1Când Ioiachim – acela care, Pe Iosia, drept tată-l are – Fusese-n Iuda așezat Pe scaunul de împărat, A fost rostit acest cuvânt, Din partea Domnului Cel Sfânt.
2„Iată acum, cuvântul Lui: „Du-te în Casa Domnului Și spune lumii care vine La Templul, ca să se închine, Ceea ce Eu îți poruncesc.
3Poate că dacă le vorbesc, Se vor întoarce înapoi, Din căile lor rele-apoi. Dacă ascultă glasul tău, Atuncea o să-Mi pară rău De tot ceea ce aș fi vrut, În contra lor, să fi făcut, Din pricină că fiecare, Spre rău avut-a aplecare.”
4„Să spui așa: „Domnul a zis Și-n felu-acesta a promis: „Dacă n-o să Mă ascultați, Iar Legea Mea n-o s-o urmați,
5Dacă nu veți lua aminte La ale Mele-nvățăminte Pe care vi le dau prin cei Ce sunt proroci și robi ai Mei – Căci i-am trimis de dimineață Spre a vorbi-n a voastră față –
6Atunci, acestei Casa, iată, Am să îi fac precum, odată, Casei din Silo i-am făcut, Așa după cum e știut. Nenorociri mari, am să chem Și-o pricină pentru blestem, Cetatea asta o să fie, Pentru orice împărăție.”
7Poporul și ai lui preoți Și-asemenea prorocii toți, Plini de uimire-au auzit Cuvintele ce le-a rostit Prorocul Ieremia, care Strigatu-le-a, în gura mare, În pragul Casei Domnului, După porunca dată lui.
8Când Ieremia-a isprăvit Și-a spus tot ce i-a poruncit Domnul să zică, toți s-au dus Și mâinile pe el au pus. Poporul și ai lui preoți Și-asemenea prorocii toți, În felu-acesta au vorbit: „Să mori, trebuie, negreșit!
9Te-a auzit atâta lume, Vorbind în al Domnului Nume. Dar oare, cum de îndrăznești Să vii și să ne prorocești, Zicând că „Tot ce s-a-ntâmplat La Silo-n timpu-ndepărtat Se va-ntâmpla Casei pe care Al nostru Dumnezeu o are? Și-apoi, cetatea nimicită Ajunge-va și pustiită?” Poporul l-a înconjurat Pe Ieremia, de îndat’. S-au strâns cu toți în jurul lui, În curtea Casei Domnului.
10Când căpitanii cei pe care Neamul Iudeilor îi are Au auzit ce s-a-ntâmplat, Grabnic, la Templu-au alergat Și s-au îngrămădit apoi, În fața porții celei noi.
11Proroci și preoți au venit În fața lor și au vorbit, Ca să-i audă tot soborul De căpetenii și poporul Care fusese adunat: „Omul acesta-i vinovat! De moarte-i vrednic, negreșit, Pentru că el a prorocit Contra cetății ăsteia Și-a Templului, de-asemenea. Martori la ceea ce-am spus noi, De bună seamă sunteți voi, Căci toată lumea-a auzit Cuvintele ce le-a rostit, Aicea – chiar în acest loc – Omul acesta, zis proroc!”
12Atuncea, Ieremia zise Poporului care venise În fața lui și celor cari Se dovedeau a fi mai mari Peste popor: „Eu am venit La Templu și am prorocit, După porunca Domnului. Vorbit-am contra Casei Lui Și a cetății. Am făcut Așa precum El mi-a cerut!
13Acuma dar, seama luați Și faptele vă îndreptați! Păziți porunca Domnului, Căci El, în bunătatea Lui, Se va căi de gândul Său Și n-o să vă mai facă rău!
14Cu toți ați pus mâna pe mine: Faceți cum credeți că e bine Și precum drept e, totodată!
15Dar să luați seama, căci iată Ce se întâmplă, de cumva, Mă va ucide cineva: Cetatea voastră, dar și voi, Drept vinovați veți fi apoi, Căci sângele mi l-ați vărsat, Iar el este nevinovat, Pentru că Domnul m-a trimis Ca să vă spun tot ce v-am zis!”
16Poporul și al lui sobor De căpitani, prorocilor Și preoților, le-au vorbit: „Omul acesta, negreșit, Nu se arată vinovat Încât să fie morții, dat. În Numele Celui pe care, Drept Domn și Dumnezeu Îl are Al nostru neam, el ne-a vorbit. Deci nu trebuie pedepsit!”
17Unii dintre bătrâni s-au dus În fața tuturor și-au spus:
18„Mica – cel ce era profet Și se trăgea din Moreșet – Pe vremea-n care Ezechia, În Iuda, a avut domnia, A zis întregului popor: „Iată că Domnul oștilor, În acest fel, a cuvântat: „Sionul tot va fi arat, Precum ogoru-i pregătit. Ierusalimul, negreșit – În vremea care o să vie – Morman de pietre o să fie. Muntele Casei Domnului Ajunge-va la rândul lui, O înălțime ne-ngrijită, Doar de păduri acoperită.”
19Oare atuncea, Ezechia – Care avea-n Iuda domnia – Cu tot poporul la un loc, L-au omorât pe-acel proroc? Nu vă e, oare, cunoscut Că Ezechia s-a temut De Domnul? Nu a-ngenunchiat În fața Lui și s-a rugat? Domnul, atunci, nu S-a căit De răul pe cari l-a rostit În contra lor? La fel și noi Să ne împovărăm apoi, Sufletul nost’, cu bună știre, Făcând astă nelegiuire?”
20(Pe vremea ‘ceea, viețuia Încă un om cari prorocea În Numele Domnului Sfânt Și-mpărtășea al Său cuvânt, Celor ce-n Iuda s-au aflat. El, Urie, era chemat Și se vădea a fi cel care, Părinte, pe Șemaia-l are. Din Chiriat-Iearim, de loc, Se dovedea acel proroc. Contra cetăți-a prorocit Și contra țării, negreșit. Cuvintele spuse de el Se dovedeau a fi le fel Cu tot ceea ce-a cuvântat Și Ieremia, ne-ncetat.
21Când Ioiachim, cu-aceia cari, Peste popor erau mai mari Și-ai săi viteji au auzit Cuvintele ce le-a rostit Urie-atunci, au căutat Motiv ca să-l omoare-ndat’. Dar Urie a auzit De ceea ce ei au urzit Și spre Egipt grabnic s-a dus, Unde la adăpost s-a pus.
22Când Ioiachim a prins de veste Că Urie, în Egipt, este, Pe Elnatan – pe-acela care, Părinte, pe Acbor, îl are – Trimisu-l-a pe urma lui. Slujbași de-ai împăratului L-au însoțit în drumu-acel.
23L-au prins pe Urie și-astfel, El a fost dus la împărat, Iar Ioiachim iute-a luat O sabie și-a tăbărât Asupră-i și l-a omorât. Trupul său mort a fost luat Și-n urmă fost-a aruncat Într-un mormânt precum aveau Cei care din popor erau.)
24Dar Ahicam – acela care, Părinte, pe Șafan, îl are – A fost cu Ieremia. El Nu s-a-nvoit, în nici un fel, Ca să îl lase pe proroc, Poporului din acel loc, Căci el era încredințat Că au să îl ucidă-ndat.”