Mea o s-o simțească, Din plin și-ndată, omu-acel: Îmi voi întoarce, către el, Fața, spre nimicirea lui, Din mijlocul poporului.
7Să vă sfințiți, fiți sfinți, mereu, Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeu.
8Poruncile-Mi, să le-mpliniți Și legile-Mi să le păziți, Căci Eu sunt Domnul Cel ceresc – Eu sunt Cel care vă sfințesc.
9Atunci când întâmpla-se-va Că blestema-va cineva, Pe mama sau pe tatăl lui, Din mijlocul poporului, Omul să fie nimicit: Cu moartea, fi-va pedepsit, Pentru că el a cutezat, Părinții, de și-a blestemat. Astfel, sângele mortului Să cadă dar, asupra lui.
10Dacă se va-ntâmpla, vreodată, Cu o femeie măritată Ca să curvească cineva – Deci cu nevasta altcuiva – Omul acela, negreșit, Cu moartea, fi-va pedepsit. La fel, femeia dovedită Că a curvit, e pedepsită.
11Atunci când întâmpla-se-va Ca să se culce cineva, Cu soața tatălui său, el Să fie pedepsit, la fel: Cu moartea, fi-va pedepsit Și el și cea care-a curvit, Iar sângele curvarilor Să cadă peste capul lor, Căci au făcut ce este rău. A dezvelit, tatălui său, El, goliciunea, și-a călcat Poruncile ce le-am lăsat.
12Atunci, când întâmpla-se-va, Ca să se culce cineva, Cu nora sa, pe amândoi, Aveți a îi ucide-apoi, Fiindcă prin al lor păcat, Sângele și-au amestecat. Sângele lor, de-asemenea, Peste al lor cap, va cădea.
13Dacă un om culca-se-va, Vreodată, cu altcineva – Precum te culci cu o femeie – Viața, pe loc, să li se ieie, Căci ceea ce au săvârșit Este scârbos și, negreșit, Că al lor sânge, mai apoi, Cădea-va peste amândoi.
14Dacă un om ia o femeie, De soață, ca apoi să ieie Și pe-a ei fiică de soție, Acela trebuie să fie, Cu moartea-ndată pedepsit, Căci este un nelegiuit. În foc, să-i ardeți, pe toți trei Ca astfel, tot ce-au făcut ei – Nelegiuirea lor – apoi, Să nu rămână între voi.
15Atunci, când întâmpla-se-va Ca să se culce cineva, Cu vita lui, să-l pedepsiți: Cu moartea, voi să îl loviți, Iar soarta lui, de-asemenea, Și vita sa o va avea.
16Dacă, de-o vită, o femeie Se-apropie, să li se ieie, Îndată, viața, celor două, Iar sângele, peste-amândouă, Are să cadă, negreșit.
17Dacă un om a îndrăznit, Pe sora lui ca să o ia – Pe fata pe cari o avea Ori mama sa, ori tatăl său – Va săvârși un lucru rău. Dacă rușinea-i va vedea – Și dacă ea, de-asemenea, Îi va vedea rușinea lui – Atuncea, fapta omului Este o mare mișelie. De-aceea, nimicit să fie, Din mijlocul poporului. El, goliciunea sorei lui, A dezvelit-o și-a călcat Poruncile pe cari le-am dat. Pentru păcatul săvârșit, Cu moartea, fi-va pedepsit.
18Atunci când întâmpla-se-va, Ca să se culce cineva, Cumva, cu o femeie care E la al ei soroc, și are Ca goliciunea să-i zărească – Iar ea o să-i descoperească Scurgerea sângelui – cei doi Să fie nimiciți apoi.
19Nu dezveli, pe nici o cale, Rușinea sorei mamei tale, Nici pe-a aceleia pe care, Al tău tată, soră, o are, Căci asta-nseamnă că-ndrăznești Ca, ruda, să îți dezvelești. Cei cari păcătuiesc, să știți Că au să fie pedepsiți.
20Atunci, când întâmpla-se-va, Ca să se culce cineva, Cu-a sa mătușă, negreșit, Că acel om a dezvelit, A unchiului său, goliciune. Păcatul săvârșit, pot spune Că va fi aspru pedepsit: Fără urmași, vor fi murit.
21Atunci, când întâmpla-se-va, Că o să ieie cineva, Pe a fratelui său soție, Făcut-a o necurăție: I-a dezvelit, fratelui său, Rușinea. Pentru acest rău, Are să fie pedepsit – Fără urmași, va fi murit.
22Voi, legile-Mi, să le păziți, Poruncile-Mi, să le-mpliniți, Ca nu cumva să fiți vărsați Din gura țări-n care stați.
23Să nu trăiască ăst popor, Asemenea neamurilor Pe care le voi izgoni, Din fața lui, când va veni Să stea, în țara ce-i e dată. Să nu urmeze, niciodată, A neamurilor obiceie. Poporul Meu să nu se ieie După acestea, căci ce fac Ele, acum, nu-Mi e pe plac; Și toate câte le-am văzut La ele, scârbă Mi-au făcut.
24În țara lor, Eu v-am adus Și face-voi precum am spus: „Veți stăpâni, în țara lor, Căci Eu o dau ăstui popor. O veți avea în stăpânire. În ea – precum v-am dat de știre Și-i potrivit cu a Mea vrere – Va curge doar lapte și miere.” Eu sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu. De-asemenea, Eu sunt Cel care Alesu-v-am, dintre popoare.
25De-aceea, voi să aveți știre, Să faceți dar, deosebire, Între ceea ce-i curăție Și între ce-i necurăție – Deci între-un dobitoc curat Și între cel ce-i necurat, Sau între păsări ce-s curate Și între cele necurate. Știind aceste lucruri, voi N-aveți a vă spurca apoi, Prin dobitoace, târâtoare, Prin toate păsările care Aflate-s pe acest pământ Și care, necurate, sânt. V-am învățat ca să le știți, Mereu, să le deosebiți, Spre-a vă feri, neîncetat, De tot ce este necurat.
26Fiți sfinți, fiindcă Eu sunt sfânt, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt. Eu sunt Cel care v-am ales. Dintre popoare, v-am cules Și-apoi, deoparte, Eu v-am pus, Să fiți ai Mei, precum v-am spus.
27Atunci, când întâmpla-se-va, Că o să cheme cineva, Duhul cuiva care-a murit, Sau dacă s-a-ndeletnicit Doar cu ghicitul, imediat, Va fi, la moarte, condamnat. Sângele omului acel Are să cadă, peste el.”