Leviticus 11
1 Lui Moise și Aron, apoi, Le-a vorbit Domnul, și-a zis: „Voi,
2 Copiilor lui Israel, Vorbiți-le în acest fel: „Din dobitoacele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Iată acum, anume care, Îngăduite-s, drept mâncare:
3 Un dobitoc dacă luați Pentru mâncare, vă uitați – Mai înainte – la copită, Căci trebuie-a fi despărțită. Iar dacă dobitocul are, Unghii, la ale lui picioare, Să știți că trebuie cătate Ca să vedeți, de-s despicate. Iar pe deasupra, să se știe: Rumegător, voiesc să fie.
4 Să nu mâncați rumegătoare Care, la ale lor picioare, N-au unghiile despicate. Cămile nu vor fi mâncate, Cu toate că-s rumegătoare, Căci unghia de la picioare, La ele, nu e despicată. Cămila, deci, e necurată.
5 Nici iepurele cel de casă, Nu trebuie mâncat, la masă. Deși este rumegător, Unghia sa, de la picior, Nu-i despicată. Negreșit, Ca necurat va fi privit.
6 Să nu-l mâncați nici pe cel care Va rumega, însă nu are Unghia-ndouă despicată. Și animalu-acesta, iată, Așa precum am poruncit, Ca necurat, va fi privit.
7 Nici porcul – seama să luați – Nu aveți voie să-l mâncați, Cu toate că a lui copită Este, în două, despărțită. Chiar dacă unghia arată – Precum se cere – despicată, Porcii nu rumegă; să știți, Drept necurați, să îi priviți.
8 Să nu mâncați din carnea lor. Apoi, de hoitul porcilor, Să nu v-atingeți, ci să știți Ca, necurat, să îl priviți.
9 Din vietățile aflate În ape, pot a fi mâncate Cele ce au înotătoare (Aripi) și solzi și sunt în mare, Ori sunt în apele din râuri Sau sunt aflate în pârâuri.
10 Să vă feriți, mâna, a pune – Și să priviți ca urâciune – Pe cele fără-notătoare, Sau fără solzi, cari sunt în mare, Sau cari se află în pârâuri, Ori sunt în apele din râuri.
11 La carnea lor, să nu poftiți, Iar hoitul lor să îl priviți Drept urâciune. Astfel, toate
12 Viețuitoarele aflate În ape, care – aripi – n-au (Înotătoare-adică), sau Lipsite sunt de solzi, să știți, Drept urâciuni să le priviți.
13 Din păsări, iată, vă voi spune, Ce să priviți, ca urâciune Și cari nu sunt îngăduite A fi, la masă, folosite: Întâi, e vulturul, oprit; Gripsoru-apoi și, negreșit, Urmează vulturul de mare
14 Și șorecarul, după care Șoimul și neamul șoimului,
15 Corbul și soiurile lui;
16 Struț, bufniță, să nu mâncați. Nici pescărel să nu gustați, Și nici carnea coroiului, Sau carnea neamurilor lui;
17 Nici huhurez să nu gustați; Heretele să nu-l mâncați. De cocostârc să vă feriți.
18 Nici lebede să nu poftiți, Nici pelicanul; după care, Urmează corbul cel de mare,
19 Barza, carnea bâtlanului Și tot ce e din neamul lui; Din pupăză să nu gustați, Nici liliac să nu mâncați.
20 Ca urâciune, voi să știți, Că trebuie ca să priviți Orișice fel de târâtoare, Cari umblă pe patru picioare Și care, și să zboare, poate.
21 Din târâtoare, dintre toate Acele care pe picioare Pot a umbla și pot să zboare, Ca să mâncați e-ngăduit Doar cele care s-au vădit Că au, mai lung, fluierul care Piciorul din ‘napoi îl are, Putând să sară pe pământ: Ele îngăduite sânt.
22 Dec, iată ce sunteți lăsați – Dacă veți vrea – ca să mâncați: Lăcustele „solam” chemate, „Hargol” apoi, fiind urmate Doar de „hagab” și soiul lor, Din tot neamul lăcustelor.
23 Pe celelalte târâtoare Cari umblă pe patru picioare Și care zboară, vă pot spune, Să le priviți drept spurcăciune.
24 De ele, nu v-apropiați, Căci vă vor face necurați. Dacă se-atinge cineva, De ale lor hoituri, cumva, Poate a fi încredințat Că până seara-i necurat.
25 Acela care, hoituri, cară, E necurat până pe seară – De-a dus lăcustele acele, Va trebui, haina, să-și spele.
26 Atunci când întâmpla-se-va Să se atingă cineva – Din întâmplare, în vreun loc – De orice fel de dobitoc Cu unghia nedespicată Fiind toată dintr-o bucată, Sau cu copita ne-mpărțită – Întreagă, deci nedespărțită – Și cari nu rumegă, să știți, Drept necurat, să îl priviți.
27 Deci să priviți ca necurate, Acele dobitoace – toate – Care cu patru labe sânt, Putând să umble, pe pământ. Astfel, oricine din popor De va atinge hoitul lor, Tot necurat are să fie, Până când seara o să vie.
