1„În acel timp, când înapoi Aduc pe prinșii de război De la Ierusalim luați Și de prin Iuda strămutați,
2Voi strânge neamurile toate Și-apoi când fi-vor adunate, Le duc în vale, de îndată. Drept „a lui Iosafat”, chemată, E valea-n care-am să pogor Popoarele neamurilor. Cu ele-am să Mă judec Eu, Atunci, pentru poporul Meu. Am să Mă judec pentru cel Care se cheamă Israel, Pe care Eu l-am moștenit, Pe care Mi l-au risipit Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Crezând că-n urmă, vor putea Să își împartă țara Mea.
3La sorți – precum văzut-am Eu – Au tras pentru poporul Meu. Pe un flăcău – pe un bărbat – Pentru o curvă ei l-au dat. Pe vin, o fată au vândut, Iar vinu-acela l-au băut.
4Ce ai cu Mine, Tirule? Ce ai, și tu, Sidonule? Dar tu ce ai, țară pe care Neamul de Filisteni o are? Vreo faptă, vreți să-Mi răsplătiți? Vreți, împotrivă-Mi, să porniți? Fără zăbavă-ntoarce-voi Faptele voastre peste voi, Iar capetele voastre, pradă, Iată că lor, au să le cadă.
5Aur și-argint, voi Mi-ați luat. Odoarele Mi le-ați prădat. Pe toate-n urmă Mi le-ați dus Și-n templele voastre le-ați pus.
6Copii din Iuda ați luat Și din Ierusalim. I-ați dat, Pradă, în mâna Grecilor, Să-i depărtați de țara lor.
7Acum însă, iată, vă zic: De-acolo am să îi ridic – De unde i-ați vândut – și-apoi, Vă-ntorc faptele, peste voi, Iar capetele voastre, pradă, Faptelor voastre au să cadă.
8Iată, la ai lui Iuda fii, Am să îi vând pe-ai voști’ copii, Să-i vândă-apoi – la rândul lor – Neamului Sabeenilor, Cari e un neam îndepărtat, Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.
9Aceste lucruri, le vestiți La neamuri, zicând: „Pregătiți Războiul! Pregătiți-vă Vitejilor! Treziți-vă! Să se apropie, apoi, Toți oamenii cei de război!
10Săbii să facă fiecare, Din fier de plug, iar din cosoare Vă faceți sulițe apoi. Cel care slab e – între voi – Să se-ntărească, după care Să zică în ăst fel: „Sunt tare!”
11Grăbiți-vă neamuri aflate Jur împrejur! Veniți cu toate!” Doamne, chiar în acele văi, Pogoară-i pe vitejii Tăi!
12În valea cari – de bună seamă – Drept „a lui Iosafat” se cheamă, Să vină neamurile toate Cari împrejur sunt așezate! Iată, în locurile-acele, Am să le judec Eu, pe ele!
13Seceri, în mâini, să vă luați Și-ncepeți ca să secerați, Pentru că secerișul – iată – În astă vreme, copt se-arată! Veniți și călcați în picioare, Căci și linuri și tocitoare Ajuns-au pline a fi iară, Încât acuma dau pe-afară! Căci mare-i răutatea lor!
14În valea judecăților, Grămezi vin neamurile-acele, Căci e aproape – pentru ele – Ziua anume pregătită, Care-i de Domnul rânduită. Ea, în a judecății vale, Să vină, tocmai e pe cale.
15Iată că soarele, aflat Pe boltă, s-a întunecat. Luna apoi de-asemenea, Întunecată e și ea, Iar stelele cerurilor Pierdut-au strălucirea lor.
16Iată că Domnul Se găsește Chiar în Sion și El răcnește Din locu-n care-i așezat Și e-n Ierusalim aflat. La tunetul glasului Lui, Înalturile cerului, Precum și-acest întreg pământ, De un cutremur prinse sânt.
17Vei ști atunci, precum că Eu Sunt al vost’ Domn și Dumnezeu! Veți ști că în Sion Eu sânt Și stau pe muntele Meu sfânt! Ierusalimul, să se știe Precum că sfânt are să fie! Nicicând, străini de orice fel, Nu vor mai trece-atunci, prin el!
18Mustul va picura din munți; De pe-ale dealurilor frunți, Va curge lapte. În pârâuri Și în ale lui Iuda râuri, Apă, mereu, are să fie, Iar un izvor are să vie Tocmai din Casa Domnului, Udând valea Sitimului.
19Egiptul fi-va o pustie, Edomul sterp are să fie, Din pricina relelor lor Și ale silniciilor Pe care – precum am văzut – Contra lui Iuda le-au făcut, Atuncea când ei au vărsat Sângele cel nevinovat.
20Iuda și de-asemenea Ierusalimul vor avea Locuitori cari au să vie Din neam în neam și pe vecie Acolo au să poposească Și-acolo au să locuiască.
21Sângele ce a fost vărsat – Pe care nu l-am răzbunat Încă – am să-l răzbun de-ndată. După aceea, Domnul, iată Că spre Sion o să pornească, Acolo ca să locuiască.”