John 12— BIV2014

¹Doar șase zile-i despărțea, De Paști, când, în Betania, La Lazăr – cel ce-a fost trezit, Din moarte – Domnul a venit.

²În casă, cina-L aștepta; Cu El, Lazăr – la masă – sta, Iar Marta Îi slujea. Maria

³A părăsit bucătăria, Lăsând, pe Marta, tot; s-a dus Și mir de nard, scump, a adus. Cu litru-acel de mir curat, Ea, pe picioare, L-a spălat, Pe Domnul. Casa s-a umplut, De un miros, foarte plăcut, De mir. Maria s-a plecat Și, cu al ei păr, I-a uscat Picioarele. Când a văzut,

⁴Gestul pe care l-a făcut Femeia, Iuda, cel numit Iscarioteanul – cel menit Să-L vândă – al lui Simon fiu, Zise, îndată, grijuliu:

⁵„Oare de ce, nu s-a putut, Ca mirul să se fi vândut – Măcar cu trei sute de lei – Și-apoi, să dăm banii acei, Săracilor?” El a vorbit

⁶Așa, nu că s-ar fi gândit La cei săraci, dar el ținea Punga și, tot ce se punea În ea, în mâna-i a intrat.

⁷Domnul Iisus a cuvântat: „Lăsați-o dar, fiindcă ea, Pentru îngropăciunea Mea, Mirul acesta, l-a ținut.

⁸Pe cei săraci, voi i-ați avut Mereu alături – și-i aveți. Pe Mine, însă, nu puteți Cu voi, mereu, a Mă avea.”

⁹Că este în Betania Iisus, aflară mulți Iudei. În număr mare, au mers ei, Acolo, nu doar pentru El, Ci pentru Lazăr mai mult – cel Care, din morți, a înviat.

¹⁰Când marii preoți au aflat De Lazăr, au și hotărât Că și el trebuie-omorât,

¹¹Pentru că, din a lui pricină, La ei, mulți n-au mai vrut să vină, Ci – cu mai mult drag – ei s-au dus, Sfârșind a crede în Iisus.

¹²A doua zi, o gloată care Era la praznicul cel mare, Când auzit-a că Iisus, Către Ierusalim, S-a dus,

¹³A luat ramuri de finic Și-a alergat – mare și mic, Tânăr, bătrân – vrând fiecare, Să-I iasă în întâmpinare. „Osana! Binecuvântat E-al lui Israel Împărat!” – Strigau toți, la vederea Lui. „Cel ce-n Numele Domnului, Acuma, ni s-a arătat, Să fie binecuvântat!”

¹⁴Un măgăruș, găsi Iisus, Și-a-ncălecat, precum s-a spus:

¹⁵„Fiica Sionului n-ai teamă, Când Împăratul tău te cheamă. Pe-al măgăriței mânz, la tine, Călare – El – acuma, vine.”

¹⁶Discipolii n-au priceput Acestea, de la început, Dar după ce-a fost proslăvit Iisus, cu toți și-au amintit Că, despre El, toate-au fost scrise Și că – de fapt – se-nfăptuise Totul, precum s-a prorocit.

¹⁷Acei care L-au însoțit Când, din mormânt, El l-a chemat, Pe Lazăr și l-a înviat, Mărturiseau, acum, de El.

¹⁸Cu-atât mai mult, norodu-acel Ieși-n a Lui întâmpinare, Cuprins de o uimire mare.

¹⁹Văzând acestea, între ei, Vorbiră câțiva Farisei. „N-aveți câștig, de nici un fel, Căci lumea merge după El.”

²⁰Acolo-au fost niște Greci care, La praznicul acela mare, Ce la Ierusalim se ține, Obișnuiau să se închine.

²¹De Filip – cel ce se trăgea Din Betsaida-n Galileea – Grecii acei se-apropiară Și, cu căldură, îl rugară: „Doamne, am vrea, ca pe Iisus,

²²Să Îl vedem.” Filip s-a dus, Ca să vorbească, cu Andrei; S-au sfătuit, iar apoi, ei Au mers să-I spună, lui Iisus.

²³Acesta, drept răspuns, a spus: „Iată că ceasul a sosit, Când Fiul fi-va proslăvit.

²⁴Aflați căci, cu adevărat, Grăuntele de grâu picat, În brazdă, de nu va pieri, Singur va fi; de va muri, Roadă bogată, dobândește.

²⁵Cel care, viața, își iubește, O să și-o piardă; dar cel care Viața-și urăște-n lume, are S-o capete, căci va să-i fie, Viața, dată, pe veșnicie.

²⁶Acum, să vă mai spun ceva: Dacă-Mi slujește cineva, Să Mă urmeze! Unde-s Eu, Va fi și slujitorul Meu. Dacă-Mi slujește cineva, De Tatăl Meu, cinstit fi-va.

