Bible

Focus

On Your Ministry and Not Your Media

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

Exodus 40

:
Romanian - BIV2014
1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
2 „În ziua-ntâi, din prima lună, poruncești ca se pună Cortu-ntâlnirii. Iar apoi,
3 Chivotul, îl veți pune voi, În interiorul cortului. Ai atârni, în fața lui, Perdeaua din lăuntru, care Servește drept despărțitoare.
4 După aceea, te duci, Căci masa vreau o aduci. Pe ea, vei pune, negreșit, Tot ceea ce e rânduit. Apoi, sfeșnicul îl pui Și-așează-i candelele lui.
5 Ai aduci și-acel altar, Pentru tămâie. Îl pui dar, În cort, pentru locul lui Este-n fața chivotului.
6 Așezi apoi, precum socot, Altarul arderii de tot, În fața ușii cortului;
7 Iar între cort și locul lui, Ligheanul fi-va așezat Și apă-n el, va fi turnat.
8 Apoi, întinde curtea lui, Jur împrejurul cortului; Iar după ce ai s-o așezi, Perdea curții s-o fixezi.
9 Ia untdelemnul pregătit, Care-i la ungeri folosit, Și unge cu uleiu-acel, Cortul și tot ce este-n el. Prin ungerea ce-o săvârșești, Cortul acela, îl sfințești, Cu toate câte în el sânt Și astfel, cortul va fi sfânt.
10 Altarul arderii de tot Cu ale lui scule cu tot Să-l ungi apoi, și să-l sfințești. Prin ungerea ce-o săvârșești, Prea sfânt, altarul va fie.
11 La rând apoi, are vie Ligheanul și piciorul său.
12 Îl iei pe-Aron pe frate’ tău Îi iei și pe feciorii lui Și-apoi, la ușa cortului, Ai te-nfățișezi cu ei Și-i speli cu apă. Apoi iei
13 Și straiele care sunt sfinte. Pune pe-Aron aste veșminte Și unge-l ca se sfințească, Spre a putea Îmi slujească Mie, ca preot; după care,
14 Pe fiii săi pe fiecare Cu tunici ai îi îmbraci. Iată în urmă, ce-ai faci:
15 Să-i ungi cu untdelemnul sfânt, Pentru ei, preoți, Îmi sânt, Prin ungerea făcută lor. În al lui Israel popor, Ei au aibă, pe vecie, Dreptul acest, de preoție.”
16 Așa cum Domnul i-a cerut, Moise, îndată, a făcut.
17 În ziua-ntâi, din prima lună, A poruncit ca se pună Cortu-ntâlnirii, după plan, Căci începuse-al doilea an.
18 Cortul, întâi, l-a așezat Și pe picioare l-a fixat. Verigi și scânduri a adus, Pe care-apoi, la cort, le-a pus. Stâlpii, în urmă, i-a-nălțat,
19 Iar peste cort a așezat Învelitoarea. A făcut, Așa cum Domnul a cerut.
20 El, mărturia, a adus-o Și în chivot apoi, a pus-o. A pus drugii chivotului, Iar peste el, capacul lui.
21 Chivotul fosta-n cort adus; În fața sa, apoi a pus Perdeaua care i-a slujit Drept paravan și-a despărțit Chivotul mărturia lui Astfel, de restul cortului. Moise, întocmai, a făcut, Așa cum Domnul i-a cerut.
22 În cort, apoi, a așezat Masa. Al ei loc s-a aflat, La miazănoapte. Astfel, ea Fost-a dincoace de perdea.
23 Pâinile-acolo le-a adus Și-apoi, pe masă, el le-a pus, fie-n fața Domnului, Precum cerea porunca Lui.
24 După aceea a luat Sfeșnicul și l-a așezat, În cort, în fața mesei pus, La miazăzi. I s-au adus,
25 În urmă, candelele lui Și înaintea Domnului Le-a așezat. Cum i-a cerut Domnul facă, a făcut.
26 Altarul, ce a fost turnat Din aur, fost-a așezat În cort, pentru loc avea În față la acea perdea Ce e-nlăuntrul cortului, Acoperind chivotul lui.
27 A pus altarul, după care, A ars tămâi mirositoare Și astfel, Moise a făcut, Ceea ce Domnul i-a cerut.
28 Apoi, la ușa cortului, A așezat perdeaua lui.
29 În cort fiind rânduit tot, Altarul arderii de tot, A poruncit a fi adus Și-n fața cortului l-a pus. Așa cum Domnu-a poruncit, Arderi de tot, el a jertfit, Pe-altaru-acela, după care A dat și jertfe de mâncare.
30 Apoi, ligheanul l-a adus, În fața cortului l-a pus, Și-ntrânsul, apă, a turnat.
31 Pe rând, în urmă, s-au spălat Moise, Aron și fiii lui, Acolo-n fața cortului. Spălatu-s-au dar, fiecare, Pe mâini, precum și pe picioare.
32 De câte ori în cort intrau, Mai înainte se spălau Și-apoi mergeau către altar. Ei împlinit-au, așadar Prin lucrul care l-au făcut Ceea ce Domnul a cerut.
33 Apoi, în jurul cortului Precum și al altarului Curtea mai fost-a așezată, Și s-a sfârșit lucrarea toată.
34 Atuncea, norul a venit Și cortul l-a învăluit. Mulțimea toată a văzut întreg cortul s-a umplut De slava Domnului. Astfel,
35 Moise n-a mai intrat în el, Căci norul sta deasupra lui Și-l umplea slava Domnului.
36 Poporu-n timp cât a ținut Drumul pe care l-a făcut, Mereu, spre cort doar s-a uitat: Când, de pe el, s-a ridicat Norul acel, la drum pornea.
37 Atunci când peste cort ședea Deci dacă nu se-nălța norul Nu mai pornea, la drum, poporul.
38 Ziua, deasupra cortului, Se afla norul Domnului. Atuncea când se însera, Un foc, deasupra lui, era. Poporul fost-a însoțit În timp ce a călătorit Ziua, de norul Domnului, Iar noaptea-apoi, de focul Lui.