Bible

1 Țofar e cel care-a urmat Și-astfel, din nou, a cuvântat: 2 „Iată, nu pot să mă ascund, Căci de-al meu gând, să îți răspund, Mă văd silit. Vreau să-ți vorbesc Și nu pot să mă stăpânesc, Că frământarea mea mă-mpinge, Fără putința de-a o-nvinge. 3 Mustrări aud, azi, de la tine, Care mă umplu de rușine Și din adâncul minții mele, Duhul mă-mpinge ca, la ele, Să îți răspund. Nu știi tu oare, 4 De când e omul, cel rău are 5 De biruință scurtă parte, Și doar de bucurii deșarte, De-o clipă, cel nelegiuit? 6 Chiar dacă ar fi reușit 7 Până la cer să se ridice, Pieri-va, iar ceilalți vor zice, Înspăimântați: „Unde e oare?” 8 Precum un vis, el o să zboare Și vor pieri ale lui șoapte Ca și vedenia de noapte. 9 Ochiul celui cari l-a văzut, N-o să-l mai vadă. Locu-avut – Locul în care viețuia Cu-ai săi – nu îl va mai avea. 10 Peste-ai săi fii – ca niște câini – Săracii vin. Ale lor mâini Vor da ‘napoi ce au răpit 11 Cu sila. Va fi vlăguit, Iar oasele-i îmbătrânite Vor fi-n țărână-apoi, lungite. 12 Răul ce-n gură l-a avut Dulce era; el l-a ținut Sub limbă și a căutat Să-l mestece, neîncetat, 13 Și-n cerul gurii l-a ascuns. 14 Acuma însă, a ajuns Ca tot ceea ce a mâncat, În trup să-i fie preschimbat Într-o otravă de aspidă. 15 Ființa lui, foarte avidă De bogății, va da-napoi Tot ce-a-nghițit. Aflați dar voi Că Dumnezeu, pe-aceste toate, Din pântece, i le va scoate. 16 Limba năpârci-o să-l ucidă, Căci bea otravă de aspidă. 17 În felu-acesta, cel rău piere Făr’ a vedea râuri de miere – Și nici de lapte – iar apoi, 18 Ce-a câștigat, va da-napoi; Din ceea ce a dobândit, N-are folos, căci nevoit Va fi ca tot ce a luat, Să dea-ndărăt, ne-ntârziat. Câștigul nu l-a fericit, 19 Căci pe săraci i-a asuprit Și-apoi să piară i-a lăsat; Chiar casele, le-a dărâmat, Însă nici una, n-a făcut. 20 Fiindcă nu a cunoscut Margini, în a lui lăcomie, Scăpare, nicicând, n-o să fie, Pentru ceea ce mai scump are. 21 De lăcomia lui cea mare, Nimic nu scapă; însă nu-i Veșnică bunăstarea lui. 22 Când se va crede mai bogat, Atunci va fi mai strâmtorat; Cei ticăloși au să se-adune Și-n contra lui, toți se vor pune. 23 Umplut va fi pântecul lui, Doar cu mânia Domnului Ce o să cadă peste el; E săturat omul acel, Doar cu săgeți. De s-a-ntâmplat, 24 De-al armei fier să fi scăpat, Arcul de-aramă-l va ajunge Și cu săgeata-l va străpunge. 25 De va-ncerca, din trup s-o smulgă, Scântei și fiere o să-i curgă Din rană. Va fi apucat De spaima morții. S-au păstrat 26 Nenorociri nenumărate, Iar bogățiile-adunate De el, iute sunt nimicite Căci de-un foc mare-s mistuite. Iar focul care le-a cuprins, De nimeni nu a fost aprins; El îl va arde pe cel rău, Cu tot ce-a fost în cortul său. 27 Cerul are să-i dezvelească Păcatul. O să-l osândească 28 Pământul. Tot ce-a dobândit, Precum și-ntregul său venit, Pieri-va-n ziua Domnului, Atuncea când mânia Lui Cădea-va peste cortul său. 29 Aceasta-i soarta celui rău: Iată ce i-a fost hărăzit, Ce moștenire, a primit!”