Jeremiah 23— BIV2014

¹„Vai de păstorii cei pe care Sărmana Mea turmă îi are, Pentru că ei Îmi risipesc Turma și-apoi o nimicesc!”

²Iată ce-a zis Domnul, Acel Ce-i Dumnezeu în Israel: „Pentru că voi Mi-ați risipit Turma și nu v-ați îngrijit, Cu drag, de ale Mele oi, Am să vă pedepsesc apoi, Căci rele fapte-ați săvârșit.”

³„Eu Însumi Mă voi fi-ngrijit, De rămășița cea pe care Sărmana Mea turmă o are. În țările în care voi Mi-ați risipit bietele oi, Voi merge să Mi le adun Ca laolaltă să le pun. Le voi aduce înapoi Și pe pășunea lor, apoi, Am să le-așez, să le-ngrijesc Să crească și să le sporesc.

⁴Am să aleg alți păstori, noi, Și îi voi pune peste oi. Ei, turma Mea, au să o pască Și ne-ncetat au s-o păzească, Iar oilor – de bună seamă – Atunci nu le va mai fi teamă. Nici groază n-au să mai simțească Și nici una n-o să lipsească.

⁵„Iată, vin zile” – Domnu-a zis – „În care, precum am promis, Odrasla cea neprihănită Are să-i fie dăruită Lui David. El va-mpărăți În țară și va împărți Dreptatea, căci în ce va spune, Va arăta înțelepciune.

⁶Când vremea Lui are să vie, Mântuit, Iuda, o să fie, Iar Israelul va avea, În locuință, liniștea. Un Nume, El o să primească Și astfel au să Îl numească Toți oamenii din țara voastră, „Domnul, Neprihănirea noastră!”

⁷„De-aceea Domnul a zis: „Iată, Curând, o vreme se arată, În care nu se va putea Ca să mai spună nimenea „Viu este Domnul! Viu e Cel Care l-a scos pe Israel, Din al Egiptului ținut Și din rob, liber l-a făcut!”

⁸Atuncea se va spune-astfel: „Viu este Domnul! Viu e Cel Cari pe Israel l-a scăpat Din țara-n care s-a aflat, În miazănoapte – înrobit – Și de pe unde izgonit Fusese de-al său Dumnezeu!” Căci iar, îl voi aduce Eu, Pe al lui Israel popor Și-am să-l așez în țara lor.”

⁹Iată cuvântul ce s-a spus Și e pentru proroci adus: „Inima-n piept mi s-a zdrobit Și-un tremur, fără de sfârșit, Mi-a cuprins oasele de-ndat’. La fel sunt, ca și un om beat – Ca și cel care-i amețit De vinul ce l-a înghițit – Din pricina cuvântului Cel sfânt, din partea Domnului.

¹⁰De preacurvii, țara e plină, Iar jurămintele-s pricină Pentru-a ei jale necurmată. Iată, câmpia e uscată.” Alergătura lor țintește Numai spre rău și se vădește Că vitejia arătată Spre făr’delegi e îndreptată!

¹¹Prorocii lor și-ai lor preoți, Stricați, se dovedesc, cu toți. „Căci a lor răutate, iată, Și-n Casa Mea este aflată” – Spusese Domnul despre ei.

¹²„De-aceea, oamenii acei Vor avea calea lunecoasă, Nesigură și-ntunecoasă. Vor fi împinși și au să cadă Și toată lumea o să vadă Că voi aduce-asupra lor Valul nenorocirilor, În anul ce îl pregătesc, În care am să-i pedepsesc.”

¹³Printre prorocii cei pe care Țara Samariei îi are, O nebunie și-a făcut Loc în cuvânt și am văzut Cum că pe Baal l-au prorocit. Pe-al Meu popor l-au rătăcit, Și în păcat, în acest fel, Au dus întregul Israel!

¹⁴Dar în Ierusalim, apoi, Printre prorocii de la voi, Lucruri grozave am văzut, Căci mari păcate au făcut. Sunt preacurvari și se adună Ca să trăiască în minciună, Să-i întărească pe cei care Fac rele doar, fără-ncetare, Și nu voiește nimenea Să-și lase calea lui cea rea. De-aceea, i-am asemănat Eu, cu Sodoma, de îndat’, Și cu Gomora, căci toți sânt La fel, o apă și-un pământ.”

¹⁵„Văzând fapta prorocilor, A zis Domnul oștirilor: „Pelin, drept hrană, vor avea Și apă otrăvită-or bea, Căci prin proroci – pe care-i știm Că sunt azi în Ierusalim – Nelegiuirea, negreșit, Întreaga țară a-mpânzit.”

¹⁶„A zis Domnul oștirilor: „Cuvintele prorocilor, Nu le-ascultați, căci vă mințesc! Închipuiri vă prorocesc Și doar vedenii născocite, Din ale lor inimi ieșite. Nu de la Domnul a venit Ceea ce ei au prorocit.

¹⁷Celor ce Mă nesocotesc, În acest fel ei le vorbesc: „Nu trebuie griji a vă face, Căci vă veți bucura de pace”, Iar tuturor acelor care, După a inimi-aplecare Știu să trăiască, ei le zic: „Nu se va întâmpla nimic! De-aceea-ncredințați să fiți Că nici un rău n-o să pățiți!”

