1Veșminte-apoi au fost croite – Din materialele vopsite Cu-albastru și cu purpuriu, Precum și cu cărămiziu – Pe cari, preoții le purtau, Când în lăcașul sfânt slujeau.
2Efodul trebuia făcut Din aur, care s-a țesut, Apoi, într-un mănunchi de fire, Care erau din in subțire Și care fost-au răsucite. Acestea trebuiau vopsite Cu-albastru și cu purpuriu, Precum și cu cărămiziu.
3Tăblii, de aur, s-au turnat Și-apoi, în fire, s-au tăiat. Ele au fost, astfel, urzite, În materialele vopsite Cu-albastru și cu purpuriu, Precum și cu cărămiziu. Efodul trebuia să fie Bine lucrat, cu măiestrie.
4I-au mai făcut, efodului, Doi umeri, capetelor lui. Au fost făcuți în așa fel, Încât erau legați de el.
5Brâul său fost-a pe măsură: Avea aceiași lucrătură, Ca și efodul – împletit Din in subțire, răsucit, Care în aur e legat, Cu fire ce s-au colorat Cu-albastru și cu purpuriu, Precum și cu cărămiziu. Așa cum Domnul i-a cerut, Lui Moise, totul s-a făcut.
6Onix apoi, ei au luat, Iar pe acesta au săpat, Numele fiilor pe care, Israel, drept urmași, îi are. Săpate-au fost aceste nume, Atuncea, într-un fel anume, Precum în piatră se sculptează Pecețile, când se-ncrustează.
7Pe umerii efodului, A fost locul onixului Și amintea, în acest fel, De toți fiii lui Israel. Așa cum Domnul i-a cerut, Lui Moise, totul s-a făcut.
8Pieptarul, ca și lucrătură, E ca efodul, pe măsură. Pieptarul trebuia să fie Lucrat cu-aceiași măiestrie, Precum efodul s-a făcut. Din aur, el a fost țesut, Din in subțire, răsucit, Din fire care s-au vopsit Cu-albastru și cu purpuriu, Precum și cu cărămiziu.
9Pieptarul fost-a, negreșit, În patru colțuri, îndoit. O palmă-avea el, în lungime, Și tot o palmă, în lățime.
10Pietre, în urmă, au luat Și în pieptar le-au așezat. Le-au pus pe patru șiruri stând. Un sardonix în frunte-având Rândul întâi; era urmat De un topaz și terminat Cu un smarald, avea să fie.
11Pe-al doilea, trebuia să vie Rubin, urmat de un safir Și-un diamant. Al treilea șir
12Avea opal, agat urmând, Și-un ametist venea la rând.
13În șirul patru, așezat Un hrisolit a fost, urmat De un onix și un iaspis. Apoi – așa precum s-a zis – Aceste pietre prelucrate, Fost-au în aur ferecate.
14În număr, pietrele acela Au fost douăsprezece. Ele Semnificau, în acest fel, Pe toți fiii lui Israel, Căci se aflau, pe fiecare, Săpat un nume – cel pe care, Fiii aceia l-au purtat Și, după care s-au chemat Toți cei care aveau să vie Pe lume, într-o seminție.
15Pentru pieptar – cum s-a cerut – Două lănțuguri s-au făcut. Din aur erau făurite Și-au trebuit a fi-mpletite Ca niște sfori. Iar pentru ele – Pentru lănțugurile-acele –
16Două verigi au fost turnate – Din aur – și adăugate La capete, peste pieptar. S-au pus verigile-așadar, Și s-au luat apoi, măsuri, Pentru două ferecături.
17Iar lănțișoarele făcute, Au fost dar, prin verigi, trecute.
18Pe urmă, în ferecături – În cele două lucrături – Au prins și celelalte două Capuri de lanț. Pe amândouă, Le-au prins apoi, în fața lui, Pe umerii efodului.
19În urmă, din aur curat, Două verigi au mai turnat. Pentru pieptar erau aduse Și jos, la capete-apoi puse, Pe margine-nlăuntrul lui, Către partea efodului.
20Două verigi mai trebuiau – Din aur – ce se țintuiau Pe fiecare umerar De pe efod, jos. Așadar, În față puse trebuiau, Acolo unde se uneau Efodul și umerii lui – Deci chiar deasupra brâului.
21Verigile de pe pieptar Legate fost-au așadar – De cele-ale efodului – Cu sfori, deasupra brâului. În acest fel doar, se putea, Pieptarul țeapăn, ca să stea. Legat fiind în acest mod, Nu se mișca de pe efod. Sfoara cari fost-a folosită, Cu-albastru-ntâi, a fost vopsită. Așa cum Domnul i-a cerut, Lui Moise, totul s-a făcut.
22Pe sub efod, era făcută O mantie ce-a fost țesută Din in subțire, răsucit, Ce în albastru-a fost vopsit.
