1Pe drum, Iisus, când a trecut, Un orb din naștere-a văzut.
2Ai Săi discipoli au voit A ști: „Cine-a păcătuit, Învățătorule, ce crezi, De acest om, pe care-l vezi, S-a născut orb? Părinții lui? Sau, e păcatul omului?”
3Atuncea, către ucenici, Iisus a zis: „Nici el și nici Ai săi părinți nu au greșit – Nimeni nu a păcătuit. S-a născut orb, ca să se-arate Lucrările mari, minunate, Ale lui Dumnezeu, în el – De-aceea, s-a născut astfel.
4Cât este ziuă, Eu muncesc – Lucrez de zor – să-nfăptuiesc Lucrarea Celui, ce v-am zis, Că-n astă lume, M-a trimis. Când are să se înnopteze, Nimeni nu poate să lucreze.
5Cât sunt în lume, pe pământ, Aici, Lumina lumii sânt.”
6Când a sfârșit de cuvântat, El, în țărână, a scuipat, Tină făcu și-ai orbului Ochi, unsu-i-a, cu mâna Lui.
7„Te spală, într-o scăldătoare – A Siloamului – știi care” – Acelui orb, Iisus i-a zis; („Siloam” înseamnă „Trimis”.) Orbul, ascultător, s-a dus, Făcând așa cum i s-a spus Și-ndată, el și-a căpătat,
8Vederea. Toți s-au minunat – Vecini și cei ce l-au știut Că-i cerșetor – când l-au văzut, Și se-ntrebau: „Nu el ședea, În locu-acesta, și cerșea?”
9„Ba da, el e” – unii ziceau; „Seamănă doar” – alții spuneau. „Sunt eu, sunt eu!” – orbul a zis.
10„Dar ochii, cum ți s-au deschis?”, Cu toți-atunci l-au întrebat.
11Cel ce-a fost orb, a cuvântat: „Un om, unul Iisus numit, Acela m-a tămăduit; A făcut tină și mi-a pus, Apoi, pe ochi, iar eu m-am dus, Așa precum m-a îndemnat, La Siloam, de m-am spălat. Astfel, vedere-am dobândit.”
12„Unde-i Acel om” – au voit A ști cu toți. „Eu, acum, viu!” – Răspunse fostul orb – „Nu știu!”
13Atuncea, l-au luat cu ei Și-l duseră, la Farisei.
14Era chiar ziua de Sabat, Când orbul fost-a vindecat, Cu tina pusă de Iisus.
15Din nou, multe-ntrebări i-au pus Și Fariseii, orbului, Despre tămăduirea lui. El zise: „Tină a făcut, M-a uns cu ea și am văzut, După ce, ochii, mi-am spălat.”
16„Nu ține, ziua de Sabat, Omul Acel? E foarte greu, Să crezi că, de la Dumnezeu, Sosește El” – unii ziceau. Alții, în schimb, se întrebau: „Un păcătos – un om – cum poate, Astfel de semne minunate, Ca să înfăptuiască, oare?” Și, între ei, fu dezbinare.
17Iarăș’, pe orb, l-au întrebat: „De Cel care te-a vindecat – Cel care ochii ți-a deschis – Tu ce crezi?” „E proroc” – le-a zis Orbul – „căci bine m-a făcut.”
18Iudeii, însă, n-au crezut Că a fost orb, dar i-au chemat, Pe-ai săi părinți, și-au întrebat:
19„Acesta-i fiul vostru, care S-a născut orb? El o fi, oare? Cum dară de, acuma, vede?!”
20Părinți-au zis: „Ce putem crede? E-al nostru fiu. Orb, s-a născut. Ne minunăm de ce-am văzut!
21Cum vede, cine i-a deschis Ochii, nu știm! Pare un vis! Dar, iată cum să procedați: Mai bine, să îl întrebați Pe el; e-n vârstă și, firește, Poate vorbi, în ce-l privește.”
22Părinții lui așa vorbeau, Căci, de Iudei, ei se temeau. Știau ce-aveau de gând să facă, Cu ei și cu al lor fiu, dacă Mărturiseau despre Iisus Și, că-I Hristosul, ar fi spus: Din sinagogă, imediat, Pe toți, afară, i-ar fi dat.
23Aste motive i-au silit, Pe acei oameni, de-au vorbit, Iudeilor, în acest fel, Zicând: „Să-l întrebați, pe el.”
24Când Fariseii l-au chemat, Pe orbul ce-a fost vindecat, I-au zis: „Slavă, lui Dumnezeu, De-acuma, să Îi dai, mereu! Cel ce te-a vindecat, pe tine, E-un păcătos, știm foarte bine.”
25„O fi sau nu, un păcătos, Nu știu! Ci știu doar că m-a scos Din bezna-n care m-am născut!”– Răspunse orbul. „N-am văzut, Însă acuma, am ajuns Să văd, și-atât îmi e de-ajuns!”
26Atunci, ei – iar – au întrebat: „În ce fel, fost-ai vindecat? Ce ți-a făcut și ce ți-a zis, Încât, ochii ți s-au deschis?”
27„Am spus, dar nu m-ați ascultat!” Le zise el. „Vreți, ne-apărat, Încă o dată, s-auziți? Sau vreți și voi să-I deveniți
28Discipoli?” Ei au tăbărât, Cu gura, și l-au ocărât: „Tu-I ești discipol, cum vedem! Dar noi, ai lui Moise, suntem!
29Lui Moise, Domnul i-a vorbit; Însă, de unde a venit Acesta, nimenea nu știe.”
30Omul răspunse: „Totuși, mie, Mi-a deschis ochii, și-am văzut! De-aici, mirarea-mi s-a născut: Că voi nu știți de unde vine.
31Însă, cunoașteți, foarte bine, Că Dumnezeu, de păcătoși, N-ascultă. Cei evlavioși – Și temători de Dumnezeu – Care fac voia Sa mereu, Aceia doar, sunt ascultați. Voi, acest lucru, îl știați!
32Dar de când lumea s-a-ntocmit, Nicicând, nu s-a mai pomenit, Ca cineva să fi deschis, Unui orb, ochii – pare vis! – Născut fără vedere. Eu,
33Dacă nu de la Dumnezeu, Omul Acesta vine, zic, Că n-ar putea face nimic!”
34„Tu ești, cu totul, în păcat Născut!” – i-au zis ei, imediat. „Pe noi ne-nveți?! Meriți ocară!” Apoi, l-au scos, grabnic, afară.
35Iisus află ce s-a-ntâmplat – Că orbu-afară a fost dat – Iar când, apoi, l-a întâlnit, Din întâmplare, i-a vorbit: „Crezi în Fiul lui Dumnezeu?”
36„Dar cine e, Doamne, căci Eu Voiesc a crede-n El” – a spus Omul acela, iar Iisus
37Îi zise: „Tu L-ai întâlnit: E Cel ce te-a tămăduit – Acela ce te-a făcut bine, Care vorbește-acum cu tine.”
38„Cred Doamne, cu-adevărat!”– Orbul I-a zis, și s-a-nchinat.
39„Eu am venit ca, lumea toată, Astfel, să fie judecată:” – A zis Iisus – „cei orbi să vadă; Iar cei ce văd, să nu mai vadă Și orbi s-ajungă.” Lângă ei,
40Erau prezenți și Farisei Care L-au auzit și-apoi, I-au zis: „Doar orbi, n-om fi și noi!”
41„De ați fi orbi” – a cuvântat Iisus – „nu ați avea păcat. Dar zis-ați „Vedem”, într-un glas, Și-astfel, păcatul v-a rămas.”