John 10— BIV2014

¹„Adevărat vă spun, că cine, La staulul de oi, când vine, De nu pătrunde prin intrare, Ci peste gard acela sare, Este un hoț și un tâlhar, Venit cu gând să prade. Dar,

²Cel ce-n staulul oilor, Pe ușă intră, e păstor.

³El, de portar, este știut, Iar glasul îi e cunoscut De către oi; pe fiecare, El le numește, după care, Le scoate-afară, iar apoi,

⁴În frunte stă. Ale lui oi, Au să se strângă-n urma lui, Căci știu glasul păstorului Și după pasul său, se țin.

⁵Ele nu merg după străin, Ci vor fugi din calea lui, Pentru că al străinului Cuvânt, nu le e cunoscut.”

⁶Cei ce-ascultau, n-au priceput Nimic, din ceea ce Iisus, Prin astă pildă, lor, le-a spus.

⁷Iisus, apoi, a cuvântat: „Iată, vă spun adevărat Și pe-nțelesul tuturor, Că Eu sunt ușa oilor.

⁸Cei ce-n ‘nainte-Mi, au venit, Hoți și tâlhari s-au dovedit; Dar oile n-au ascultat De-aceștia, și nu i-au urmat.

⁹Ușa, sunt Eu; iar orișicine Voiește a intra, prin Mine, Are să fie mântuit – Intra-va, iar, când a ieșit, Pășune proaspătă, găsește.

¹⁰Hoțul, să fure doar, voiește, Să junghie, să prăpădească. Dar Eu doresc să viețuiască Oile Mele, toate: vreau, Din belșug, viață, să le dau.

¹¹Eu sunt, adevărat vă spun, Păstorul – Păstorul cel bun – Care-și dă viața pentru oi.

¹²Dar cel plătit, nu are oi – El nu-i păstor, are simbrie – Și-atunci, când lupul o să vie – La staul – va fugi de-ndată, Lăsând turma neapărată. Lupul, la oi, se repezește, Le-mprăștie și le răpește.

¹³Nu-i pasă, celui ce-i plătit, De oi – de-aceea a fugit.

¹⁴Încă odată, vă mai spun, Că Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile, bine, Iar ele Mă cunosc pe Mine,

¹⁵Cum Mă cunoaște Tatăl Meu Și cum – pe Tatăl – Îl știu Eu.

¹⁶Mai am, însă, și alte oi; Nu sunt din staul – de la voi – Dar trebuie ca să Mă duc, Ca și pe ele să le-aduc. Vor asculta de glasul Meu Și astfel, fi-vor, tot mereu, O turmă doar, și un Păstor Adevărat, al oilor.

¹⁷De Tatăl sunt iubit, că-Mi dau Viața, ca iarăși să o iau.

¹⁸Nimeni, cu sila, nu Mi-o ia: O dau Eu – e-n puterea Mea. Putere am ca să o dau Și pot, apoi, iarăș’ s-o iau: Astă poruncă, am primit, Când – de la Tatăl – am venit.”

¹⁹Tot ceea ce a zis Iisus, Iar, dezbinare, a adus, Între mulțimea de Iudei.

²⁰Au existat mulți, dintre ei, Care au zis: „Dar, la ce bun, Veniți la El? Este nebun, Ba are drac! De ce mai stați, Aicea, să Îl ascultați?!”

²¹Alții ziceau: „Nu a vorbit, Asemeni unui îndrăcit! Un drac poate avea putere, Ca să dea, orbilor, vedere?!”

²²Ierusalimul prăznuia, Un praznic, care se numea Al înnoirii Templului – În iarnă, era timpul lui.

²³Iisus, prin Templu, a trecut, Pe sub pridvorul cunoscut Ca al lui Solomon fiind.

²⁴Iudei-n jurul Său venind, L-au întrebat: „Până când, oare, Ne ții sufletu-n încordare? De ești Hristosul, negreșit, Acum ne spune, deslușit!”

²⁵Privind în jurul Său, Iisus Le zise tuturor: „V-am spus, Însă, a crede, voi nu vreți, Deși lucrările-Mi, vedeți. Sub ochii voștri, le fac Eu, În Numele Tatălui Meu, Pentru că ele, cel mai bine, Dau mărturie, despre Mine.

²⁶Voi n-ați crezut în ce spun ele, Căci nu sunteți oile Mele.

²⁷Oile Mele, tot mereu, Au ascultat, de glasul Meu. Eu le cunosc, pe toate, bine, Iar oile vin după Mine.

²⁸Veșnică viață, le dau Eu Și astfel, vor trăi mereu. Nu le va smulge nimenea, Nicicând, de-aici, din mâna Mea.

²⁹De Tatăl Meu, ele-Mi sunt date. De la El, nu pot fi luate, De nimeni, căci putere are Și – decât toți – El e mai mare!

³⁰Eu și cu Tatăl, una sânt!”

³¹Când auziră ăst cuvânt, Iudeii, iar, au căutat Pietre, voind ca, imediat, Să Îl omoare. Însă El,

³²Blând, a privit, norodu-acel, Și-a început, din nou, a spune: „Văzut-ați multe lucrări bune, Pe care le-am săvârșit Eu, Și cari vin de la Tatăl Meu. Voi, însă, pentru ce lucrare, Vreți s-aruncați, cu pietre, oare?”

³³„Nu pentru o lucrare bună” – Ziseră ei – „vor toți, să pună, Mâna, pe pietre, ca – în Tine – Să dea, precum Ți se cuvine, Ci pentru faptul că hulești, Când Tu – un om – Te-asemuiești Cu Dumnezeu! Ai îndrăznit, Chiar Dumnezeu, de Te-ai numit!”

³⁴Iisus a zis, către Iudei: „Eu spus-am: „Sunteți dumnezei”. Nu este scris, așa ceva, În Legea ce-o aveți, cumva?

³⁵Dacă, prin Lege, „dumnezei”, Au fost numiți cu toți acei Căror, Cuvântul Domnului, Vorbitu-le-a – putință nu-i, Scriptura, să o desființați –

³⁶Atuncea, cum de afirmați Că Eu hulesc – Eu, Cel sfințit De Tatăl, Eu care-am venit În lume, căci El M-a trimis, Cum prin Scripturi vi s-a promis?! Și-aceasta, doar pentru că Eu Zic: „Fiu Îi sunt, lui Dumnezeu”!

³⁷Când veți vedea că nu voi face Lucrări ce doar Tatăl le face, Să nu Mă credeți! De le fac –

³⁸Chiar dacă nu vă e pe plac A crede – totuși, să credeți, Lucrările ce le vedeți, Ca astfel, să știe oricine, Precum că Tatăl e în Mine, În timp ce Eu, în Tatăl, sânt.”

³⁹Când auziră ăst cuvânt, Au vrut să-L prindă, imediat, Dar El, din mână, le-a scăpat.

⁴⁰Iisus, dincolo de Iordan – Pe unde boteza Ioan – Merse, și-acolo-a poposit.

⁴¹Atunci, la El, mulți au venit, Zicând: „Ioan nu a făcut Vreun semn, noi, însă, am văzut Că tot ceea ce el ne-a spus, E-adevărat, despre Iisus.”

⁴²Și foarte mulți, din locu-acel, Atuncea, au crezut în El.