¹⁸Cine e cel care a stat, La sfatul Domnului, vreodat’, S-asculte vorba Domnului? Și cine, la cuvântul Lui, Urechile și le-a plecat? Cine l-a auzit, vreodat’?

¹⁹Iată, furtuna Domnului Se iscă la cuvântul Lui. Când vijelia se stârnește, Urgia Lui se năpustește Și cade peste toți cei răi, Cari se vădesc dușmani ai Săi!

²⁰Mânia nu se potolește, Până când nu se împlinește Planul pe care l-a avut, În a Sa inimă născut. Veți înțelege tot, ușor – Curând – în cursul vremilor.

²¹Pe-acești proroci, iată, v-am zis Precum că Eu nu i-am trimis. Și totuși, ei au alergat. De-asemenea, nu i-am chemat Și astfel Eu nu le-am vorbit. Dar totuși, ei au prorocit.

²²Dacă, de față ei erau La sfatul Meu, atunci vesteau, Poporului Meu, negreșit, Cuvintele ce le-am rostit Și-l întorceau din calea rea, Curmând răul ce îl făcea.

²³Numai de-aproape-s Dumnezeu, Iar de departe nu sunt Eu?

²⁴Dar oare, poate cineva, În loc ascuns să stea, cumva, Fără ca să pot să-l văd Eu?” – Întreabă Domnul Dumnezeu. „Nu umplu Eu acest pământ Și cerurile, câte sânt?

²⁵Am auzit ce proroceau Aceia cari minciuni rosteau În al Meu Nume. Ei au zis: „Iată că am avut un vis!”

²⁶Dar până când au să scornească Minciuni, ca să le prorocească, Și-nșelăciunile acele Născute-n inimile rele?

²⁷Dar cred ei că, prin visul lor, Vor face ca al Meu popor Să-Mi uite Numele, vreodat’, Așa precum Mi l-au uitat Părinții lui, când au trăit, Căci Baalilor ei le-au slujit?

²⁸Prorocul care a vist Un vis, să-l spună de îndat’, Iar cel care a auzit Cuvântul ce a fost rostit De către Mine, e dator Ca să îl spună tuturor, Întocmai precum a fost spus, Fără a pune ceva-n plus! De ce trebuie-amestecat Grâul cu paie, ne-ncetat?”

²⁹Cuvântul Meu nu-i ca un foc, Ca un ciocan care – pe loc – Sfărâmă stânca cea mai tare?

³⁰De-aceea, multă supărare Îmi fac prorocii cari ar vrea S-ascundă, unul altuia, Cuvintele ce le-am rostit.

³¹Mare necaz am, negreșit, Pe cei care cuvântu-și iau Și drept al Meu cuvânt îl dau.

³²Mare necaz am pe cei care Istorisesc, fără-ncetare, Visuri ce nu-s adevărate, În inimile lor iscate, Și care, prin minciuna lor, Îl rătăcesc pe-al Meu popor. Ei mint cu mare îndrăzneală, Cu toate că – fără-ndoială – Nu Eu sunt cel ce i-a trimis. Nu Eu le-am spus ce au de zis. Pentru popor, neîndoios, Ei nu sunt de nici un folos.

³³Dacă poporul din ăst loc, Dacă un preot sau proroc Are să-ți pună o-ntrebare, Zicând: „Ce fel de-amenințare, A făcut Domnul?”, să le spui: „Iată cuvântul Domnului, Prin cari sunteți amenințați: „Să știți că fi-veți lepădați!”

³⁴Dacă vreun om din acest loc, Dacă vreun preot sau proroc Are să vină, după care Va zice: „O amenințare A Domnului!”, bine să știe Că pedepsit are să fie. Am să îl pedepsesc pe el, Precum și casa lui, la fel!

³⁵Așa să spună fiecare, Aproapelui pe cari îl are, Sau fratelui său: „Ce a spus?”, Sau „Ce a zis Domnul de Sus?”

³⁶Să nu mai spună altceva! Să nu mai spună-apoi, cumva, „Iată, e o amenințare A Domnului!” Acela care O să vorbească-n acest fel Să știe dar că pentru el, Cuvântul spus de Domnul are Să fie o amenințare, Pentru că a răstălmăcit Cuvintele ce le-a rostit Cel care-i Domn al oștilor, Cel viu în vecii vecilor, Acela care e mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu!

³⁷Așa să-i zici prorocului: „Care-i cuvântul Domnului? Ce ți-a răspuns sau ce ți-a spus Al nostru Dumnezeu, de sus?”

³⁸Dar dacă întâmpla-se-va Că va mai zice cineva: „A Domnului amenințare!” – Deși v-am zis, la fiecare, Să nu mai spună niciodată Nimeni, aceste vorbe, iată

³⁹Că am să leapăd, mai apoi, Cetatea, precum și pe voi!

⁴⁰Aduc o veșnică ocară Și peste voi și peste țară. Aduc necinstea ce va sta Pe voi și nu se va uita.”