23La mijloc, ea – o gură – are, Pentru a capului intrare. Pe margini, gura ce-i făcută, A trebuit a fi țesută, Apoi – pentru a ei păstrare – Să nu se rupă, la purtare. Ca platoșa asemenea, A trebuit făcută ea.
24Apoi, pe lângă tiv, au pus Rodii albastre – cum s-a spus – Precum și rodii purpurii Și-asemeni și cărămizii. Aceste rodii s-au croit, Din fir subțire, răsucit,
25Iar printre ele, clopoței, Au așezat în urmă. Ei, Din aur pur, au fost turnați
26Și-apoi pe mantie-așezați, Numai într-un anume fel: O rodie și-un clopoțel. Pe marginile tivului, Pe toată întinderea lui. Așa cum Domnul i-a cerut, Lui Moise, totul s-a făcut.
27Din in subțire, răsucit, Tunici – în urmă – s-au mai croit, Pentru Aron și fiii lui, După porunca Domnului.
28Mitră – din inul cel subțire – Au mai făcut. Aceleași fire, Pentru scufii, le-au folosit Și drept podoabe au slujit. Din in subțire, au făcut Izmene-apoi – cum s-a cerut –
29Și brâul, la gherghef lucrat; Acesta fost-a colorat Cu-albastru și cu purpuriu, Precum și cu cărămiziu. Așa cum Domnul i-a cerut, Lui Moise, totul s-a făcut.
30Apoi, din aurul curat, O tablă, ei au mai turnat Și o cunună-mpărătească, Pe care-aveau să scrijelească – Întocmai precum se sculptează Când pe peceți se încrustează – Precum suna porunca Lui, Cuvintele: „Sfânt Domnului”.
31Cu sfori albastre au legat-o, Pe mitră, când au așezat-o. Așa cum Domnul i-a cerut, Lui Moise, totul s-a făcut.
32Cortu-ntâlnirii se făcuse Așa precum Domnul ceruse. Lucrarea fost-a isprăvită Și a putut fi împlinită Porunca Domnului astfel, Căci toți fiii lui Israel – Grabnic – întocmai, au făcut Ceea ce Domnul i-a cerut Lui Moise, când s-au întâlnit Și când, porunci, i-a dăruit.
33Locașul fiind terminat, Lui Moise, l-au înfățișat. Au adus cortul, însoțit De tot ceea ce-a trebuit: Uneltele, copcile lui Și scândurile cortului, Drugii și stâlpii – cu picioare –
34A cortului învelitoare Din piele de berbeci croită Care în roșu-a fost vopsită; Apoi învelitoarea care, Din piele de vițel de mare, A fost făcută. Lângă ea, Au mai adus și o perdea Care era din in subțire Și folosea la despărțire.
35Apoi chivotul l-au adus – „Al mărturiei” – având pus, Pe el, capacul denumit „Al ispășirii”, însoțit De toți drugii chivotului, Servind pentru mutarea lui;
36Au adus masa; lângă ea, Uneltele ce le avea – Și pâinile – au fost aduse. Aceste pâini trebuiau puse, Mereu, în fața Domnului.
37Sfeșnicul, candele lui Și-uneltele au fost aduse, La Moise și în față-i puse, Cu untdelemnul cel pe care, În candele, sfeșnicu-l are.
38Altarul, ce era turnat Din aur, fost-a-nfățișat, Cu untdelemnul folosit La ungere și, negreșit, Tămâia cea mirositoare; Au mai adus perdeaua care, La cort, drept ușă, folosea.
39Adus a fost, de-asemenea, Altaru-acela de aramă, Grătarul său – de bună seamă, Tot din aramă făurit – Drugii care l-au însoțit Și-uneltele ce le avea. Au mai adus, de-asemenea, Ligheanul – cu piciorul lui –
40Pânzele curții cortului, Stâlpii – drept sprijin pânzelor – Precum și picioarele lor, Țărușii ei și-asemenea, Uneltele ce le avea Cortu-ntâlniri-n slujba lui;
41Veșmintele preotului – În urmă – au mai fost aduse Și-n a lui Moise față, puse. Ele doar pentru slujbă sânt, Când intra el, în Locul sfânt. Au mai adus și noi veșminte, Pentru Aron – care sunt sfinte – Și hainele fiilor lui – Preoți – în slujba cortului.
42Astfel, întregul Israel A făurit, în acest fel, Tot ceea ce a fost cerut – Întocmai precum a văzut Moise – și a îndeplinit Ceea ce Domnu-a poruncit.
43Moise, la toate, s-a uitat. Cu-atenție le-a cercetat Și-apoi, în urmă, a văzut Cum că întocmai s-a făcut Totul, așa cum a dorit, Precum Domnul a poruncit. Când a sfârșit de cercetat, Moise i-a binecuvântat.