1Cuvântul Domnului, venit A doua oară, i-a vorbit Lui Iona al lui Amitai:
2„Iată ce-ndatorire ai: Te pregătește de plecare! Mergi în cetatea ‘ceea mare – De la Ninive – să vestești Ce îți voi da Eu să vorbești!”
3Și Iona n-a mai stat: s-a dus Pân’ la Ninive, cum i-a spus Cuvântul. Târgul era mare – Trei zile de cutreierare.
4Iona-n cetate a intrat, Cale de-o zi, și a strigat: „Zile doar patruzeci mai sânt Și va fi șters de pe pământ Orașul de răufăcători!”
5Atunci, ai săi locuitori Crezut-au ce s-a prorocit Despre Ninive; au vestit Un post și-apoi s-au îmbrăcat Cu toți, în saci. Când la-mpărat –
6La cel care a stăpânit Acel oraș – s-a auzit Spusa lui Iona, că nu-i șagă Acesta a-nțeles și-ngrabă, De pe-al său tron s-a ridicat; Cu sac, mantia și-a schimbat Și în cenușă a șezut.
7După ce aste le-a făcut, Supușilor le-a poruncit: „Oameni și vite negreșit – Cu toate turmele de oi Și cu cirezile de boi – De-acuma nu vor mai putea Nici să mănânce, nici să bea,
8Ci toți, cu saci, să se-nvelească! Rele, să nu mai săvârșească! Din căile de rătăcire, Din faptele de asuprire – De care-au mâinile pătate – Să se întoarcă! Atunci, poate
9Că se îndură Dumnezeu. Se va căii, și ceasul greu – De noi – îl va îndepărta Și poate că ne va ierta. Astfel, mânia Lui aprinsă, Nădăjduim că va fi stinsă, Sub al ei val să nu pierim, Ci viața să ne-o izbăvim!”
10Domnul, din ceruri, a văzut Tot ce făceau și I-a părut Rău că voia să-i nimicească. A hotărât să-i izbăvească De răul ce l-a plănuit. A Lui iertare-au dobândit Cetatea și cu toți acei Ce-au fost locuitorii ei.