²⁷E tulburat sufletul Meu. Și-acuma, ce voi zice Eu?… Tată al Meu, Mă izbăvește De ceasul ce se pregătește?… Dar pentru-acest ceas, am venit, Pentru-acest ceas, M-am pregătit!

²⁸Să-Ți proslăvești, Numele, Tată!” Din cer, s-a auzit, pe dată, Un glas ce-a zis: „L-am proslăvit Și-L proslăvesc, necontenit!”

²⁹Norodul care auzise, Glasul din cer, un tunet, zise Că auzit-a. Mulți spuneau – Și, cu părerea, își dădeau, Cum că „Acel, care-a vorbit, E-un înger, din văzduh venit.”

³⁰Iisus a zis: „Glasul acel, Nu Mie Mi-a vorbit, ci el Vorbit-a pentru voi. Căci iată:

³¹Acuma, este judecată Lumea, și-afară este dat Stăpânul ei. Când, înălțat,

³²De pe pământ, am să fiu Eu, Oameni, am să atrag, mereu.”

³³Le-a spus dar, de ce fel de moarte, Va urma El să aibă parte.

³⁴Norodu-atuncea I-a vorbit: „Din Lege, noi am auzit, Cum că Hristos rămâne-n veci, Și-i drept ce scrie-n Lege. Deci, Atuncea, cum de-ai arătat Că Fiul trebuie-nălțat” Cine-I dar Fiul omului?”

³⁵Iisus a zis, la rândul Lui: „Puțină vreme-aveți lumină. Umblați în ea, ca să nu vină Bezna, să vă cuprindă-apoi; Dacă, în beznă, umblați voi, Nu știți încotro vă-ndreptați.

³⁶Deci, în lumină să umblați, Atât cât, încă, o aveți, De fii, luminii, să-i fiți, vreți.” După ce-a dat acest răspuns, Iisus, de gloată, S-a ascuns.

³⁷Măcar că semne a făcut, Printre Iudei, ei n-au crezut, Nici chiar atuncea, în Iisus,

³⁸Spre-a se-mplini tot ce a spus Isaia-n prorocia lui: „Doamne, nu-i pasă nimănui, De tot ce-am zis, căci cine, oare, Vorbirii noastre-a dat crezare? Și cui i s-a descoperit Puterea de nebănuit A brațului lui Dumnezeu?”

³⁹De-aceea, lor le venea greu A crede, ceea ce-au văzut Și-au auzit – ei n-au putut, Căci, prin Isaia, s-a vorbit:

⁴⁰„Sunt orbi, inima le-a-mpietrit, Ca ochii lor să nu mai vadă, Să nu-nțeleagă, să nu creadă, Să nu se-ntoarcă înapoi – La Domnul – să-i vindec apoi.”

⁴¹Isaia, astfel, a vorbit, În clipa-n care a privit, La slava Lui. Totuși, erau

⁴²Și mulți fruntași care credeau În El, însă, de Farisei, Teamă purtau; de-aceea, ei, Pe față, nu-L mărturiseau. Afară a fi dați, riscau – Din sinagogi, de-ar fi vorbit,

⁴³De El. Ei, însă, au iubit – Mai mult – doar slava omului, Decât pe cea a Domnului.

⁴⁴Iisus strigă, atunci: „Oricine E-acela care crede-n Mine, Nu crede-n Mine, ci v-am zis: Crede în Cel ce M-a trimis!

⁴⁵Cel care M-a văzut și crede, Pe Cel ce M-a trimis, Îl vede!

⁴⁶Eu am venit să fiu lumină, În lumea cea de beznă plină, Ca toți cei cari au să Mă creadă, În întuneric, să nu șadă.

⁴⁷Dacă-Mi aude cineva, Cuvintele și, de cumva, Nu le păzește, tuturor, Vă spun că nu-s judecător. În lume, Eu nu am venit Ca să o judec; am sosit, Ca lumea, să o mântuiesc.

⁴⁸Pe cei ce Mă nesocotesc Și nu primesc cuvântul Meu, Nu am să îi osândesc Eu, Căci, să o facă, este cine: Cuvântul, Cel vestit de Mine, Acela se va dovedi Că-i Cel care-i va osândi, Când va fi ziua de apoi.

⁴⁹Aminte dar, să luați voi, Că, de la Mine, nu v-am zis Nimic, ci Cel ce M-a trimis – Al Meu Tată – Mi-a poruncit Să vă spun tot ce-am auzit.

⁵⁰Poruncile Tatălui Meu Sunt viață veșnică; iar Eu, La voi, în lume, le-am adus, Așa cum Tatăl Mi Le-a spus.”