1Ierusalimul a căzut Când Zedechia a făcut, Ani nouă, de când împărat, În Iuda, fost-a așezat. În an, tocmai se potrivea, Luna a zecea că-ncepea, Când peste-al lui Iuda hotar, Trecut-a Nebucadențar – Acela care sta pe tron, Drept împărat, în Babilon – Mergând cu toată oastea lui Contra Ierusalimului Pe care l-a împresurat Un timp destul de-ndelungat.
2Oștile lui, nenumărate, Intrară-n urmă, în cetate, În anu-al unsprezecelea, De când În Iuda se vădea Că a ajuns să ia domnia Cel ce se cheamă Zedechia. În an, tocmai se potrivise, A patra lună că venise. A noua zi a început Și-atunci Haldeii au putut Ca să pătrundă în cetate.
3La porțile cele aflate În mijloc, au venit cei cari Erau peste Haldei mai mari Și grabnic le-au înconjurat. Prezenți acolo, s-au aflat Nergal-Șarețer, însoțit De Samgar-Nebu. A venit Și Sarsechim, acela care Se dovedea a fi mai mare În oastea cea de slujitori A famenilor dregători. Nergal-Șarețer mai venise, Acela cari se dovedise Drept căpitan al magilor. Li se alăturară lor, În urmă, toți aceia cari În Babilon erau mai mari.
4Când Zedechia i-a văzut, Nimic, să facă, n-a putut. Cu ai săi oameni de război, A părăsit cetatea-apoi. Când înserarea a venit, Înspăimântați ei au fugit, Mergând de-a lungul drumului Grădinii împăratului, Ieșind pe poarta ce-i aflată Acolo, poartă așezată La cele două ziduri mari. Au luat drumu-acela cari Se îndrepta către câmpie, Sperând ca izbăviți să fie.
5Însă Haldeii i-au zărit Și pe-a lor urmă au pornit. În câmpul Ierihonului, Pe Zedechia cu ai lui, I-au prins și i-au înfățișat La cel ce fost-a împărat În Babilon. La Ribla dar, Se-aflase Nebucadențar, În al Hamatului ținut. De-ndată ce el i-a văzut Pe prinși-aceia de război, O hotărâre-a dat apoi, În contra lor și imediat,
6La Ribla, i-a înjunghiat Pe-ai împăratului feciori, Precum și pe-ai săi slujitori, Pe căpeteniile cari În Iuda se vădeau mai mari. Sub ochii împăratului, Fiii și toți oamenii lui Au fost uciși. Apoi, cel care
7În Babilon era mai mare, Se dovedise nemilos, Căci după ce ochii i-a scos L-a pus în lanțuri de aramă, Și l-a trimis – de bună seamă – În Babilon, pe Zedechia Cari astfel și-a-nceput robia.
8Și casa împăratului Și casele poporului Arse-au fost de către Haldei. În urmă, dărâmat-au ei, Zidul Ierusalimului, Ce se afla în jurul lui.
9Nebuzardan – acela care, Peste străjeri era mai mare – În Babilon, robi i-a luat Pe cei care au mai scăpat Din oamenii ce se vădeau Că în Ierusalim ședeau, Cu toată rămășița care Țara lui Iuda o mai are.
10Dar el, în țară, i-a lăsat Pe cei care s-au arătat A fi săraci și se vădeau Cum că nimica nu aveau. Acestei gloate truditoare I-a dăruit vii și ogoare.
11Cel care fost-a împărat În Babilon – fiind chemat Drept Nebucadențar – trimise Porunci în Iuda, prin cari zise Către Nebuzardan, cel care, Peste străjeri era mai mare:
12„Atunci când vei primi solia, Liber să-l lași pe Ieremia. Poartă-i de grijă, nu cumva, Vreun rău să-i facă cineva! Îți poruncesc, în încheiere, Să-i faci tot ceea ce-ți va cere!”
13Nebuzardan acela care Peste străjeri era mai mare, Nebușazban cari se vădea Că-n stăpânirea lui avea Oștirea cea de slujitori A famenilor dregători, Nergal-Șarețer – acel care Fusese peste magi mai mare – Și căpeteniile cari Se dovedeau a fi mai mari La curtea împăratului Din fruntea Babilonului,
14De-ndată ce-au primit solia, Trimis-au după Ieremia Care era întemnițat Și-n curtea temniței aflat. Din temniță l-au scos afară Și-n urmă îl încredințară În mâna lui Ghedalia – Cari, pe Achim, tată-l avea Și-apoi, pe spița neamului, Șafan fusese tatăl lui – Căci după ce avea să iasă, El trebuia a-l duce-acasă. Astfel, prorocul Domnului, În mijlocul poporului, Rămase de a locuit.
15Cuvântul Domnului, venit La Ieremia, când aflat Fusese el întemnițat În curtea temniței, i-a zis:
16„Iată, acuma ești trimis La Etiopianul care, Ebed-Melec, drept nume, are. În față-i când ai să sosești, În felu-acesta să-i vorbești: „Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – A zis așa: „Iată că Eu Voi împlini cuvântul Meu. Aduce-voi peste cetate, Acele lucruri arătate De multă vreme. O să vie Nenorociri și-ți e dat ție Ca să le vezi cum se-mplinesc.
17Pe tine-am să te izbăvesc, În acea zi. Vei fi cruțat. Nu vei ajunge a fi dat Pe mâinile celor de care Tu te-ai temut, fără-ncetare.
18Te voi scăpa și vei vedea Că nu te-ajunge sabia, Iar viața îți va fi, apoi, Drept a ta pradă de război, Pentru că iată, am văzut, Că-n Mine tu te-ai încrezut.” Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.