Joshua 2
1 Iosua – al lui Nun fecior – S-a dovedit prevăzător Căci din Sitim, el a trimis Două iscoade și le-a zis: „Duceți-vă și cercetați Țara, dar vreau să vă uitați, Atent – în mod deosebit – La Ierihon.” Ei au pornit, La drum, de-ndată. Au ajuns La Ierihon și au pătruns În casa unei curve, care Le-a pregătit loc de culcare. Rahav, femeia s-a numit Și-n casa ei, i-a găzduit.
2 Atunci, de știre, i s-a dat, Celui ce fost-a împărat, La Ierihon, și i s-a zis: „Din Israel, ni s-au trimis Oameni, ca să ne iscodească. Ei trebuiau ca să sosească Azi noapte-n țară, împărate.”
3 Aflând de cele întâmplate, Stăpânitorul a trimis Slugi, la Rahav, care i-au zis: „Scoate-i pe-acei bărbați, afară, Căci au venit la noi în țară, Să iscodească-al nost’ ținut!”
4 Femeia, însă, nu a vrut Să se supună. I-a ascuns, Pe cei doi oameni, și-a răspuns: „E-adevărat că au venit Doi oameni, care-au poposit, La mine, însă, n-am știut Ce gânduri au și ce-au făcut.
5 Acuma, nu mai sunt la mine, Pentru că noaptea – știți prea bine – Poarta se-nchide. La apus, Ei au plecat. Unde s-au dus, Nu pot să știu. Dar să porniți, Degrabă, ca să-i urmăriți, Căci negreșit o să-i aflați.”
6 Femeia, pe cei doi bărbați, Pe-acoperiș, sus, i-a suit Și-apoi, cu in, i-a învelit, Căci inul pe care-l avea, Pe-acoperiș și-l întindea.
7 Oameni-aceia au ieșit Și pe cei doi, i-au urmărit, Mergând pe firul drumului, Spre apele Iordanului, Iar porțile de la cetate Au fost, pe dată, încuiate.
8 Rahav, pe-acoperiș, s-a dus Și-apoi, iscoadelor, le-a spus:
9 „Eu știu că Domnul e Cel care V-a dat această țară mare. Pe toți, acum, ne-a apucat Groaza de voi și ne-ncetat, Toți oamenii din țara noastră, Vor tremura, în fața voastră.
10 Am auzit ce a făcut – În al Egiptului ținut – Al vostru Domn. Noi am aflat Cum Marea Roșie-a secat În față la al vost’ popor. De soarta împăraților Sihon și Og, care ședeau Peste-Amoriți și-mpărățeau, De-asemenea, am auzit. Noi știm că voi i-ați nimicit Pe-aceștia, cu desăvârșire, Și că i-ați șters de peste fire.
11 De când, acestea, le-am aflat, Inima noastră s-a tăiat. S-a dus toată nădejdea noastră – S-a spulberat, în fața voastră – Căci știm că Domnul vost’, mereu, E-adevăratul Dumnezeu În ceruri sus și pe pământ. Alții, asemeni Lui, nu sânt.
12 Acum, vă rog să îmi jurați Că voi aveți să mă cruțați. De-asemeni, pentru tatăl meu – Pentru-a lui casă – vă rog eu, Să arătați îngăduință, Așa precum, bunăvoință, V-am arătat și eu, la noi. Un semn voiesc, să îmi dați voi, Prin cari să am încredințare Cum că am căpătat cruțare,
13 Cum că, în viață, îi lăsați, Pe tatăl meu, pe ai mei frați, Surorile-mi de-asemenea, Și-n urmă și pe mama mea. De grijă-ai voștri să ne poarte Și să ne scape de la moarte.”
14 Acei bărbați i-au zis apoi: „Gata suntem ca, pentru voi, Chiar să murim, de ne scăpați Și de, pe față, nu ne dați. Când Dumnezeu, în mâna noastră, Are să lase țara voastră, Noi toți, atunci, ne-om purta bine, Căci vom avea, față de tine, Bunăvoință și-astfel ție, Îți arătăm credincioșie.”
15 Rahav i-a scos, apoi, din casă. Pe geam, i-a ajutat să iasă, În frânghii prinși, pentru că ea, Atuncea, casa și-o avea, Chiar lângă zidul ce păzește Cetatea și o-mprejmuiește.
16 Apoi, le-a zis: „Duceți-vă! Spre munte, îndreptați-vă, Ca nu cumva să vă găsească Cei puși ca să vă urmărească. Ascunși, trei zile, să stați voi, Pân’ s-or întoarce înapoi Cei ce sunt puși să scotocească Ținutul, ca să vă găsească. După aceea, veți putea, De-al vostru drum, a vă vedea.”
17 Atunci, i-au zis cei doi bărbați: „Iată cum fi-vom dezlegați De jurământul nost’, pe care, Ne-ai pus să-l facem, la plecare:
18 Când vom veni a doua oară, Și vom intra la voi în țară, Tu ai să legi astă frânghie De fir – care-i cărămizie – Chiar la fereastra ta, prin care, Azi, nouă, tu ne-ai dat scăpare. Pe tatăl tău, pe mama ta, Să-i chemi cu tine-atunci, a sta. De-asemenea, ai face bine Să-i iei pe frații tăi la tine, Precum și pe familia care Cel ce îți e părinte-o are.
19 Dar dacă unul dintre ei – Deci dintre oamenii acei Care, la tine, au să fie – Iese afară, să se știe Că al său sânge va cădea Pe capul său, căci nimenea, Dintre ai noști’, nu-i vinovat De moartea celui ce-a plecat. Dar dacă cineva, din noi, Va pune mâna mai apoi, Pe unul din aceia care La tine și-au aflat scăpare, Sângele lui, o să se vadă Că peste noi are să cadă.
20 În caz că noi vom fi trădați De către tine, dezlegați Avem a fi de jurământ.”
21 „Să fie după-al vost’ cuvânt” – Răspunse ea. Ei și-au luat Un bun rămas și au plecat. Rahav își puse, grijulie, Frânghia cea cărămizie, În geam, așa precum i-au spus.
22 Spre munți, iscoadele s-au dus, Unde au stat trei zile-apoi, Până veniră înapoi Aceia cari i-au urmărit. Urmăritori-au răscolit Trei zile drumu-n lung și-n lat, Însă, de urmă, nu le-au dat.
23 Din munți, iscoadele-au ieșit Și la Iordan au revenit. Trecură peste râu-acel, În tabăra lui Israel, La Iosua, la șeful lor, Cari este al lui Nun fecior.
24 Lui Iosua, cei doi i-au zis: „Am fost, așa cum ne-ai trimis, Și-ntr-adevăr, noi am văzut Precum că Domnul a făcut Ca astă țară minunată, În mână, să ne fie dată, Căci toți locuitorii țării – Cât vezi cu ochi-n largul zării – Cuprinși de spaimă-au tremurat, În fața noastră, ne-ncetat.”