1De-acolo, s-a rugat mereu Iona, la Domnul Dumnezeu,
2Zicând: „În a mea strâmtorare, Domnul îmi dete ascultare. Când în al morții laț aflat, În disperare am strigat, El glasul mi l-a auzit, Iar al Său braț m-a izbăvit.
3Și totuși, Tu m-ai scufundat În mare. M-au înconjurat Râuri de ape. M-au bătut Talazurile și-ai făcut, Valuri să treacă peste mine.
4Credeam că-s lepădat de Tine, Și-am spus: „Domnul m-a părăsit. Porunca, nu I-am împlinit, Iar El, acum, m-a lepădat. Știu însă că voi fi iertat, Căci nu pe veci pedepsit sânt Și am să-I văd iar Templul Sfânt.”
5Apele m-au acoperit, Adâncul m-a învăluit Căci lângă moarte eram eu. De-asupra, peste capul meu, Papura lujeri împletea Și umbra morții se-ntindea, Mereu, mai amenințătoare.
6Ale pământului zăvoare Crezusem că m-au zăvorât Pe veci, căci Tu m-ai pogorât La temelia munților. Dar m-ai scos din puterea lor, Întreg, viu și nevătămat, Tu, Domnul Cel Adevărat.
7Când îmi tânjea sufletu-n mine, Aminte mi-am adus de Tine Și rugăciunea mea curată A fost, din mare, înălțată, Până la Templul Tău cel sfânt.
8Aceia care lipiți sânt De idoli, au îndepărtat Mila de ei. Eu, ne-ncetat,
9Jertfe o să-I aduc, mereu, Cu mulțumiri, Lui Dumnezeu, Și fiecare juruință Voi împlini-o cu credință, Căci altă mântuire nu-i Decât în mâna Domnului.”
10Domnul, peștelui, i-a vorbit, Și-acesta a plecat grăbit, Pe Iona, de l-a aruncat Din al său pântec, pe uscat.