John 13— BIV2014

¹Era în prag de sărbătoare – Se-apropia praznicul mare, Cel ce, de Paști, e prăznuit. Iisus știa că I-a sosit Ceasul, când o să părăsească Această lume pământească, Urmând să fie înălțat, La Tatăl, de unde-a plecat. El, pe ai Săi – care erau Din lume și-n ea rămâneau – Îi iubea mult și i-a iubit, La fel de mult, pân’ la sfârșit.

²La cină-apoi, în gând – cel rău – A pus, în ucenicul Său – În Iuda, zis Iscarioteanul, Ce-a fost fiul lui Simon – planul Ca să Îl vândă, pe Iisus.

³Hristos știind că-n mâini I-a pus, Tatăl Său, tot – pentru că El Era, de fapt, Fiul Acel Plecat din cer, ca înapoi, La Domnul, să se-ntoarcă-apoi –

⁴Dintre ai Săi, S-a ridicat, De haine, El S-a dezbrăcat Și, un ștergar, la brâu, și-a pus.

⁵Într-un lighean, apă-a adus Și a chemat, pe fiecare, Din ucenici, ca, pe picioare, Să-i spele, iar cu-acel ștergar, Legat la brâu, să-i șteargă. Dar,

⁶Când Simon Petru a urmat, Ca pe picioare-a fi spălat, Îi zise: „Doamne, mă rog Ție, Picioarele, să-mi speli Tu, mie?”

⁷Iisus răspunse: „Ce fac Eu, Acuma, să-nțelegi, ți-e greu; Dar vei pricepe, în curând.”

⁸Petru a zis: „Doamne, nici gând, Să-mi speli picioarele!” Iisus, „Dacă n-am să te spăl”– i-a spus – „Parte, nu vei avea, cu Mine.”

⁹Petru răspunse-atuncea: „Bine, Mă spală – precum zici, eu fac – Chiar și pe mâini și-apoi, pe cap!”

¹⁰„Acela care s-a scăldat” – Zise Iisus – „spre-a fi curat, Acum, doar trebuință are Să se mai spele pe picioare. Iar voi, care în juru-Mi stați, Sunteți – dar nu chiar toți – curați.”

¹¹El a vorbit, căci l-a știut Pe cel ce-n urmă L-a vândut, Spunându-le: „Voi, cei ce stați Aici, nu toți sunteți curați”.

¹²Când, al picioarelor spălat, Sfârși, se îmbrăcă și-a stat, Cu ei, la masă și-a vorbit: „Acuma, voi v-ați dumirit? Ați înțeles ce ați văzut? Ați priceput ce v-am făcut?

¹³„Învățător”, Mie-Mi spuneți, Sau „Domn”, și bine Îmi ziceți, Căci sunt. Deci, dacă v-am spălat

¹⁴Picioarele, v-am arătat Ce-aveți a face fiecare: Cum v-am spălat Eu, pe picioare – Eu care-s Domn și-nvățător – Să vă spălați și voi. Dator, E fiecare dintre voi, Să-l spele pe-altul, mai apoi,

¹⁵Pentru că Eu, pildă, v-am dat. Să faceți, cum v-am arătat!

¹⁶Nu poate robul să-l întreacă Pe-al său stăpân; nici cel ce pleacă Apostol, decât acel care Îl va trimite, nu-i mai mare.

¹⁷Când știți aceste lucruri voi – Și le veți împlini apoi – Doar un cuvânt mai am a zice: De voi, atunci, va fi ferice.”

¹⁸„Nu zic de toți – M-ați înțeles? – Căci vă cunosc și v-am ales Chiar Eu. Dar trebuie-mplinit, Tot ce Scripturile-au vestit: „Cel ce cu Mine a mâncat Pâine, acel a ridicat, Călcâiul, împotriva Mea”.

¹⁹V-am amintit ce se spunea, Mai dinainte, ca să știți, Și astfel, pregătiți să fiți A crede – când al Meu cuvânt Se va-mplini – cum că Eu sânt.

²⁰Adevărat vă spun, căci cine Primește, pe acel ce vine Din partea Mea, pe Mine chiar, Mă găzduiește. Așadar, Prin Mine, poarta s-a deschis, Pentru Cel care M-a trimis.”

²¹Când a sfârșit de cuvântat, Iisus, în duh, S-a tulburat Și a continuat apoi: „Vă spun că, unul dintre voi O să Mă vândă.” Toți tăceau,

²²Uimiți, căci nu înțelegeau De cine, oare, le-a vorbit.

²³Un ucenic – cel mai iubit – La masă stând, capul și-a pus, Pe pieptul Domnului Iisus.

²⁴Simon – zis Petru – i-a făcut Un semn, cum că n-au priceput, Iar el, să-ntrebe – deslușit – De cine-anume le-a vorbit.

²⁵Discipolul care și-a pus, Capul, pe pieptul lui Iisus, Și-a-ntors privirile spre El, Zicând: „Doamne, cine-i acel?”

²⁶„Cel căruia îi voi întinde Eu, bucățica, Mă va vinde!” – A zis Iisus, și a luat O bucățică, de i-a dat, Lui Iuda, zis Iscarioteanul – Acela ce iubea mult banul.

²⁷Când Iuda – bucățica dată, De Domnul – o luă, îndată, În el, Satana a intrat. Iisus, atunci, a cuvântat: „Fă, repede, ce-ai de făcut!”

²⁸Dar nimenea n-a priceput – Precum a fost și mai ‘nainte – De ce-i spunea aste cuvinte.

²⁹Unii din ei au înțeles Că pentru Iuda – cel ales A îngriji punga – Iisus, Vorbindu-i astfel, ar fi spus Să cumpere ce trebuia, De praznic, sau că poruncea Să dea, ceva, săracilor.

³⁰Iuda plecă, din fața lor, Când bucățica și-a luat. Afară, noaptea s-a lăsat.

³¹Iuda ieșise, iar Iisus, Celor care-au rămas, le-a spus: „A fost, acuma, proslăvit Al omului Fiu și vădit Este că tot acum, prin El, S-a proslăvit – în acest fel – Și Dumnezeu. Deci, Domnul, dacă

³²E proslăvit, are să facă Același lucru și – la fel – Va proslăvi pe Fiu-n El – Și Îl va proslăvi îndată.

³³Mă ascultați copilași: iată Că doar puțin, mai sunt, cu voi; O să Mă căutați apoi, Dar – cum le-am zis Iudeilor, Vă spun și vouă dragilor – Unde merg Eu, voi nu puteți, Cu nici un chip, să ajungeți.

³⁴De-aceea, am să vă dau vouă, Acuma, o poruncă nouă: Să vă iubiți, necontenit, Așa precum Eu v-am iubit.

³⁵Dacă, mereu, voi o să știți Ca – între voi – să vă iubiți, Ceilalți, prin asta, au să știe Că Îmi sunteți ucenici, Mie.”

³⁶„Unde mergi Doamne?”, a-ntrebat Simon, zis Petru, imediat. El spuse: „Acum e-n zadar – Să Mă urmezi; tu nu poți. Dar, Târziu, veni-vei, după Mine.”

³⁷„De ce nu pot veni cu Tine, Acuma, Doamne?” – a voit Petru a ști. „Sunt pregătit Să-mi dau chiar viața, pentru Tine!”

³⁸„Să îți dai viața, pentru Mine?”– Zise Iisus. „Adevărat Îți spun, că nu va fi cântat Cocoșul – chiar în noaptea asta – Și-atunci, când va veni năpasta, Ai să te lepezi, de trei ori, De Mine, Petre, până-n zori!”