Deuteronomy 33— BIV2014

¹Iată dar, binecuvântarea Pe care, toată adunarea Copiilor lui Israel A căpătat-o, de la cel Cari era omul Domnului, ‘Nainte de pieirea lui.

²Când moartea-i s-a apropiat, Moise, astfel, a cuvântat: „De pe Sinai, Domnu-a venit; Peste Seir, a răsărit; Din muntele Paranului, Venit-a strălucirea Lui – Din zecile de mii pe care Numărul sfinților le are – Purtând în dreapta Domnului, Focul nestins al legii Lui.

³Da, ne-ncetat – pentru popoare – Domnul – mereu – iubire, are. În mâinile lui Dumnezeu, Sfinții se vor afla, mereu; Căci ei au stat în așteptare, La ale Domnului picioare Și-apoi, cuvântul Domnului, Ei l-au primit, din mâna Lui.

⁴Prin Moise, legea ne-a venit, Prin mâna lui, noi am primit – Pentru-a lui Iacov adunare – Această moștenire mare.

⁵El ne fusese împărat, Atuncea când s-au adunat, Din fiecare seminție, Toți cei care aveau să-i fie Conducători, lui Israel Și-ai semințiilor din el.

⁶Trăiască Ruben! Să nu moară! Bărbații care-l înconjoară – Din seminția lui ieșiți – Mereu, să fie înmulțiți.”

⁷Iată ce vorbe a rostit Când, despre Iuda, a vorbit: „Doamne, al nostru Dumnezeu, Pe Iuda, să-l asculți mereu Și adu-l la poporul lui. Să-i dai tărie brațului, Mereu, contra vrăjmașilor, Și să îi stai în ajutor.”

⁸El despre Levi-a zis: „Tumim Și totodată și urim, Încredințați – acuma – sânt, În grijă la bărbatul sfânt – La cel cari fost-a ispitit Pe când la Masa s-a găsit, Pe care apoi, Tu l-ai certat Când la Meriba Te-ai aflat.”

⁹Despre-a sa mamă și-al lui tată, Levi a zis astfel, odată: „Iată că eu nu i-am văzut!” Aceleași gânduri le-a avut Despre-ai să frați și negreșit, Vorbit-a precum a gândit: „Nu-mi sunteți cunoscuți voi, mie!” Iar de copii, n-a vrut să știe.” Căci ei păzesc al Tău Cuvânt, Precum și al Tău legământ.

¹⁰Pe Iacov, ei l-au învățat Poruncile cari, Tu le-ai dat. Legile toate-apoi – la fel – L-au învățat, pe Israel. Tămâie, ei Îți pun, în dar, Și-arderi de tot, pe-al Tău altar.

¹¹De-aceea, Doamne îl veghează! Tăria-i binecuvântează; Primește-i lucrul mâinilor, Iar șalele dușmanilor Cari împotrivă îi vor sta, Tu să le frângi, cu mâna Ta, Ca nu cumva, mai înapoi, Vrăjmașul să se scoale-apoi.”

¹²De Beniamin, Moise-a vorbit: „De către Domnu-i preaiubit; El, ocrotit, va fi mereu, De către Domnul Dumnezeu. La adăpostul Domnului, Se află locuința lui. Între-ai Săi umeri, ne-ncetat, Odihnă, el va fi aflat.”

¹³Apoi, de Iosif, a vorbit: „Iată ce fi-va dăruit Țării pe care el o are, Ca semn de binecuvântare, Venit din partea Domnului: Îi va da roua cerului, Precum și apele ce sânt Aflate pe acest pământ, Care, mai bune, s-au vădit;

¹⁴De-asemenea, va fi primit Cel mai bun rod al soarelui; Cel mai bun rod al anului – Cules în fiecare lună – În mâna lui, are să-l pună;

¹⁵Cel mai bun rod, din munții care Sunt vechi între-ale lui hotare, Cele mai bune roade date De dealurile-nvecinate,

¹⁶Apoi cel mai bun rod pe care, Pe-ntinsul său, pământu-l are – Deci tot ce va cuprinde el, I se va da, în acest fel. Bunăvoința, Celui care Se arătase în rug, are Să vină peste capul lui – Pe capul domnitorului – Căci Iosif e conducător Peste-ai săi frați și-al său popor.

