Bible

1 Dintre ai lui Aron copii, În față, au ieșit doi fii: Nadab era unul din ei, Iar celălalt, Abihu. Ei Cădelnițele și-au luat, Tămâie-n ele au turnat, Iar după-aceea, foc au pus. Un foc străin ei au adus Astfel, ‘naintea Domnului Și-au încălcat porunca Lui, Căci El, așa ceva, n-a zis. 2 Un foc, atunci, Domnu-a trimis, Cari, pe cei doi, i-a mistuit Și-n fața Lui, ei au murit. 3 Către Aron – fratele lui – Moise a zis: „Al Domnului Cuvânt, acum, s-a împlinit, Căci El a spus: „Voi fi sfințit De către-acela care vine Să se apropie de Mine Și proslăvit am să fiu Eu, În fața la poporul Meu.” Aron, când aste le-a văzut, N-a zis nimic, doar a tăcut. 4 Moise-a chemat, atunci, la el, Pe Elțafan și Mișael. Aceștia au venit îndată; Pe Uziel îl aveau tată, Cari, lui Aron, precum se știe, Unchi se vădise să îi fie. Moise le-a zis: „V-apropiați! Pe frații voștri, să-i luați, Căci au pierit și nu mai sânt! Luați-i din locașul sfânt Și scoateți-i, pe amândoi, Afar’ din tabără apoi.” 5 Atunci, ei s-au apropiat, Pe cei doi morți i-au ridicat Și-au mers, afară, de i-au dus, Spre a-mplini ce li s-a spus. Pe ei, tunici, ei au avut, Așa cum Moise le-a cerut. 6 Cu fii săi – cu Eleazar, Și-asemeni și cu Itamar – Era Aron, când a venit Moise, la el, și le-a vorbit: „Acum, să nu vă dezveliți Voi, capetele! Vă păziți, Să nu rupeți haine, cumva, Ca să nu piară cineva, Căci nu vreau – din cauza voastră – Pe toată adunarea noastră, Să se mânie Dumnezeu. Deci ascultați de sfatul meu: Voi trebuie, pe-ai voștri frați, Deoparte, ca să îi lăsați Și-n al lui Israel popor, Să plângă toți, arderea lor, Cari, de la Domnul, a venit. 7 Căci nu vă este-ngăduit, Cortul, ca să îl părăsiți, Ca nu cumva, voi să pieriți. Uleiul, pentru ungeri sfinte, E peste voi! Luați aminte, Că-i untdelemnul Domnului!” Ei s-au ținut de vorba lui Și-ntocmai, au îndeplinit, Ceea ce Moise a dorit. 8 Către Aron, Domnul a zis: 9 „Să știi că nu vă e permis – Nici ție și de-asemenea, Nici fiilor tăi – de a bea Vinuri, defel; sau vreo licoare Sau băuturi amețitoare Atuncea când o să intrați, În cort. Deci seama să luați Și, tot mereu, atenți să fiți, Dacă nu vreți ca să pieriți! Această lege – pentru voi, Și pentru cei care, apoi, Pe urma voastră au să vie – Veșnică trebuie să fie! 10 Numai așa, voi o să fiți, În stare, să deosebiți Un lucru care este sfânt, De celelalte ce nu sânt, Și ceea ce este curat, De ceea ce e întinat. 11 Numai așa – în acest fel – Puteți, pe ai lui Israel Copii, să-i învățați apoi, Aceste legi, pe care voi, Chiar de la Domnul le-ați primit Și cari, prin Moise, v-au venit.” 12 Moise a mai vorbit apoi, Cu-Aron, precum și cu cei doi Copii rămași – cu Eliazar Și cu-al său frate, Itamar – Și-a zis, privind la fiecare: „Parte, din darul de mâncare – Din jertfele ce sunt menite A fi de flăcări mistuite – Voi trebuie să vă luați, Pe care-apoi să o mâncați Făr-aluat, lângă altar. Să știți că aste părți de dar, Din jertfele Domnului sânt, Iar darul e lucru prea sfânt. 13 Când partea voastră o mâncați, Într-un loc sfânt, voiesc să stați. Ea este dreptul tău – să știi – Precum și-al alor tăi copii, Din darurile de mâncare Pe cari le-aduce fiecare, Lui Dumnezeu, și-n fața Lui Arse-s de para focului. Acum eu, iată, v-am vorbit Și-am spus ce mi s-a poruncit. 14 Darul care vă este dat, Mâncați-l într-un loc curat. Să îl mănânci cu-ai tăi copii – Cu fii, cu fete – și să știi Că vouă, pieptul, vă e dat, Ca pe un dar ce-i legănat, Precum și spata dreaptă care Luată e, prin ridicare. Toate acestea sunt luate Și vouă, ca un dar, vi-s date. Ăst drept, ție ți se cuvine Și-apoi, fiilor tăi, prin tine. El trebuie a fi luat, Din jertfele pe cari le-a dat Poporu-ntreg, lui Dumnezeu, Spre mulțumire, tot mereu. 15 Grăsimile ce-s rânduite A fi de flăcări mistuite, Să le-nsoțească fiecare Cu jertfa lui pentru mâncare – Cu spata deci – și ne-apărat, Cu pieptul, ca dar legănat. Acestea, a găsit cu cale, Chiar Domnul, a fi ale tale Și-a fiilor tăi, totodată; Căci El vi le-a dat vouă, iată, Ca ale voastre doar să fie, De-acum și până-n veșnicie, Prin lege, cum mi-a poruncit, Pe munte, sus, când mi-a vorbit.” 16 Moise, apoi, a căutat Țapul care fusese dat Ca jertfă pentru ispășit. Zadarnic: nu l-a mai găsit, Căci ars a fost țapul acel. Văzând că nu-l găsește, el S-a mâniat pe Eliazar Și-asemeni și pe Itamar. Plin de furie, i-a-ntrebat: 17 „Oare de ce nu ați mâncat Voi, jertfa pentru ispășit, Într-un loc sfânt, cum am vorbit? Lucrul acesta e prea sfânt Și dat vă este, pe pământ, De Dumnezeu, ca să luați, Astfel, prin el, și să purtați Nelegiuirile pe care Le face-ntreaga adunare, Căci voi doar faceți ispășire, Pentru orice nelegiuire – Sau vină a poporului – Mereu, în fața Domnului. 18 Iată dar, că nu ați luat Sângele jertfei! N-ați intrat Nici în locașul sfânt apoi, Cu sângele acesta! Voi, Cu toți, trebuia să intrați Și în locașul sfânt să stați, Până când carnea jertfei dată, Ar fi putut a fi mâncată, Așa precum v-am poruncit!” 19 Aron, atuncea, a vorbit: „Ei și-au adus – căci aveau știre – Jertfele lor de ispășire, Precum și arderea de tot, În fața Domnului. Nu pot Să știu, acum, dacă e bine – După ce s-a-ntâmplat cu mine, După tot ceea ce-am pățit – Dacă mai este nimerit Să fi mâncat, cu bună știre, Azi, jertfa pentru ispășire. De-aceea, te-ntreb frățioare: Crezi tu că era bine oare, Ca să mănânc, în fața Lui – Adică-n fața Domnului?” 20 Când aste vorbe-a auzit Moise, pe loc, s-a mulțumit, Pentru că a luat aminte Plăcându-i ale lui cuvinte.