28 Până în seară-i necurat Cel care, hoituri, a purtat, Din dobitoacele acele, Și trebuie, haina, să-și spele. Aceste dobitoace – toate – Să le priviți ca necurate.
29 Din vietățile cari sânt Pe fața-ntregului pământ – Și se târăsc – vor fi-nșirate Acele care-s necurate: Cârtița, șoarecele-apoi, Șopârla după al ei soi;
30 Ariciul este necurat; De broască, el este urmat; Broasca țestoasă-asemenea: Tot necurată e și ea. Melcul e necurat și el; Cameleonul e la fel.
31 Pe-aceste târâtoare – toate – Să le priviți ca necurate. De se atinge cineva, De ale lor hoituri, cumva, Poate a fi încredințat Că până-n seară-i necurat.
32 Orișice lucru, peste care Pică ceva – din întâmplare – Desprins din hoiturile lor – Din hoitul târâtoarelor – Are să fie necurat, Ori peste ce va fi picat: Vase de lemn, haine curate – Din piele sau din sac lucrate – Sau orișice alt lucru care E bun de întrebuințare Pentru ceva. Aceste toate Vor fi, în apă, așezate, Unde vor trebui să stea, Pân’ înserarea va cădea. Doar după ce s-a înserat, Lucrul acel va fi curat.
33 De va cădea, din întâmplare, Ceva, din aste târâtoare – Cari, precum spus-am, moarte sânt – În vase care-s de pământ, Tot ce, în vas, va fi aflat, Are să fie necurat. Vasul acela, să se știe Că spart va trebui să fie.
34 Pe orice lucru de mâncare, Dacă această apă are Să cadă, fi-va necurat. La fel se va fi întâmplat Cu orice băutură care, Pentru băut este: oricare E vasu-n care e aflată, Să o priviți ca necurată.
35 Pe orice lucru peste care Cade ceva, din întâmplare, Din aste hoituri, voi să știți Că trebuie să le priviți Ca pe ceva ce-i necurat.
36 Când cineva, s-a întâmplat, Că trupuri moarte, a atins – Fără să vrea, sau înadins – Ca necurat priviți-l voi. Izvoare și fântâni apoi – Pentru că ele-alcătuiesc Grămezi de ape – trebuiesc Privite-a fi drept ne-ntinate. Ale lor ape sunt curate.
37 De va cădea, din întâmplare, Ceva, peste-o sămânță care Urmează a fi semănată, Ea va rămâne tot curată.
38 Dacă cumva, apă s-a pus, Peste sămânță, iar de sus – Din trupuri moarte – peste ea, Ceva, se-ntâmplă, a cădea, Sămânța fi-va necurată.
39 Dacă se va-ntâmpla, vreodată, Să piară, ca din întâmplare, O vită dintre cele care Date v-au fost, pentru mâncat, De bună seamă-i necurat Acela care s-a atins De ea, voit sau înadins. El, necurat, are să fie Până când seara o să vie.
40 Cel care va mânca apoi, Din acel trup mort, să știți voi Că necurat are să fie, Până când seara o să vie. De-asemenea, omul acel Cari poartă trupul mort, și el Are să fie necurat, Până când se va fi-nserat. El va mai trebui să-și spele, Apoi, și hainele acele Cu care fost-a îmbrăcat Când, trupul mort, el l-a purtat.
41 Din târâtoare, câte sânt, Acelea care, pe pământ, Se târâiesc, sunt necurate; Ele nu pot a fi mâncate.
42 Din târâtoare, câte sânt, Aflate pe acest pământ, Să nu mâncați din cele care Un mare număr de picioare – Pentru-a putea să umble – au; Nici dintre cele care stau Pe patru labe; apoi iar, De cele cari pe burtă doar, Se pot târî, să vă feriți, Căci necurate sunt, să știți. Toate acestea – vă pot spune – Priviți-le ca urâciune.
43 Deci voi aminte să luați, Ca nu cumva să vă spurcați, Prin târâtoarele acele. Voiesc să vă feriți, de ele,
44 Pentru că Eu sunt Domnul. Eu Voi fi al vostru Dumnezeu. De-aceea, voi să vă sfințiți, Căci vreau ca toți, sfinți, să Îmi fiți, Așa precum, sfânt, sunt și Eu. Deci voi să vă feriți, mereu, De târâtoarele cari sânt, În lumea voastră, pe pământ. De ele, să vă depărtați, Să nu vă faceți necurați,
45 Căci Eu sunt Domnu-Acela care Din a Egiptului strânsoare, Cu al Meu braț, v-am apucat, V-am scos și v-am eliberat, Să fiu al vostru Dumnezeu. Fiți sfinți, așa cum sunt și Eu!
46 Aceasta-i legea privitoare La păsări, la viețuitoare Aflate-n apele ce sânt, La vitele de pe pământ, Precum și la viețuitoare Cari parte fac din târâtoare.
47 V-am dat această lege: voi, Prin ea, aveți a ști apoi, Ce este, sau ce nu-i curat, Și ce e voie de mâncat.”