John 11— BIV2014

¹Un om, cari Lazăr s-a numit Și în Betania-a locuit – Era din satul Mariei Precum și-al Martei, sora ei – Fost-a bolnav, în vremea ‘ceea.

²Maria fusese femeia Care, cu mir, la Domnul merse, Îi unse, iar apoi Îi șterse Picioarele, cu al ei păr. Omul bolnav – acel Lazăr – Fusese chiar fratele ei.

³Grabnic, cele două femei Trimiseră după Iisus Și-aceste vorbe I le-au spus: „Doamne, iată-Ți trimitem vești: Acel pe care îl iubești Este bolnav.” Însă, Iisus,

⁴Ascultând știrile, a spus: „Spre moarte, nu-i boala, zic Eu; Spre slavă-I e, lui Dumnezeu, Ca astfel, Fiul Său iubit – Prin ea – să fie proslăvit.”

⁵Iisus, pe Marta, o iubea – Pe sora ei, de-asemenea; La fel, pe Lazăr, pe-al lor frate.

⁶Când a aflat aceste toate, El, două zile, a mai stat, În locu-n care S-a aflat.

⁷La ucenici, după aceea, Le zise: „Mergem în Iudeea”.

⁸Dar, ucenici-au cuvântat: „Învățătorule-ai uitat, Cum că Iudeii au voit Să Te omoare, negreșit, Cu pietre, iar acuma, vrei Să Te întorci, din nou, la ei?”

⁹Iisus le-a zis, gata să plece: „Oare, nu sunt douăsprezece Ceasuri, în zi? Astfel, oricine, De umblă ziua, vede bine Și n-are să se poticnească;

¹⁰Noaptea, de-o să călătorească, Se va împiedica oricare, Pentru că-n el, lumină, n-are.

¹¹Lazăr al nostru doarme doar: Din somn, am să-l trezesc Eu, iar.”

¹²„Somnul acesta dovedește Că el se însănătoșește” – Au zis discipolii. Iisus,

¹³Despre al morții somn le-a spus, Dar ei credeau că le vorbește De-odihna ce se dobândește Prin somn. Însă, când a văzut

¹⁴Că ei tot nu au priceput, Atuncea, le-a vorbit pe față, Că Lazăr a trecut din viață: „Lazăr e mort. Cu-adevărat,

¹⁵Mă bucur că nu M-am aflat Acolo – sincer, pentru voi – Ca să puteți crede, apoi. Acuma dar, cu toți, haidem, La el acasă, să mergem!”

¹⁶Atunci, Toma – cel poreclit Și Geamănul – a glăsuit: „Să mergem toți, în locu-acel, Și să murim și noi cu El!”

¹⁷Iisus, că patru zile sânt – De când e Lazăr în mormânt – Află, când a ajuns în sat.

¹⁸Satul acela-i așezat Aproape de Ierusalim – Cam cincisprezece stadii știm Că sunt, până-n Betania.

¹⁹Pentru că satul se găsea Atât de-aproape, mulți Iudei, Au coborât, pân’ la femei – La Marta și Maria – vrând, Cu toți să le mângâie. Când

²⁰Marta află cum că Iisus Vine în satul lor, s-a dus, Grabnic, în față, să Îi iasă, Lăsând-o pe Maria-acasă.

²¹Iisus, cu ai Săi ucenici, Sosi în sat. „Doamne, aici” – Marta I-a zis, când L-a-ntâlnit – „Dacă erai, n-ar fi murit Al nostru frate. Dar știu eu,

²²Că orice-I ceri lui Dumnezeu, Îndată, El are să-ți dea.”

²³„Fratele tău va învia” –

²⁴Spuse Iisus. „Știu că învie, Când învierea va să vie. Când vine ziua de apoi, Lazăr va fi, iarăș’, cu noi” –

²⁵Răspunse Marta, dar Iisus, „Eu, învierea, sunt!” – i-a spus. „De-aceea-ți zic, că orișicine, De va avea credință-n Mine, Trăi-va – chiar de a murit.

²⁶De-asemeni, cel ce n-a pierit – Cel ce trăiește, bunăoară – De crede-n Mine, n-o să moară! Tu crezi lucrul acesta, oare?”

²⁷„Cred Doamne, cu credință tare”, Marta, către Iisus, a zis, „Că ești Hristosul, Cel trimis, În lume! Iată ce cred eu: Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”

²⁸Apoi, în taină, a plecat Și, pe Maria, a chemat, Spunându-i: „Vino, fără teamă! Al nost’ Învățător te cheamă.”

²⁹Maria, cum a auzit, La Domnu-ndată, a venit,

³⁰Căci El, unde L-a-ntâmpinat Marta, rămase; n-a intrat, Cu-ai Săi, încă, în satul ei.

³¹Când plecă Marta, mulți Iudei – Care, în casă, se aflau, Și, mângâiere, încercau Să îi aducă – au ieșit, În urma ei, căci s-au gândit: „Precis că vrea să meargă lângă Mormânt, acolo, ca să plângă.”

