1„Voi, cei cari întristați sunteți, Veniți la ape, ca să beți! Să vină chiar și-acela care Este sărac, iar bani nu are! Veniți! Bucate cumpărați! Lapte și vin să mai luați! Veniți să cumpărați, căci iată, Sunt fără bani și fără plată!
2De ce, mereu, voi vă grăbiți, Argintul să îl cântăriți Pentru ceva ce se vădește Că nici măcar nu vă hrănește? De ce vă place ca să dați Tot ce prin muncă câștigați, Ceva pentru a cumpăra, Ce nu vă poate sătura? Să ascultați dar, ce vă spun Și veți mânca ce este bun, Iar al vost’ suflet va putea, Hrană gustoasă, a avea.
3Luați aminte și veniți La Mine, căci o să trăiți! Iată că am să-nchei apoi, Un legământ veșnic, cu voi, Pentru ca astfel să-ntăresc Toată-ndurarea ce-o vădesc Față de casa cea pe care, David urmașă-n lume-o are.
4Printre popoare, l-am pus Eu, Martor să-Mi fie, tot mereu, Și cap și-apoi stăpânitor Al tuturor popoarelor.
5Iată – într-adevăr – apoi, La Mine, neamuri, chema-voi, Pe care nu le-ai cunoscut, De care – știre – n-ai avut. Popoare, voi chema apoi, Care nu vă cunosc pe voi. La tine, alerga-vor ele, Pentru că neamurile-acele Veni-vor, pentru Dumnezeu, Pentru Cel cari ți-e Domn, mereu. Ele-au să vine pentru Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel, Pentru Cel care Se vădește, Pe tine, că te proslăvește.”
6De-aceea zic: Seama luați! Pe Domnul să Îl căutați! Să-L căutați necontenit, Cât încă poate fi găsit! Ascultați dar, vorbele-aceste: Cât încă El aproape este, Pe Domnul, voi nu pregetați, Necontenit, să Îl chemați!
7Cel rău să-și lase a lui cale. Să-și lase gândurile sale Omul care-i nelegiuit Și să se-ntoarce, negreșit, La Domnul, căci îl va ierta Și milă îi va arăta. Lăsați-vă de rău și-apoi, Veniți cu toți, înapoi, La Dumnezeul nostru care Nu obosește dând iertare.”
8Căci iată, gândurile Mele Nu sunt asemenea cu cele Cari ale voastre se vădesc. De-asemeni, se deosebesc Căile noastre și-astfel ele Nu sunt și drumurile Mele.
9Așa cum cerurile sânt Departe de acest pământ, Așa sunt gândurile Mele Și căile față ce cele Cari ale voastre se vădesc.
10Căci după cum din cer pornesc Ploi și zăpezi care apoi, N-au să se-ntoarcă înapoi – Ci fac pământul de rodește, Dând pâine celui ce trudește –
11Așa e și Cuvântul Meu – Cuvânt pe care-L rostesc Eu – Căci nu Se-ntoarce înapoi Făr’ a aduce rod apoi, Ci-Mi împlinește, negreșit, Voia și planul ticluit.
12Da, veți ieși cu bucurie. Pacea, cu voi, are să fie. Dealuri și munți, ‘naintea ta, Cu veselie vor cânta, Iar toți copacii din câmpie, Din palme bat, cu bucurie.
13În locul spinului, frumos Se va-nălța un chiparos Și-n locul mărăcinelui Va crește tufa mirtului. Lucrul acest va fi mereu, O slavă pentru Dumnezeu. Va fi un semn nepieritor, În calea veșniciilor.”