¹⁷El, frumusețe, a avut, Asemeni primului născut, Și este, la înfățișare, Precum e taurul cel tare. Asemenea bivolului, Se semețesc coarnele lui. De-mpunsătura coarnelor, Nu va scăpa nici un popor, Până la margini de pământ. Iată-i pe cei ce coarne-i sânt: Sunt zecile de mii pe care Neamul lui Efraim îi are, Precum și miile de case Din seminția lui Manase.”

¹⁸De Zabulon, a cuvântat: „Tu bucură-te, ne-ncetat, De alergări, pe a ta cale; Iar tu, de corturile tale, Ai să te bucuri, Isahar.

¹⁹Cei doi, pe munte, așadar, Chema-vor neamurile toate, Aducând jertfe, de dreptate. Ei sunt cei care au să știe Să sugă-a mării bogăție; Comorile-n nisip pitite, De-asemeni, le sunt dăruite.”

²⁰De Gad, apoi, a cuvântat: „Să fie binecuvântat, Necontenit, acela care Lărgește-ale lui Gad hotare. Gad odihnește ca un leu, Însă, va sfâșia, mereu, Brațe și capete, la fel.

²¹Iată că Gad a fost acel Care-a venit și a cerut Prima bucată din ținut, Căci în al său pământ își are – Ascunsă bine, la păstrare – Legiuitorul, moștenire. Gad a adus la-ndeplinire – Cu toți capii poporului – Apoi, dreptatea Domnului; De-asemeni, a-mplinit mereu, Poruncile lui Dumnezeu, Față de-ntregul Israel.”

²²De Dan, a spus apoi, astfel: „Ca și un pui de leu, e Dan, Cari se aruncă din Basan.”

²³Despre Neftali, a vorbit: „El e sătul și copleșit De multă binecuvântare, Dată de Dumnezeu. El are Să stăpânească-nspre apus Și miazăzi.” Apoi a spus

²⁴Despre Așer: „Neîncetat, Să fie binecuvântat Tot neamul lui, în Israel. Plăcut are să fie el, Mereu, în fața fraților. În untdelemn, al său picior, Așer are a-l înmuia.

²⁵Zăvoare multe va avea, Care vor fi – de bună seamă – Din fier făcute și aramă. Puterea n-o să-l părăsească, Atât cât are să trăiască!”

²⁶Asemeni Domnului pe care Neamul lui Israel Îl are, Nu este nimenea, la fel. Pășește, peste ceruri, El – Călcând pe nori, cu măreție – În ajutor, ca să îi vie.

²⁷Veșnic e Domnul Dumnezeu Și-un adăpost e El, mereu. Sub al Său braț, El – veșnic – are– Un loc menit pentru scăpare. Pe-ai tăi vrăjmași, necontenit, Din fața ta, i-a izgonit Și-n orice loc ai să-l găsești, Ți-a poruncit: „Să-l nimicești!”

²⁸Teamă, în locuință, n-are A lui Israel adunare. Izvorul care a ieșit Din Iacov, e la loc ferit – Deoparte – într-o țară plină De grâu, de must și de lumină, Iar cerul, de deasupra lui, Rouă-i va da, pământului.

²⁹Israele, ce pot a zice – Acuma – eu, decât, ferice! Ferice că îți este bine! Cine mai este ca și tine? Tu ești poporul Domnului, Ești mântuit de brațul Lui. Mereu, pentru al tău popor, El este scut și ajutor. El este sabia prin care, Slăvit ești tu, printre popoare. Vrăjmașii tăi, cei dușmănoși, Au să se-arate prietenoși; Are să calce-al tău popor, Mereu, peste-nălțimea lor.”