1Când cuvântarea și-a sfârșit, Moise, spre munte, a pornit. Din al Moabului ținut, El, peste Nebo, a trecut, Urcând pe coasta muntelui Din fața Ierihonului, Pe cel mai mare vârf aflat Pe coama lui, Pisga chemat. De-acolo, a privit în zare, Spre toată țara ‘ceea mare, Iar Dumnezeu i-a arătat, Al ei cuprins, în lung și-n lat: Din Galaad, ea începea Și-apoi, până la Dan, ținea;
2Moise, atunci, a mai văzut, Al lui Neftali-ntreg ținut, Țara pe care-o căpătase Și Efraim și cu Manase, Țara în care Iuda-i pus Până la marea de apus;
3Spre miazăzi, și-a îndreptat Privirile și a scrutat Apoi, ținuturile toate Care erau învecinate Cu apele Iordanului. Spre valea Ierihonului, Spre a finicilor cetate Și spre ținuturile-aflate În depărtare, spre Țoar, Pierzându-se-n al său hotar, Moise, apoi, a mai privit.
4Domnul, în urmă, i-a vorbit: „Aceasta-i țara minunată, Pe care am jurat odată – Când îi spusesem lui Avram, De planurile ce le am, Când cu Isac, Eu am vorbit Și-apoi cu Iacov, negreșit – Că o voi da fiilor lor. Iată, în fața ochilor, Ai țara: poți a o vedea, Dar tu nu ai să intri-n ea.”
5Acolo, robul Domnului – Moise – în a Moabului Țară, în urmă, a murit, Așa cum Domnu-a poruncit.
6În vale, Domnul l-a-ngropat. Mormântul lui este aflat În țarina Moabului, Având – drept înaintea lui – Pe Bet Peor. Nu s-a aflat, Nici azi, unde-i înmormântat.
7O sută douăzeci doar, sânt Anii lui Moise, pe pământ. Din clipa-n care a venit Pe lume, până a murit, Nu a slăbit a sa vedere Și n-a scăzut nici în putere.
8Întreg neamul lui Israel A plâns, atuncea, după el, În al Moabului ținut. Popas, acolo, a făcut Și-a plâns apoi și a jelit Trei zile-n șir, necontenit.
9Iosua – al lui Nun fecior – Era în fruntea tuturor. Fusese plin de-nțelepciune, Pentru că apucase-a-și pune, Mâinile, Moise, peste el. Astfel, întregul Israel, În jurul său s-a adunat Și-apoi, de el, a ascultat, Făcând dar totul potrivit Poruncilor ce le-a primit Moise, din partea Domnului, Ca să le dea, poporului.
10Un alt proroc, în Israel – Care să fi ajuns la fel Cum era Moise – niciodat’, De-atunci, nu s-a mai ridicat. Pe Cel ce este viu mereu – Pe-adevăratul Dumnezeu – Doar Moise – când L-a cunoscut – Față la față, L-a văzut.
11Nici unul nu poate să stea, Cu Moise, pus alăturea, În tot ce a făcut și-a zis. Cum a făcut când l-a trimis În al Egiptului ținut Domnul, la fel nu a putut Nimeni a face-n urma lui. În fața Faraonului – Minuni și semne-nfricoșate, În contra țării îndreptate Și a supușilor pe care, Marele Faraon îi are – Nimeni, ca Moise, n-a putut, Așa ceva, să fi făcut.
12Nimeni, apoi – de-asemenea – Nu poate ca alăturea A fi cu Moise, așezat, Căci nimeni nu s-a ridicat, Prin semne înspăimântătoare Făcute printr-o mână tare, Așa cum a făcut doar el, Față de-ntregul Israel.