1Era tocmai în acel an, Când la Asdod veni Tartan, Trimisul lui Sargon, cel care Era-n Asiria mai mare. El trebuia ca să lovească Asdodul și să-l cucerească. Tartan acesta a-mplinit Ceea ce i s-a poruncit.
2Pân’ la Isaia – la cel care, Părinte, pe Amoț, îl are – Domnul, în acel timp, S-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „Sacul ce-ți este-nfășurat Pe coapse, să-l dezlegi de-ndat’. După ce-l scoți, să iei aminte, Să te descalți de-ncălțăminte!” Atunci, Isaia a făcut Așa precum i s-a cerut: Sacul și-a scos, s-a descălțat, Gol și desculț el a umblat. Astfel, Isaia a-mplinit Ceea ci i s-a poruncit.
3Domnul, apoi, a cuvântat: „După cum robul meu – chemat Isaia – este pregătit A umbla gol și dezvelit Trei ani de zile – timp în care El o să fie o-nștiințare Pentru Egipt și-asemenea Și pentru Etiopia –
4La fel va face și cel care Este-n Asiria mai mare, Pentru că va lua apoi, Pe mulți din ei, prinși de război, Și din Egipt și-asemenea Și de prin Etiopia. Și surghiuniți, va lua mulți. Tineri, bătrâni – goi și desculți – Vor fi luați pe negândite. Spinările descoperite, Oameni-acei și le vor ține, Spre a Egiptului rușine.
5Atunci, au să se îngrozească Și are să îi năpădească Rușinea pe aceia care Și-au pus încrederea lor mare, În țara Etiopiei, Fiind drept fală pentru ei Egiptul cel neînfricat.
6Când vor vedea ce s-a-ntâmplat, Oameni-aceia au să-și pună Multe-ntrebări și au să spună: „Iată încrederea cea mare, Ce-o avusesem fiecare! Iată ce s-a ales de ea! Credeam că de Asiria, Poate ca să ne izbăvească Și sprijin să ne dăruiască. Dar suntem pe-al robiei drum! Cum oare, vom scăpa, acum?”