Jeremiah 40
1 Iată cuvântul cel de sus, Care de Domnul a fost spus Lui Ieremia-n vremea care, Nebuzardan – capul cel mare Al străjii – l-a eliberat Din Rama, unde-a fost legat Cu lanțuri spre-a fi dus apoi – Cu toți ceilalți prinși de război Din Iuda – robi la cel aflat În Babilon, drept împărat.
2 Când căpitanul străjilor Le-a poruncit slujbașilor, La Ieremia să se ducă Și-n fața lui să îl aducă, În felu-acesta i-a vorbit: „Mai dinainte a vestit Domnul și Dumnezeul tău, Nenorocirea și-acest rău Cari pe cetate a căzut Și pe popor, cum ai văzut.
3 Dar Domnul a și împlinit Cuvintele ce le-a vestit Și toate vi s-au întâmplat Pentru că nu L-ați ascultat, Ci ați păcătuit, mereu.
4 Acuma însă, iată, eu Te izbăvesc de lanțul care Îți ține mâinile-n strânsoare. În Babilon, dacă voiești, Tu poți ca să mă însoțești. Acolo îți va merge bine, Căci voi avea grijă de tine. Dar dacă nu-ți place, să știi Că nu ești obligat să vii. În față, vreau a te uita: Privește, toată țara ta E înainte-ți. Poți s-apuci Ori încotro vrei să te duci. Ești liber, în ce vrei a face! Du-te și stai unde îți place!”
5 Dar pentru că el a zărit Că Ieremia-a zăbovit În a-i răspunde, zise-apoi: „Întoarce-te dar, înapoi, Și du-te la Ghedalia Cari, pe Achim, tată-l avea Și-apoi, pe spița neamului, Șafan fusese tatăl lui. Ghedalia e așezat, De cel cari este împărat În Babilon, drept cel mai mare Peste cetățile pe care Țara lui Iuda le avea. Rămâi cu el, și vei putea, Cu-al tău popor să viețuiești! Sau du-te încotro voiești!” În urmă, căpitanul care Fusese peste străji mai mare, I-a dat merinde și-a avut Grijă, daruri, să-i fi făcut. După aceea, l-a-nvoit Să plece unde a dorit.
6 Atunci, prorocul a plecat La Mițpa și s-a așezat, În urmă, la Ghedalia Cari, pe Achim, tată-l avea, Și a rămas – în acest fel – Lângă poporul său, și el. Puțini Iudei se mai aflară Și mai rămaseră în țară.
7 Vestea s-a răspândit, pe dată, Și s-a aflat în țara toată Că pus fusese, dregător, Ghedalia, peste popor, De către cel ce-i așezat În Babilon, ca împărat. La el s-au dus, atunci, cei cari Peste oștiri erau mai mari Și încă-n câmpuri mai ședeau Cu oștile ce le aveau. Știau că lui Ghedalia – Cari, pe Achim, tată-l avea – I-au fost, atunci, încredințați Atât femei, prunci și bărbați, Cât și săracii ce scăpară Și n-au fost strămutați din țară.
8 În acel timp, Ghedalia, La Mițpa, tabăra-și avea. În mare grabă, pân’ la el S-au dus, atuncea, Ismael – Acela care îl avea, Drept tată, pe Netania – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are. Fiul lui Tanhumet, numit Seraia, i-a mai însoțit. I-au mai avut însoțitori Și pe ai lui Efai feciori. Oameni-aceștia se vădeau Că din Netofa se trăgeau. Mai merse la Ghedalia, Atuncea, și Iazania, Fiul lui Macatit. Cu ei, S-au dus și oamenii acei Ce se aflau în slujba lor.
9 Când a văzut acel popor, Ghedalia s-a-nfățișat ‘Naintea lor și a jurat Spunându-le: „De bună seamă, Nu trebuie s-aveți vreo teamă, Din pricina Haldeilor. Rămâneți cu al vost’ popor, În țara voastră. Dar să știți Că trebuie să îl slujiți Pe împăratul cel pe care, În frunte, Babilonu-l are. În felu-acesta, orișicine Să afle că-i va merge bine!
10 Iată, la Mițpa rămân eu, Să pot răspunde tot mereu, Poruncilor Haldeilor. Deci am să strâng de la popor, Vinul și poamele de vară. Și untdelemnu-am să-l strâng iară, Iar voi, ca să mă ajutați, În vase să le așezați, Pentru ca astfel, liniștiți, Voi, în cetăți, să locuiți!”
11 Iudeii care au șezut În al Moabului ținut, Sau cei aflați la Amoniți, Ori cei cari fost-au risipiți În țara Edomiților Și-n țările din jurul lor, Aflară că acela care, În Babilon era mai mare, O rămășiță a lăsat În Iuda și a așezat În fruntea ăstui mic popor, Pe un Iudeu, drept dregător. El s-a numit Ghedalia Iar pe Achim, tată-l avea Și-apoi, pe spița neamului, Șafan fusese tatăl lui.
12 Atuncea, toți Iudei-aflați Prin alte țări împrăștiați, Cu tot avutul lor plecară, Din nou, spre a lui Iuda țară. Au mers dar, la Ghedalia Care la Mițpa se găsea. Mare belșug ei adunară Din vin și poamele de vară.
13 La Mițpa, la Ghedalia, Au mai venit, de-asemenea, Și Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are – Cu căpitanii oștilor Aflați pe câmp, cu toți ai lor.
14 În fața lui, ei toți s-au dus Și-apoi în acest fel i-au spus: „Nu știi că Balis – cel aflat, Peste-Amoniți ca împărat – L-a-nsărcinat pe Ismael Să te omoare? Omu-acel E fiul lui Netania.” Degeaba, căci Ghedalia – Cari este-al lui Achim fecior – N-a vrut să creadă vorba lor.
15 Atuncea Iohanan – cel care, Pe Careah, părinte-l are – La Mițpa, lui Ghedalia, I-a spus în taină ce gândea: „Eu vreau, mărite dregător, Să merg degrabă, să-l omor Pe fiul lui Netania – Pe Ismael – căci nimenea, Nicicând, nu va afla nimic. Mă lasă dar, să fac cum zic. Mai bine, piară Ismael! De ce să te omoare el? De ce, oare, să reușească, În urmă, să îi risipească Pe-acești Iudei care – vezi bine – Se strâng, acuma, lângă tine? Să moară a lui Iuda viță, Pierind această rămășiță?”
16 Când auzi Ghedalia – Cari, pe Achim, tată-l avea – Ce zis-a Iohanan – cel care, Pe Careah, părinte-l are – A cuvântat în acest fel: „Să nu-l ucizi pe Ismael, Căci ceea ce mi-ai arătat Nu cred că e adevărat!”