1Când Merodac – care-i numit Și Baladan – a auzit Că Ezechia e la pat, Zăcând, de boală încercat, Un dar – îndată – i-a trimis Și o epistolă i-a scris, Căci Merodac era cel care, Pe Baladan, părinte-l are, Iar tatăl său e așezat În Babilon, drept împărat.
2Când împăratul Ezechia Primise darul și solia, El – solilor – le-a arătat Lucruri de preț ce-a adunat, Argintul care îl avea Și aurul, de-asemenea. Apoi, i-a dus să le arate Și mirodeniile-aflate În a lui casă, la păstrare, Și undelemnu-acela care Fusese scump. Le-a arătat Și locu-n care s-au aflat Armele lui. Și-n visterie, Dusă a fost acea solie. Oameni-aceia au văzut Tot ce în casă a avut, Tot ce era în visterie, Precum și pe a lui moșie.
3Isaia-n urmă a intrat La Ezechia și-a-ntrebat: „Ce au zis oamenii acei? De unde oare-s veniți ei?” „Sunt dintr-o țară-ndepărtată, Cari Babilon este chemată” – Răspunse el, către proroc.
4„Ce au văzut, în acest loc?” – A vrut Isaia să mai știe. „Eu am purtat acea solie, Prin toată casa mea. Să știi Că fost-am și la visterii, Unde – apoi – le-am arătat Tot ceea ce am adunat.”
5„Iată cuvântul Domnului!” – Îi zise împăratului, Atunci, Isaia: „Încurând,
6Are să vină vremea când Tot ce e-n casa ta aflat – Tot ceea ce au adunat Părinții tăi – are-a fi dus La Babilon”, căci Domnu-a spus.
7„Ai tăi feciori, vor fi luați Și fameni fi-vor așezați, Drept slugi ale-mpăratului Din țara Babilonului.”
8Atuncea Ezechia-a zis: „Cuvântul ce a fost trimis Din partea Domnului – îți spun – Că pentru mine este bun. Cât voi trăi, Domnul va face Să fie liniște și pace!”