Judges 4
1 Ehud, din lume, a pierit, Iar Israel a săvârșit Lucruri care nu i-au plăcut, Lui Dumnezeu. El l-a vândut,
2 În mâna împăratului Din țara Canaanului. Iabin, acesta se numea Și la Hațor împărățea. Sisera era căpitan Al oștilor din Canaan. Ținutu-n care-a locuit E, Haroșet-Goim, numit.
3 Iabin avea o oaste mare, Precum și foarte multe care; Din fier, carele s-au făcut Și nouă sute a avut. Israeliții, greu, gemeau, Căci douăzeci de ani erau, De când Iabin i-a apăsat. Atunci, la Domnul, a strigat, Înspăimântat, al lor popor
4 În acel timp, judecător, Peste Israeliți, domnea Debora, cea care avea Un mare dar de prorocie, Și-i a lui Lapidot soție.
5 Întotdeauna, ea ședea Sub un finic ce se numea Drept „al Deborei” și-l găsim În muntele lui Efraim, Chiar între Rama și Betel. Acolo-ntregul Israel Mergea, de fiecare dată, Când aștepta o judecată.
6 După Barac – acela care Pe-Abinoam, tată, îl are, Iar locu-n care a trăit, Chedeș-Neftali e numit – Debora-n grabă a trimis, Pe niște slugi și-apoi i-a zis: „Ascultă ce a poruncit Domnul, atunci când mi-a vorbit: „Du-te spre vârful muntelui Cari este al Taborului Și ia cu tine zece mii, Dintre ai lui Neftali fii Și dintre ai lui Zabulon.
7 Spre malul râului Chison, În urmă, să vă îndreptați Și tabăra să v-așezați. Eu, pe Sisera, către voi, Îl voi împinge mai apoi, Cu toate carele pe care Oștirea lui Iabin le are. În felu-acesta, iată, vreau, În mâna voastră, să îi dau.”
8 Barac răspunse-ndată: „Bine. Merg, dacă vii și tu cu mine; Dar dacă nu vrei ca să vii, N-am să mă duc nici eu, să știi.”
9 Debora zise: „Merg și eu, Însă, să știi că Dumnezeu Nu-ți va da slavă-n a ta cale, Pentru că nu-n mâinile tale, Sisera are-a fi lăsat, Ci el are să fie dat În mâinile unei femei, Iar slava o să fie-a ei.” Apoi, Debora l-a-nsoțit La Chedeș, iar când au sosit,
10 Barac, de-ndată, veste-a dat, În tot ținutul, și-a chemat Oameni din Zabulon și fii Ai lui Neftali. Zece mii De inși, a strâns, în jurul lui, După porunca Domnului. Debora s-a alăturat, Oștirii ce s-a adunat Și-apoi, la drum, toți au pornit.
11 Heber – cel ce era Chenit – S-a despărțit de neamul care, Drept tată, pe Hobab, îl are Și cari fusese tot Chenit; De-asemenea, s-a despărțit De cel pe care îl avea Moise, drept socru, și ședea Singur acum, iar cortul lui. Chiar la al Țanaimului Stejar, fusese așezat, Căci lângă Chedeș, s-a aflat.
12 În grabă, oameni au venit Și pe Sisera l-au vestit Cum că Barac – acela care Pe-Abinoam, tată, îl are – S-a îndreptat, cu oastea lui, Spre muntele Taborului.
13 La Haroșet-Goim, de-ndat’, Sisera-atunci și-a adunat Pe toate cele nouă sute De care, ce-s din fier făcute, Și a pornit cu oastea lui, Spre apele Chisonului.
14 Debora, l-a Barac, s-a dus, Și-apoi, în acest fel, i-a spus: „Scoală, căci azi e ziua-n care, Domnul a hotărât că are Ca pe Sisera să îl dea, În mâna ta. Tu vei vedea Precum că Însuși Dumnezeu Va merge-n fața ta, mereu.” Barac, apoi, cu oastea lui, Din muntele Taborului – De zece mii de inși urmat – În iureș a pornit, de-ndat’.
15 Sisera și cu oastea lui Au fost, de mâna Domnului, Pe fugă puși; el și-a lăsat Carul de fier și-a alergat, Pe jos, speriat și îngrozit.
16 Barac și-ai să-i a urmărit Oștirea lui Sisera-apoi, Și au împins-o înapoi, La Haroșet-Goim, lovind-o Cu sabia și nimicind-o.
17 Pe jos, Sisera a fugit Și-n urmă s-a adăpostit În cortul lui Iael, cea care, Pe Heber zis Chenutu-l are Drept soț. El a intrat la ea, Pentru că-n pace se găsea Heber – cel ce era Chenit – Și cu Iabin, ce-a-mpărățit Peste Hațor. Atunci, Iael,
18 Către Sisera, zise-astfel: „Intră la mine, domnul meu, Căci n-ai de ce te teme. Eu Am să te-adăpostesc de-ndat’.” În cumpănă, el n-a mai stat, Ci în al ei cort a pătruns, Iar ea, în grabă, l-a ascuns, Sub o învelitoare. El
19 A zis apoi, către Iael: „Te rog, puțină apă vreau Să-mi dai acuma, ca să beau, Fiindcă-s tare însetat.” Ea, lapte, din burduf, i-a dat Și-n urmă, l-a acoperit, Să fie, de priviri, ferit.
20 El a mai zis: „Să te așezi, În ușă și să priveghezi, Iar dacă vine cineva Și te va întreba, cumva, „Este vreun om aici?”, să spui: „La mine-n cort, nimenea nu-i”.”
21 Femeia a încuviințat, Iar după ce el s-a culcat, Mâna, pe un țăruș, a pus – Aflat la cort – și-a mai adus Și un ciocan. Apoi Iael, Tiptil, se-apropie de el Și-n tâmplă-n urmă, i-a bătut Țărușul care i-a trecut Prin cap, încât l-a țintuit Jos, la pământ, și a murit.
22 Tocmai atunci, Barac venea, Căci pe Sisera-l urmărea. Iael, în cale, i-a ieșit Și-n felu-acesta, i-a vorbit: „Vino să îți arăt ceva Și spune-mi dacă, nu cumva, Cel urmărit de către tine Nu-i tocmai cel aflat la mine.” Barac, atunci, a năvălit Și pe Sisera l-a găsit, Cu un țăruș în tâmplă – mort – Zăcând pe jos, în al ei cort.
23 Iabin – cel care, împărat, Era-n Canaan, încoronat – În ziua ‘ceea, a simțit Că e, de Dumnezeu, smerit, În fața fiilor pe care Neamul lui Israel îi are.
24 Israeliți-au apăsat Greu, peste marele-mpărat, Astfel încât au reușit Să-l bată și l-au nimicit Apoi, cu toată oastea lui Din țara Canaanului.