1În cortul întâlniri-aflat, Domnul, pe Moise, l-a chemat Și i-a vorbit în acest fel:
2„Copiilor lui Israel, Le spune: „Dacă, un dar, vrea – Un om – lui Dumnezeu, să-I dea, Să știe cum că darul dat, Din vite trebuie luat – Deci din cireadă sau din turmă.
3Dacă ăst dar va fi, în urmă, Adus ca ardere de tot De la cireadă, Eu socot Ca două cereri să-mplinească: Să fie parte bărbătească Și fără de cusur să fie. Jertfa pe care Mi-o dă Mie, La ușa cortului, adusă Are să fie și-apoi pusă Acolo-n fața Domnului, Pentru a fi-nchinată Lui, Căci astfel doar darul făcut, Îi va fi Domnului, plăcut.
4Stăpânul dobitocului Să pună, peste capul lui, Mâna și-apoi, să îl jertfească. Numai așa o să-l primească Domnul, făcând în acest fel, O ispășire, pentru el.
5Vițelul care va fi dat Ca jertfă, fi-va-njunghiat Apoi, ‘naintea Domnului. Va fi luat sângele lui, De preoți, care – precum știi – Sunt dintr-ai lui Aron copii. Ei vor stropi apoi, cu el Jur împrejur, altaru-acel Cari pentru jertfe e adus Și-n fața cortului e pus.
6Vițelul care a fost dat Ca ardere de tot, tăiat Va fi-n bucăți – deci împărțit – După ce fost-a jupuit.
7Să pregătească acel dar – Și foc să facă pe altar – Ai lui Aron feciori. S-adune Lemne de foc, pe cari vor pune
8Bucățile vițelului, Capul și cu grăsimea lui.
9Picioarele vor fi luate Și măruntaiele. Spălate Vor fi cu apă, după care, Arse-au să fie fiecare – De către preot – pe altar. Acesta fi-va, așadar, O ardere de tot, numită Jertfă de flăcări mistuită, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.
10Dacă un om vine, în urmă, Și va aduce-un dar din turmă, Din miei sau capre – cum va vrea – Ca ardere de tot să-l dea, Două cerințe să-mplinească: Să fie parte bărbătească Și fără de cusur să fie.
11Cu jertfa lui, apoi, să vie Și să-și înjunghie-al său dar, La miazănoapte de altar. Iar preoții, care – cum știi Că sunt ai lui Aron copii – Stropi-vor, cu sângele lui, Jur împrejuru-altarului.
12Jertfa-n bucăți va fi tăiată Și-apoi, bucată cu bucată – Cu capul și grăsimea dar – Arse, de preot, pe altar Trebuie-n urmă, ca să fie. Iată ce vreau să se mai știe:
13Picioarele vor fi luate Și măruntaiele; spălate Vor fi cu apă, după care, Arse-au să fie, fiecare, De către preot, pe altar. Acesta fi-va, așadar, O ardere de tot, numită Jertfă de flăcări mistuită, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.”
14„Dacă aduce cineva, Lui Dumnezeu, un dar, cumva, Din păsări, trebuie să știe Cu ce putea-va ca să vie. Deci pentru arderea de tot, Doar anumite păsări pot A fi aduse. Omu-acel S-aducă pui de porumbel, Când face jertfele acele, Sau poate-aduce turturele.
15Preotul, pasărea de dar, Are s-o ducă pe altar. Cu unghia să îi despice Capul, iar sângele să-i pice Pe-ntinderea peretelui Ce este al altarului Și ars să fie acel dar, Apoi, pe focul din altar.
16Să-i scoată penele și gușa Și-acolo unde strângi cenușa – Lângă altar, spre răsărit – Să le arunce, negreșit.
17Apoi, o să mai trebuiască Să-i frângă – făr’ să-i dezlipească – Aripile. Când a sfârșit Preotul, tot ce-i de-mplinit, Are s-o ardă pe altar. Aceasta fi-va, așadar, O ardere de tot, numită Jertfă de flăcări mistuită, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.”