1„Domnul a zis: „Hai, scoală-te Degrabă și pogoară-te La casa celui ce-i aflat În Iuda pus, drept împărat, Iar când ajungi la casa lui, Aste cuvinte să le spui:
2„Domnul așa a cuvântat, Pentru-al lui Iuda împărat Care ajuns-a la domnie Pe al lui David jilț să fie, Pentru slujbașii ce îi are Și pentru tot poporul care Intră pe porțile aflate În zidurile din cetate!
3Domnul a zis: „Când judecați, Dreptatea să o apărați! Scăpați pe cel ce-i asuprit, De cel de cere-i prigonit! De văduve, vă-ngrijiți voi, De-orfani și de străini apoi. Să îi vegheați, să-i ocrotiți Și nicicând să nu-i chinuiți! Sângele cel nevinovat, Să nu fie, de voi, vărsat!
4Atuncea, voi o să puteți, Cu ochii voștri să vedeți Cum pe aceste porți aflate La aste case minunate Și-mpărătești, trec împărați Care apoi sunt așezați Pe al lui David jilț domnesc. Când, în cetate, ei sosesc, Își vor aduce cai și cară Și-i va-nsoți întreaga țară.
5Dar dacă n-o să ascultați Și-n seamă nu o să luați Cuvintele ce vi le spun, Pe Mine Însumi jur că pun Mâna și din această casă, O să vedeți că o să iasă, Sub ochii voștri, o ruină, În vremea care va să vină!
6Căci Domnu-așa a cuvântat, Asupra casei de-mpărat, Din Iuda: „Să iei seama bine, Pentru că tu ești, pentru Mine, Asemeni Galaadului Și vârfului Libanului. Însă îți spun, adevărat: De nu Mă vei fi ascultat, În vremile de mai târziu, Te voi preface-ntr-un pustiu, Iar în cetate, nimenea Nu va mai îndrăzni să stea! Nu vor mai fi locuitori,
7Căci pregătesc nimicitori Care veni-vor înarmați, Iar cedri tăi vor fi tăiați. Cei mai frumoși cedri, pe loc, Ei îi vor azvârli în foc.
8Neamuri privi-vor la cetate Și-au să se-ntrebe-nspăimântate: „Oare de ce o fi făcut Domnul, ceea ce am văzut?”
9Atuncea li se va răspunde Și-o frică mare-i va pătrunde: „Să știți că Domnul i-a făcut Cetății, ceea ce-ați văzut, Pentru că ea s-a depărtat De Dumnezeu și a uitat Porunca Domnului Cel Sfânt, Precum și al Său legământ! Idoli străini și-a căutat, În fața căror s-a-nchinat!”
10„Să nu-l bociți pe cel pierit, Ci pe cel ce-i nenorocit Care își lasă a sa țară Și n-are s-o mai vadă iară!”
11Domnul așa a cuvântat, Despre cel care e chemat Șalum, fiul lui Iosia, Cel cari în Iuda-mpărățea, După ce tatăl i-a ieșit Din astă țară: „Negreșit, El n-o să vină, mai apoi, În locu-acesta, înapoi,
12Ci o să moară în robie. În țară nu o să mai vie.”
13„Vai de cel care se vădește Că a lui casă și-o zidește Cu nedreptate ne-ncetat Și-odăile și le-a-nălțat, Mereu, doar cu nelegiuire! Vai de cel care – rău, din fire – Cu-al său aproape-și face treaba Și-l lasă a munci degeaba, Căci nu voiește să-i dea plată!
14Vai de cel care zice: „Iată, Am să-mi zidesc o casă mare, Cu multe-odăi încăpătoare.” Ferestre multe-apoi, îi face, O căptușește – cum îi place – Cu cedru și o zugrăvește În roșu, precum își dorește.”
15„Dar oare, împărat, tu treci, Tu cari în cedri te întreci? Al tău părinte n-a mâncat Și n-a băut? El a cătat Să facă dreaptă judecată Și fericit trăit-a. Iată,
16Ținea la pricina pe care Omul care-i sărac o are. Parte-i ținea celui lipsit Și era, astfel, fericit. Lucrul acest nu dovedea Faptul că el Mă cunoștea?
17Dar tu n-ai ochi a te uita, Căi iată că inima ta, La lăcomie s-a dedat. Verși sângele nevinovat Și știi numai să asuprești Căci silnicie folosești.
18De-aceea, pentru-acela care Drept Ioiachim, numele-și are Și îi e fiu lui Iosia Care în Iuda-mpărățea, Domnul a zis, în acest fel: „Nu vor mai plânge după el Și nu va zice nimenea „Vai frate’ meu! Vai sora mea!” Nu vor mai plânge după el Și nu vor zice-n acest fel: „Vai doamne! Vai, măria-ta!”
19Apoi, îl vor înmormânta Ca pe-un măgar. Va fi târât Și-afară fi-va azvârlit, Departe de poarta pe care Ierusalimu-n zid o are!”
20„Suie și strigă, pe Liban! Înalță-ți glasul din Basan! Strigă de pe-nălțimea care Ținutul Abarim o are! Căci toți cei care te iubesc, Zdrobiți – acuma – se vădesc!
21„Din tinerețe, ți-am vorbit, Când vremuri bune ai trăit. Credeai că au să țină mult Și îți ziceai: „Nu pot s-ascult!” Din tinerețe te-ai purtat Așa, și nu M-ai ascultat.
22Toți cei care păstori îți sânt, Ajunge-vor păscuți de vânt. Cei care te iubesc, să știe Că au să meargă în robie. Ai să roșești căci, negreșit, Rușinea te va fi-nvelit. Pricină pentru-aceste toate, Îți este marea răutate.
23Chiar de-n Liban tu locuiești Și cuib în cedri-ți rostuiești, Vei geme de-o durere mare Cum ceasul nașterii doar are.”
24Domnul a zis: „Pe viața Mea, Chiar de ar fi Ieconia – Fiul lui Ioiachim, aflat În Iuda, ca și împărat – În a Mea dreaptă, un inel Ca să pecetluiesc cu el, Chiar și atunci l-aș lepăda.
25De-aceea – iată – te voi da În mâinile acelor care Voiesc, mereu, să te omoare, La cei de care te speriai Și-n fața căror tremurai, Te dau lui Nebucadențar, Te dau Haldeilor, drept dar.
26Pe tine și pe a ta mamă Am să v-arunc, de bună seamă, Pe un pământ necunoscut, În care voi nu v-ați născut. Acolo, robi aveți să fiți Și-n acea țară-o să muriți!
27În țara voastră, înapoi, Nu vă veți mai întoarce voi!
28Cel cari Ieconia-i numit Este un vas disprețuit? Este un vas ce-i sfărâmat? Este un lucru ne-nsemnat, Fără de preț? De ce-s luați El și ai lui, și-s aruncați Pe un pământ necunoscut, În care ei nu s-au născut?
29Ascultă țară, țară, țară! Ascultă și ia seama, iară, La glasul Domnului, căci El
30Vorbitu-ți-a în acest fel: „Pe omu-acesta, negreșit, Să-l scrieți ca fiind lipsit De fii și fiice, un om care, Parte de bine-n viață n-are, Căci el, urmași, nu o să vadă, Ca pe-al lui David jilț să șeadă! Nici un urmaș nu o să-i fie Pe al său scaun de domnie, Ca să ajungă domnitor Peste al lui Iuda popor.”