Job 27— BIV2014

¹La fața lor, Iov a privit Și-apoi, în pilde, le-a vorbit:

²„Viu este Domnul, Cel ce poate Să-mi dea – însă nu-mi dă – dreptate. Viu este Cel Atot Puternic, Iar mie – un biet rob netrebnic – Îmi amărește viața. Eu,

³Cât suflul de la Dumnezeu Îl am în nări, cât mă mai ține Și sufletul aflat în mine,

⁴N-am să rostesc vreo nedreptate Și nici cuvintele aflate Pe limba și în gura mea, Neadevăr, nu vor avea.

⁵Să nu gândiți, cumva, că vreau, Acum dreptate să vă dau! Până la ultima suflare, Am să îi stau în apărare, Doar nevinovăției. Țin

⁶Să-mi scot dreptatea și, din plin, Mereu am să mă străduiesc! Nici o mustrare nu simțesc – Din partea inimii venită – Pentru perioada viețuită.

⁷Vrăjmaș, pe cel rău, l-am dorit; Potrivnic, pe nelegiuit!

⁸Ce poate să nădăjduiască Cel rău, când Domnu-o să voiască Să îi scurteze-al vieții fir Și să-i ia sufletul? Mă mir!

⁹Ascultă oare Dumnezeu, Strigătul lui, în ceasul greu, Când îl încearcă strâmtorarea?

¹⁰Care îi este desfătarea? Oare, îi este Dumnezeu? Înalță rugăciuni mereu, Către Acel Atot Puternic?

¹¹Am să vă-nvăț eu, cel nevrednic, Cum este calea Domnului. Nimic din planurile Lui, N-am să v-ascund, chiar de le știți Și-asemeni mie voi gândiți.

¹²Deci dacă știți toate aceste, Atunci de ce vorbiți prostește?

¹³Iată ce soartă-a hărăzit El, pentru cel nelegiuit.

¹⁴Omul cel rău, atunci când are Mulți fii, va crede că e tare, Și nu știe, bietul, că ei Sunt numai hrană sabiei. Odraslele lor nu au pâine.

¹⁵Cei care astăzi scapă, mâine De ciumă fi-vor secerați. La groapă, nu vor fi urmați De văduve; nimeni nu-i plânge.

¹⁶Argint atât de mult de-ar strânge Câtă țărână se găsește, Și dacă haine-ngrămădește În stivă cât va fi să vie Noroiul toamnei, n-o să-i fie Lui însuși de folos. El doar

¹⁷Le-a adunat pe toate, iar Cel care e nevinovat Cu haina lui s-a îmbrăcat Și-argintul său e folosit De către cel neprihănit.

¹⁸Casa îi e asemănată Cu cea de molie-nălțată, Cu o colibă prăpădită, De un străjer alcătuită.

¹⁹Se culcă și este bogat; Moare și este despuiat.

²⁰Groaza, ca apa mare-l prinde; Vârtejul nopții îl cuprinde.

²¹De vântul răsăritului E smuls din locuința lui.

²²Domnul zvârle, din cerul Său, Săgeți, asupra celui rău. Acesta-ncearcă să se-ascundă, Ca vârful lor să nu-l pătrundă.

²³Toți oamenii se-nveselesc Atunci când cei răi părăsesc Pământul ce l-au locuit, Când casa lor s-a prăpădit.”