Bible

1 „Vai de păstorii cei pe care Sărmana Mea turmă îi are, Pentru că ei Îmi risipesc Turma și-apoi o nimicesc!” 2 Iată ce-a zis Domnul, Acel Ce-i Dumnezeu în Israel: „Pentru că voi Mi-ați risipit Turma și nu v-ați îngrijit, Cu drag, de ale Mele oi, Am să vă pedepsesc apoi, Căci rele fapte-ați săvârșit.” 3 „Eu Însumi Mă voi fi-ngrijit, De rămășița cea pe care Sărmana Mea turmă o are. În țările în care voi Mi-ați risipit bietele oi, Voi merge să Mi le adun Ca laolaltă să le pun. Le voi aduce înapoi Și pe pășunea lor, apoi, Am să le-așez, să le-ngrijesc Să crească și să le sporesc. 4 Am să aleg alți păstori, noi, Și îi voi pune peste oi. Ei, turma Mea, au să o pască Și ne-ncetat au s-o păzească, Iar oilor – de bună seamă – Atunci nu le va mai fi teamă. Nici groază n-au să mai simțească Și nici una n-o să lipsească. 5 „Iată, vin zile” – Domnu-a zis – „În care, precum am promis, Odrasla cea neprihănită Are să-i fie dăruită Lui David. El va-mpărăți În țară și va împărți Dreptatea, căci în ce va spune, Va arăta înțelepciune. 6 Când vremea Lui are să vie, Mântuit, Iuda, o să fie, Iar Israelul va avea, În locuință, liniștea. Un Nume, El o să primească Și astfel au să Îl numească Toți oamenii din țara voastră, „Domnul, Neprihănirea noastră!” 7 „De-aceea Domnul a zis: „Iată, Curând, o vreme se arată, În care nu se va putea Ca să mai spună nimenea „Viu este Domnul! Viu e Cel Care l-a scos pe Israel, Din al Egiptului ținut Și din rob, liber l-a făcut!” 8 Atuncea se va spune-astfel: „Viu este Domnul! Viu e Cel Cari pe Israel l-a scăpat Din țara-n care s-a aflat, În miazănoapte – înrobit – Și de pe unde izgonit Fusese de-al său Dumnezeu!” Căci iar, îl voi aduce Eu, Pe al lui Israel popor Și-am să-l așez în țara lor.” 9 Iată cuvântul ce s-a spus Și e pentru proroci adus: „Inima-n piept mi s-a zdrobit Și-un tremur, fără de sfârșit, Mi-a cuprins oasele de-ndat’. La fel sunt, ca și un om beat – Ca și cel care-i amețit De vinul ce l-a înghițit – Din pricina cuvântului Cel sfânt, din partea Domnului. 10 De preacurvii, țara e plină, Iar jurămintele-s pricină Pentru-a ei jale necurmată. Iată, câmpia e uscată.” Alergătura lor țintește Numai spre rău și se vădește Că vitejia arătată Spre făr’delegi e îndreptată! 11 Prorocii lor și-ai lor preoți, Stricați, se dovedesc, cu toți. „Căci a lor răutate, iată, Și-n Casa Mea este aflată” – Spusese Domnul despre ei. 12 „De-aceea, oamenii acei Vor avea calea lunecoasă, Nesigură și-ntunecoasă. Vor fi împinși și au să cadă Și toată lumea o să vadă Că voi aduce-asupra lor Valul nenorocirilor, În anul ce îl pregătesc, În care am să-i pedepsesc.” 13 Printre prorocii cei pe care Țara Samariei îi are, O nebunie și-a făcut Loc în cuvânt și am văzut Cum că pe Baal l-au prorocit. Pe-al Meu popor l-au rătăcit, Și în păcat, în acest fel, Au dus întregul Israel! 14 Dar în Ierusalim, apoi, Printre prorocii de la voi, Lucruri grozave am văzut, Căci mari păcate au făcut. Sunt preacurvari și se adună Ca să trăiască în minciună, Să-i întărească pe cei care Fac rele doar, fără-ncetare, Și nu voiește nimenea Să-și lase calea lui cea rea. De-aceea, i-am asemănat Eu, cu Sodoma, de îndat’, Și cu Gomora, căci toți sânt La fel, o apă și-un pământ.” 15 „Văzând fapta prorocilor, A zis Domnul oștirilor: „Pelin, drept hrană, vor avea Și apă otrăvită-or bea, Căci prin proroci – pe care-i știm Că sunt azi în Ierusalim – Nelegiuirea, negreșit, Întreaga țară a-mpânzit.” 16 „A zis Domnul oștirilor: „Cuvintele prorocilor, Nu le-ascultați, căci vă mințesc! Închipuiri vă prorocesc Și doar vedenii născocite, Din ale lor inimi ieșite. Nu de la Domnul a venit Ceea ce ei au prorocit. 17 Celor ce Mă nesocotesc, În acest fel ei le vorbesc: „Nu trebuie griji a vă face, Căci vă veți bucura de pace”, Iar tuturor acelor care, După a inimi-aplecare Știu să trăiască, ei le zic: „Nu se va întâmpla nimic! De-aceea-ncredințați să fiți Că nici un rău n-o să pățiți!” 