³²Maria merse, la Iisus, Se închină și-apoi a spus: „Doamne, aici, dacă erai, Pe al meu frate, îl vedeai În viață, printre noi, trăind.”

³³Când a văzut-o-apoi plângând – Pe ea și pe Iudeii care O însoțeau – o-nfiorare Simți, în Duhul Său, Iisus. S-a tulburat adânc și-a spus:

³⁴„Unde e Lazăr, îngropat?” „Vino să vezi” – ei L-au chemat.

³⁵În acest timp, Iisus plângea.

³⁶„Iată ce mult, El îl iubea! – Au observat mai mulți Iudei.

³⁷Au zis, atunci, unii din ei: „El care, ochii orbului, Deschisu-i-a, cu mâna Lui, Nu putea face, bunăoară, Ceva, ca ăst om să nu moară?–

³⁸Iisus, din nou, S-a-nfiorat Și, spre mormânt, S-a îndreptat – Era-ntr-o peșteră făcut Și-o piatră, ușă, a avut.

³⁹„Înlăturați piatra!” – a spus, Iudeilor prezenți, Iisus. „Dar, Doamne, patru zile sânt, De când e Lazăr, în mormânt” – Îi spuse Marta. „Domnul meu, E mort de mult, miroase greu.”

⁴⁰„Marto, dar oare, nu Ți-am spus, Ție” – a zis Domnul Iisus – „Că trebuie numai să crezi, Ca slava Domnului, s-o vezi?”

⁴¹Când piatra fu înlăturată, Iisus a zis: „Mulțumesc Tată, Că, și acum, M-ai ascultat.

⁴²Știam că Tu, neîncetat, M-asculți, dar Eu așa vorbesc, Norodului să-i dovedesc, Că Tu, pe Mine, M-ai trimis.”

⁴³Apoi, către cel mort, a zis, Cu glas puternic, răspicat: „Hai Lazăre, ieși, imediat!”

⁴⁴Mortul, glasul, I-a auzit Și, din mormânt, el a ieșit, Având picioarele legate Și mâinile înfășurate, În legături de pânză, iar – Pe față – purta un ștergar. Iisus a zis: „Să-l dezlegați Și-apoi, să meargă, îl lăsați.”

⁴⁵Mulți din Iudeii cari veniră Și pe Maria o-nsoțiră, Când acest lucru îl văzură, Pe dată, în Iisus, crezură.

⁴⁶Unii, din cei ce-au fost cu ei, Au alergat la Farisei, Unde, în amănunt, au spus, Tot ceea ce-a făcut Iisus.

⁴⁷Atunci, pe loc, a fost chemat Soborul. Când s-au adunat Toți, preoții cei mai de seamă Și Farisei-au zis, cu teamă: „Ce facem, oare, oameni buni, Căci Acest om, multe minuni, A săvârșit? În acest fel,

⁴⁸Sfârși-vor toți, crezând în El, Dacă Îl vom lăsa. Apoi, Vor da năvală, peste noi, Romanii, și-au să nimicească Neamul și glia strămoșească.”

⁴⁹Unul din ei, Caiafa, care Era preotul cel mai mare – În acel an – le-a zis: „Nu știți

⁵⁰Nimic! Oare, nu vă gândiți, Că e mai bine, bunăoară, Ca doar un singur om să moară, Pentru norod – așa socot – Decât să piară neamul, tot?”

⁵¹Caiafa n-a spus de la el, Ăst lucru, în Soboru-acel, Ci pentru că s-a nimerit Mare preot, a prorocit, Cum că Iisus, viața, avea – Pentru al Său neam – să Își dea.

⁵²Și nu doar pentru neamu-acel, Ci pentru toți, urma ca El Să se jertfească, să-i adune Și, într-un trup, apoi a-i pune, Pe toți copiii Domnului, De pe fața pământului.

⁵³Din acea zi, au hotărât, Că El trebuie omorât.

⁵⁴Dar Domnul S-a ferit de ei, Umblând pe-ascuns, printre Iudei. De-aceea, El a și plecat, Într-un ținut, ce s-a aflat Lângă pustiu. A poposit, Cu-ai Săi, și s-au adăpostit, Într-o cetate liniștită, Ce, Efraim, era numită.

⁵⁵Când Paștele se-apropiau, Mulți, la Ierusalim, mergeau, Urmând ca să se pregătească – De Paște – să se curățească.

⁵⁶Ei, pe Iisus, Îl căutau, La Templu, și se întrebau: „Voi ați aflat ceva nou? Cine, Dacă Iisus – la praznic vine – Poate să spună? Ce credeți, Veni-va? Ce părere-aveți?”

⁵⁷Preoții mari s-au sfătuit Cu Fariseii, și-au zvonit Că dacă știe cineva, Pe unde e Iisus, cumva, Să îi anunțe, ne-apărat, Să-L poată prinde, imediat.