1Bildad, din Șuah, a luat Cuvântul: „Noi te-am ascultat!
2Dar până când ai să vorbești, Astfel? Oare, nu te gândești Că vorbele-ți rostite sânt Precum e un puternic vânt?
3Pe cel drept îl răstoarnă, oare, Domnul? Sau El o să doboare
4Dreptatea? De-au păcătuit Ai tăi copii, i-a pedepsit Dându-i pe a păcatului Mână, dacă-mpotriva Lui Greșit-au. Iată sfatul meu:
5Dacă alergi la Dumnezeu – Fiind curat, neprihănit – Și-L rogi, atuncea, negreșit,
6El va veghea asupra ta, Și iarăși îți vei căpăta A locuinței fericire.
7Astfel, vechea ta propășire, Cu mult mai mică va să fie, Decât acea care-o să vie.”
8„Știți ce anume au făcut Acei din neamul ce-a trecut: Privește a părinților Pățanii! Din greșeala lor, Să învățăm, să nu greșim
9Și noi, căci prea puține știm! De ieri, ne-aflăm pe-acest pământ, Iar ale noastre zile sânt
10O umbră. Ei au să te-nvețe – Din inimă-ți vor da povețe –
11Spunând așa: „Papura, oare, Va crește, dacă baltă n-are? Trestia iese la iveală, Dacă nu are umezeală?
12Verde fiind și netăiată, Mai repede va fi uscată Decât cum alte ierburi sânt.
13La fel, cu cei de pe pământ – Care, de Domnul, au uitat – Se-ntâmplă, cum s-a întâmplat Cu iarba. Cel nelegiuit, De Dumnezeu, e pedepsit. Nădejdea îi e nimicită.
14Încrederea îi e zdrobită Și-o pânză de păianjen are, Drept sprijin. El nu este tare:
15Pe casa lui e bizuit, Dar adăpost nu a găsit În ea, căci de necazul vine, ‘Geaba de-ai ei pereți, se ține!
16Când soarele îi dăruiește A sa lumină, înverzește Și ramurile și le-ntinde Ca astfel să poată cuprinde, Cu umbra-i, toată-a sa grădină.
17Își vâră a lui rădăcină, Prin pietre și-adânc se afundă, Până la ziduri să pătrundă.
18Dar rădăcinile lui, lungi, Nu îl ajută: dacă-l smulgi Din locu-n care a crescut, „Nu știu să te fi cunoscut” – Va zice locu-acel – „vreodat’!” Și-astfel, de el, s-a lepădat.
19Așa-s și desfătările Ieșite din cărările Zilelor lui. El a pierit, Iar din pământ au răsărit, În urmă, alții, după el.
20Dar Dumnezeu este Acel Care, pe cel neprihănit, Nu l-a lăsat neocrotit, Iar pe cei răi i-a lepădat.
21Ba mai mult! Bucurii i-a dat Neprihănitului; se știe Că strigăte de veselie, În gura lui, apoi, a pus.
22Aminte ia, la ce ți-am spus! Vrăjmașii tăi vor fi stârpiți Și de rușine-acoperiți! Ale lor corturi au să piară Și-ai lor urmași au să dispară!”