18 Cine e cel care a stat, La sfatul Domnului, vreodat’, S-asculte vorba Domnului? Și cine, la cuvântul Lui, Urechile și le-a plecat? Cine l-a auzit, vreodat’? 19 Iată, furtuna Domnului Se iscă la cuvântul Lui. Când vijelia se stârnește, Urgia Lui se năpustește Și cade peste toți cei răi, Cari se vădesc dușmani ai Săi! 20 Mânia nu se potolește, Până când nu se împlinește Planul pe care l-a avut, În a Sa inimă născut. Veți înțelege tot, ușor – Curând – în cursul vremilor. 21 Pe-acești proroci, iată, v-am zis Precum că Eu nu i-am trimis. Și totuși, ei au alergat. De-asemenea, nu i-am chemat Și astfel Eu nu le-am vorbit. Dar totuși, ei au prorocit. 22 Dacă, de față ei erau La sfatul Meu, atunci vesteau, Poporului Meu, negreșit, Cuvintele ce le-am rostit Și-l întorceau din calea rea, Curmând răul ce îl făcea. 23 Numai de-aproape-s Dumnezeu, Iar de departe nu sunt Eu? 24 Dar oare, poate cineva, În loc ascuns să stea, cumva, Fără ca să pot să-l văd Eu?” – Întreabă Domnul Dumnezeu. „Nu umplu Eu acest pământ Și cerurile, câte sânt? 25 Am auzit ce proroceau Aceia cari minciuni rosteau În al Meu Nume. Ei au zis: „Iată că am avut un vis!” 26 Dar până când au să scornească Minciuni, ca să le prorocească, Și-nșelăciunile acele Născute-n inimile rele? 27 Dar cred ei că, prin visul lor, Vor face ca al Meu popor Să-Mi uite Numele, vreodat’, Așa precum Mi l-au uitat Părinții lui, când au trăit, Căci Baalilor ei le-au slujit? 28 Prorocul care a vist Un vis, să-l spună de îndat’, Iar cel care a auzit Cuvântul ce a fost rostit De către Mine, e dator Ca să îl spună tuturor, Întocmai precum a fost spus, Fără a pune ceva-n plus! De ce trebuie-amestecat Grâul cu paie, ne-ncetat?” 29 Cuvântul Meu nu-i ca un foc, Ca un ciocan care – pe loc – Sfărâmă stânca cea mai tare? 30 De-aceea, multă supărare Îmi fac prorocii cari ar vrea S-ascundă, unul altuia, Cuvintele ce le-am rostit. 31 Mare necaz am, negreșit, Pe cei care cuvântu-și iau Și drept al Meu cuvânt îl dau. 32 Mare necaz am pe cei care Istorisesc, fără-ncetare, Visuri ce nu-s adevărate, În inimile lor iscate, Și care, prin minciuna lor, Îl rătăcesc pe-al Meu popor. Ei mint cu mare îndrăzneală, Cu toate că – fără-ndoială – Nu Eu sunt cel ce i-a trimis. Nu Eu le-am spus ce au de zis. Pentru popor, neîndoios, Ei nu sunt de nici un folos. 33 Dacă poporul din ăst loc, Dacă un preot sau proroc Are să-ți pună o-ntrebare, Zicând: „Ce fel de-amenințare, A făcut Domnul?”, să le spui: „Iată cuvântul Domnului, Prin cari sunteți amenințați: „Să știți că fi-veți lepădați!” 34 Dacă vreun om din acest loc, Dacă vreun preot sau proroc Are să vină, după care Va zice: „O amenințare A Domnului!”, bine să știe Că pedepsit are să fie. Am să îl pedepsesc pe el, Precum și casa lui, la fel! 35 Așa să spună fiecare, Aproapelui pe cari îl are, Sau fratelui său: „Ce a spus?”, Sau „Ce a zis Domnul de Sus?” 36 Să nu mai spună altceva! Să nu mai spună-apoi, cumva, „Iată, e o amenințare A Domnului!” Acela care O să vorbească-n acest fel Să știe dar că pentru el, Cuvântul spus de Domnul are Să fie o amenințare, Pentru că a răstălmăcit Cuvintele ce le-a rostit Cel care-i Domn al oștilor, Cel viu în vecii vecilor, Acela care e mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu! 37 Așa să-i zici prorocului: „Care-i cuvântul Domnului? Ce ți-a răspuns sau ce ți-a spus Al nostru Dumnezeu, de sus?” 38 Dar dacă întâmpla-se-va Că va mai zice cineva: „A Domnului amenințare!” – Deși v-am zis, la fiecare, Să nu mai spună niciodată Nimeni, aceste vorbe, iată 39 Că am să leapăd, mai apoi, Cetatea, precum și pe voi! 40 Aduc o veșnică ocară Și peste voi și peste țară. Aduc necinstea ce va sta Pe voi și nu se va uita.”