Jonah 4— BIV2014

¹Lucrul acesta n-a plăcut, Deloc, atunci când l-a văzut, Lui Iona. El s-a mâniat

²Și-apoi, pe Domnul L-a rugat: „Ah, Doamne Dumnezeul meu! Nu e așa cum am spus eu Pe când în țara mea eram? Tocmai acest lucru-ncercam Să-l ocolesc, când am fugit La Tars. Află că m-am gândit La toate, căci Te-am cunoscut: Că ești milos, eu am știut, Și că ești plin de îndurare; Că îndelunga Ta răbdare Durează până peste poate, Că ești bogat în bunătate Și Te căiești de rău, mereu.

³Acuma Doamne, Te rog eu, Ia-mi viața, căci mai mult doresc Să mor, decât să mai trăiesc!”

⁴Domnul, pe Iona, l-a-ntrebat: „Faci bine că te-ai mâniat?”

⁵Iona orașu-a părăsit; S-a așezat la răsărit Și un umbrar și-a înjghebat. Apoi, la umbra lui a stat Fiindcă a voit să știe Ce soartă are să îi fie, Cetății, de la Domnul, dată.

⁶Văzându-i fața mâniată, Domnul îndată a făcut Un mic arbust de a crescut Care, pe Iona, l-a umbrit Cu frunza, și l-a-nveselit.

⁷În zori, când s-a făcut lumină, Domnul i-a pus la rădăcină, Un vierme ce l-a înțepat Și-astfel arbustul s-a uscat.

⁸Când soarele a răsărit, Un vânt fierbinte s-a pornit, Lovindu-l cu suflarea lui, Pe Iona. Raza soarelui, În creștet, tare, l-a bătut Încât sărmanul a căzut De pe picioare, leșinat, Și-ncet, abia a îngăimat: „Să mor, mai bine îmi doresc, Decât așa să mai trăiesc!”

⁹Dar Dumnezeu l-a auzit Și cu blândețe i-a vorbit: „Faci bine că te-ai mâniat Pentru acest arbust uscat?” Iona a zis mânios foarte: „Fac bine! Da, până la moarte, Că mă înfurii! Așa-s eu!”

¹⁰Atunci, răspunse Dumnezeu: „Ți-e milă și te-ai întristat Când copăcelul s-a uscat! Te doare de-acel pom pitic Care nu te-a costat nimic. Să crească, nu tu l-ai făcut, Ci într-o noapte-a apărut Și-apoi în alta, s-a uscat.

¹¹Să nu fiu Eu îngrijorat Atunci, de-acea cetate mare – Deci de Ninive – căci ea are Osută douăzeci de mii De oameni? Dacă vrei să știi, Nu pot deosebi ușor Brațul cel drept, de stânga lor, Aste ființe rătăcite! Mai sunt de-asemeni multe vite Pe lângă oameni, în cetate. Să-Mi vărs mânia peste toate? Ți-e milă de arbust, dar Eu, Milă să n-am, de „lucrul” Meu!”