1„Lucrul acest să-l ascultați Voi toți acei care purtați, Azi, numele lui Israel Și cari sunteți Iudei, de fel. Casă-a lui Iacov, ia aminte Și-ascultă dar, aste cuvinte. Ascultați toți, voi cari, mereu, Spre-al lui Israel Dumnezeu V-ați întors ochii și-ați strigat, Voi toți cei care ați jurat Pe sfântul Nume-al Domnului, Dar n-ați venit în fața Lui, În adevăr să vă vădiți Oameni a fi, neprihăniți!
2De la cetatea sfântă, ei, Numele-și trag. Oameni-acei Se bizuiesc pe Cel pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are, Iar Numele-I răsunător Este de Domn al oștilor.
3De multă vreme – la-nceput – Mari prorocii Eu am făcut. Din gura Mea, ele-au ieșit Și-ndată, s-au și împlinit. Tot ce-am vestit s-a și făcut, Pentru că Eu așa am vrut.
4Știind că tu ești împietrit, Că ai grumazul întărit – Ca fierul – și de bună seamă, Îți este fruntea de aramă,
5Din vremea veche ți-am vestit Aceste lucruri, negreșit. Te-am înștiințat de mai ‘nainte, Pentru ca tu să iei aminte – Când împlinite vor fi ele – Iar despre lucrurile-acele Să nu poți spune: „Am văzut Că al meu idol le-a făcut, Căci cel care le-a poruncit E tocmai chipul meu cioplit Și toate-acum s-au întâmplat, Cum vrut-a chipul meu turnat!”
6Ceea ce vezi acum, știi bine Că auzit-ai de la Mine! Dar spune, oare, nu găsești Cu cale, să mărturisești?… Iată, am să-ți vestesc apoi, Lucruri ascunse, lucruri noi, Lucruri ce sunt necunoscute, Care te tine nu-s știute.
7Ele – acum – vor prinde viață: Acum, în vremile de față, Căci nu fac parte din trecut. Tu, până azi, nu ai știut De ele, ca să spui apoi: „Demult le cunoșteam și noi”.
8N-ai auzit, nu le-ai știut; Urechi deschise n-ai avut – Odinioară – să ții minte Și să le știi mai dinainte. Eu am știut că – ne-ndoios – Te dovedești necredincios, Căci de la naștere-ai primit Tu, numele de răzvrătit.
9Din pricina Numelui Meu, Multă răbdare vădesc Eu. Pentru-a Mea slavă, Mă opresc Și nu vreau să te nimicesc.
10Iată că Eu, încrezător, Te-am așezat într-un cuptor. Focul urgiei te-a-ncălzit, Însă argint nu te-am găsit.
11Din dragoste, față de Mine, Vreau să lucrez Eu, pentru tine! Cum s-ar putea ca al Meu Nume, Hulit a fi de către lume? Nu am să las ca slava Mea Să fie dată altuia.
12„Ascultă Iacove! La fel, Ascultă și tu, Israel! Eu sunt Cel care te-a chemat, Care – de mână – te-a luat! Eu sunt întâiul, tot mereu, Iar Cel din urmă sunt tot Eu.
13Cu mâna Mea, am așternut Pământul. Ceruri am făcut, Cu dreapta Mea. Cum le-am chemat, Ele s-au și înfățișat.
14Vă strângeți toți să ascultați, Iar apoi, seama, să luați. Cine-a vestit aceste toate? Cine, să le-mplinească, poate? Acel pe care îl iubește Domnul, acela împlinește Îndată, toată voia Lui, În contra Babilonului, Iar al său braț, necruțător, Peste-al Haldeilor popor, Plin de puteri se va lăsa Și greu are a-i apăsa.
15Eu sunt Cel care a vorbit. Eu l-am chemat, l-am întărit Și am să-l fac izbutească, În ceea ce-o să-nfăptuiască.
16Apropiați-vă de Mine Și ascultați-Mă voi, bine! Nu în ascuns am cuvântat. Din timpurile vechi, am stat De față, când au început Aste lucrări de s-au făcut. Acuma, Domnul Dumnezeu, Pe mine m-a trimis, iar eu, De Duhul Său sunt însoțit.
17Iată că Domnul a vorbit, Căci Răscumpărător ți-e El Și Sfânt îi e, lui Israel: „Sunt al tău Domn și Dumnezeu! Te-nvăț ce-i de folos, mereu, Căci Eu doar te călăuzesc Pe calea ce ți-o pregătesc. Ți-arăt pe unde să te duci, Pe unde trebuie s-apuci!
18O! De ai fi luat aminte La ce ți-am spus mai dinainte, La ceea ce ți-am poruncit. Atunci, pacea ți-ar fi venit Precum un râu îmbelșugat, Căci fericire ți-aș fi dat, Asemeni valurilor mării, Și-asupra ta și-asupra țării.
19Precum țărâna – negreșit – Sămânța ta s-ar fi vădit, Iar roadele pântecului, Ca boabele nisipului. Numele tău, veșnic, ședea – Atuncea – înaintea Mea.
20Grabnic, din Babilon, ieșiți! Iute, de la Haldei, fugiți! Apoi, din trâmbițe sunați Și tuturor de veste dați, Pe fața-ntregului pământ. Spuneți la toți: „Domnul Cel Sfânt, De al său rob, S-a îndurat! Pe Iacov, l-a răscumpărat!
21Când au să treacă prin pustie, De-al setei chin nu au să știe, Căci Domnul are să le dea Apă din stâncă-atunci să bea – Pe săturate – cât le place.”
22Domnul a zis: „Cei răi n-au pace!”