Bible

1 În ochi, adânc, Iov l-a privit Și-apoi la rându-i a vorbit: 2 „Ce bine, slăbiciunii, știi, În ajutor ca să îi vii! Cum știi să dai ajutorare, Celui care, putere, n-are! 3 Ce bune sfaturi, știi să dai Și ce frumoase vorbe ai Tu, pentru cel nepriceput! Acuma numai, am văzut Eu, ce belșug de-nțelepciune Scoți la iveală! Te rog, spune: 4 Vorbele tale, îndreptate Spre cine sunt și, de se poate, Al cui e duhul ce vorbește Prin tine și te stăpânește? 5 Sub ape, umbre sar speriate Și ale lor ființe, toate, Își poartă tremurul, mereu, Văzute doar de Dumnezeu. 6 Domnul este stăpânul sorții Și-n față-I, locuința morții E goală; făr’ acoperiș, Adâncul n-are ascunziș 7 ‘Naintea Lui. El a întins Al miazănopții necuprins, Asupra golului și-apoi, Și-a-ntors privirile spre noi: Acest pământ, El l-a luat Și peste hău l-a așezat. Chiar dacă pe nimic el șade, Din locul său nicicând nu cade. 8 El leagă apa ploilor În nori; sub greutatea lor, Norii rezistă – nu se sparg. 9 Acoperă, în al Său larg, Cu nori, scaunu-I de domnie. 10 A tras o boltă – cum se știe – Pe fața apelor. Știm iar, Cum că a stabilit hotar Între lumină și-ntuneric – Le-a despărțit El, Cel Puternic. 11 Se mișcă stâlpii cerului, Speriați de-amenințarea Lui. 12 Prin forța Lui, e tulburată A mării apă și, sfărmată, De-a Sa pricepere-i apoi, Furia ei. Vedem și noi 13 Cum norii îi îndepărtează Suflarea-I și înseninează Bolta cerească. Mâna Lui Oprește graba șarpelui Fugar, pe care îl străpunge. 14 Iar ceea ce la noi ajunge Din măreția forței Sale, Sunt doar hotare – margini ale Cărărilor lui Dumnezeu – Iar tot ceea ce simțesc eu – Și-asemeni voi – e-o adiere, E doar o mică mângâiere! Deci sub întinsul zărilor, S-asculte al lucrărilor Lui Dumnezeu tunet puternic, Cine-ar putea să fie vrednic?”