Job 40
1 Apoi, Domnu-a continuat:
2 „Acuma ești încredințat Iov, tu acel care-ndrăznești În contra Mea ca să vorbești? Tu cari pe Domnul L-ai mustrat, Mai ai cumva răspuns de dat?!”
3 Iar Iov, de glasul Lui pătruns, Plecându-și ochii, a răspuns:
4 „Eu sunt prea mic! Ce să-Ți răspund Când trebuie să mă ascund? Îmi pun mâna la gură. Tac! Atât mi-a mai rămas să fac!
5 Căci prima dată am vorbit – Nu mai răspund; am îndrăznit Și-a doua oară să vorbesc – N-am ce să mai adăugesc.”
6 Domnul, lui Iov, i-a zis apoi, Din mijloc de furtuni și ploi:
7 „Ridică-ți Iov, al tău obraz! Încinge-te ca un viteaz Și-apoi în fața Mea să stai, Să te întreb, iar tu să-Mi dai
8 Învățătură. Tu voiești, Dreptatea Mea, s-o nimicești? Osândă, vrei să Îmi dai Mie, Ca să îți scoți dreptate, ție?
9 Ai tu un braț ca și al Meu Și glas de tunet, cum am Eu?
10 Te-mpodobește cu mărire, Cu slavă și cu strălucire!
11 Valul mâniei să ți-l lași Să-i spulbere pe cei trufași.
12 Smerește-i doar cu o privire! Zdrobește-i pe cei răi din fire!
13 Furios, ridică a ta mână Și-apoi ascunde-i în țărână! Să-i învelești, celui nemernic, Fața, cu-n văl de întuneric!
14 Când toate-ai să le împlinești, Vei dovedi că vrednic ești Și-atunci Eu voi găsi cu cale S-aduc laude, feței tale.
15 Hipopotamul, l-ai privit? Și pe acela l-am zidit, Asemeni ție; el mănâncă Iarbă, ca boul, dar de stâncă
16 Sunt coapsele lui, căci e tare, Și-n mușchii pântecului are Multă putere risipită.
17 Coada-și îndoaie-ntr-o clipită Deși ea e la fel de tare, Ca cedrul. El, în coapse, are Vinele toate-ntrețesute.
18 Oasele lui parcă-s făcute Din țevi de-aramă. Mădulare, Din drugi de fier parcă, el are.
19 Din tot ce Domnul a zidit, Mai mare-i el. I-a dăruit Drept suliță, niște dinți mari, Puternici și solizii cu cari
20 Se apără. El își găsește Hrana în munți, unde-ntâlnește Fiarele câmpului, pe toate.
21 Sub lotus doarme, de socoate, În mijlocul mlaștinilor, Sau printre trestiile lor.
22 Desiș de lotuși îl umbresc, Sălcii de râu se unduiesc
23 În jurul lui. Dacă cumva, Din matcă va ieși cândva Râul, el nu va fi speriat – Nu va fugi. Dacă vreodat’, Iordanul va fi repezit Spre-al său gâtlej, el liniștit Are să stea. Tu te gândești
24 Că îl poți prinde, de-l lovești În față? Gândul să-ți alungi, Că ai puterea să-i străpungi – Cu lanțurile tale care Sunt slabe – nasul lui cel tare!”