1După ce Moise a murit, Cu Iosua, Domnu-a vorbit – Cu al lui Moise slujitor, Cari fost-a al lui Nun fecior:
2„Robul Meu Moise-i mort acum. Scoală și gata fii, de drum. Strânge poporul, iar apoi, Peste Iordan veți trece voi, În țara pe cari, astăzi, vreau, Lui Israel, ca să i-o dau.
3Pe orice loc o să călcați Cu talpa, o să-l căpătați, Din partea Mea, precum – mereu – I-am spus lui Moise, robul Meu.
4Ținutul vostru o să fie De la Liban, de la pustie, Până la râul Eufrat. Pe-al său cuprins, va fi aflat Și al Hetiților ținut. El se va-ntinde, ne-ntrerupt, Și o să fie-n asfințit, De malul mării, mărginit.
5Nimenea, împotriva ta, Cât vei trăi, nu îți va sta. Cu tine, am să fiu mereu, Precum cu Moise fost-am Eu. N-am să te las, căci am de gând Să nu te părăsesc, nicicând.
6Te-mbărbătează, te-ntărește, Căci tu ești cel cari trebuiește Ca să îi dea, ăstui popor, Țara pe cari, părinților, Eu le-am jurat, de mult, odată, Că are să le fie dată.
7Fii tare! Te îmbărbătează Și cu credință doar, lucrează În legea ce v-am dat-o Eu, Acum, prin Moise, robul Meu. Mereu, la ea, vei cugeta: Spre dreapta sau spre stânga ta Să nu te-abați, căci reușești În tot ceea ce-nfăptuiești.
8La cartea legii, să veghezi: Din gură, să n-o-ndepărtezi Cătând să faci tot ce s-a scris, Tot ceea ce, prin ea, v-am zis. Atunci vedea-vei că se poate, Izbândă, să primești în toate, Și astfel doar, ai să poți spune Că ai lucrat cu-nțelepciune.
9Oare nu Eu ți-am poruncit: „Tare să fii, necontenit, Și-mbărbătează-te mereu!”? Nu te-ngrozi, căci Dumnezeu, Neîncetat, te însoțește Și-n tot ce faci, te sprijinește.”
10La căpitanii săi, atunci, Le dete Iosua, porunci:
11„Prin tabără, vă-mprăștiați, Căci trebuie, porunci, să dați, Poporului. Să îi vorbiți, În acest fel: „Vă pregătiți Merinde, căci trei zile sânt, Și veți intra pe-al vost’ pământ. Peste Iordan o să pășiți, Să mergeți ca să cuceriți Țara pe care-n stăpânire, Domnul vi-o dă, drept moștenire.”
12Iosua, către Rubeniți, De-asemenea către Gadiți Și unei jumătăți de case Din seminția lui Manase, Le-a spus atunci, aste cuvinte:
13„Cu toți aduceți-vă-aminte De ceea ce a poruncit Moise, atunci când a trăit: „Al vostru Domn v-a dat odihnă – V-a dat o țară, s-aveți tihnă.”
14În țara care v-a fost dată De către Moise și-i aflată, Așa precum v-a fost în plan, În astă parte de Iordan, Soții și prunci să vă lăsați Și vitele. Să mă urmați Cu toți bărbații voștri-apoi. Vreau, înarmați, să treceți voi, În față la ai voștri frați, Pe care o să-i ajutați,
15Până când le va da odihnă Domnul, și au să aibă tihnă – La fel precum aveți și voi – În țara lor. Abia apoi, Vă veți întoarce-n țara care Aflată-i spre soare răsare, În astă parte de Iordan, S-o stăpâniți, cum vă e-n plan.”
16Lui Iosua, ei i-au vorbit: „Vom face tot ce-ai poruncit Și mergem – fii încredințat – Oriunde ne trimiți, de-ndat’.
17În toate, ascultăm, de tine, Așa după cum știi prea bine Că și de Moise-am ascultat. Doar Domnul tău, neîncetat Să te-nsoțească negreșit, Cum și pe Moise l-a-nsoțit!
18De-aceea-ți spunem: „Orișicine Cari nu va asculta de tine – De tot ce vei fi poruncit – Cu moartea, fi-va pedepsit! Te-mbărbătează, te-ntărește Și-n fruntea noastră, te pornește!”