Isaiah 19
1 Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Egipt, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. Iată că Domnul călărește Pe un nor iute și sosește În al Egiptului ținut. Înspăimântați, când L-au văzut, Toți idolii Egiptului Au tremurat în fața Lui, Iar Egiptenii – dintr-odată – Și-au simțit inima-nmuiată.
2 „Pe Egipteni am să-i adun, Îi înarmez și-apoi îi pun Ca să se bată între ei. În acel timp, oameni-acei Se vor lupta frate cu frate, Și-apoi cetate cu cetate. Prietenul o să se bată Cu-al său prieten de îndată, Pentru că o împărăție, În contra altei o să fie.
3 Duhul din Egipteni-acei Are să piară-atunci din ei, Iar al lor sfat am să-l lovesc Degrabă, și-am să-l nimicesc. Poporul Egiptenilor Va cere sfat idolilor. Îi va-ntreba pe vrăjitori, Îi va-ntreba pe ghicitori Și-i va-ntreba – de bună seamă – Pe-aceia care, morții, cheamă.
4 Egiptul îl voi fi lăsat În mâna unui împărat Care, de milă, e lipsit Și-aspru, din fire, s-a vădit. El îi va fi stăpânitor” – A zis Domnul oștirilor.
5 Apele mării vor seca Și-atunci râul se va usca,
6 Iar apele cele pe care Țara Egiptului le are, De-ndat’ au să se împuțească, Canalele-au să se golească, Iar trestia se veștejește Și pipirigul se-ofilește.
7 Livezile Egiptului, De lângă malul Nilului – Chiar lângă-mbucătura care O face râul lângă mare – Se vor preface în țărână. Are să se usuce până Și apa-n matca râului. Ogoarele Egiptului, Cu ale lor grâne bogate, Pier, în nisipuri, înecate.
8 Pescarii gem și-au să bocească Cei care au să pescuiască În apa râului. Toți cei Care întind mreje, și ei Se vor boci, nemângâiați.
9 Apoi, cei care-s învățați A face inul dărăcit, Precum și cei care-au urzit Albele pânze, rușinați Vor fi atuncea. Întristați
10 Fi-vor ai țării domnitori, Iar simbriașii lucrători Vor avea inima amară, Căci nu va fi de lucru-n țară.
11 Cei ce-n Țoan vor stăpâni, Atuncea vor înebuni, Iar sfetnicii cei înțelepți – Cari se vădeau cei mai deștepți, Din slujba Faraonului – Au să își piardă-n fața lui Înțelepciunea arătată Și proști vor fi ei, dintr-odată. „Dar oare, cum de îndrăzniți, Lui Faraon să îi vorbiți Și să îi spuneți mai apoi: „Fii de-nțelepți doar, suntem noi, Venind din vechii împărați Ce-au fost aici încoronați!”?”
12 „Unde-ți sunt oameni deștepți? Unde sunt ai tăi înțelepți?” „Să vină, să le poruncești Descoperiri dumnezeiești Să-ți facă și să te-nștiințeze Despre ce are să urmeze, Ca să știi astfel, negreșit, Tot ceea ce a pregătit Acum Domnul oștirilor, În contra Egiptenilor.
13 Cei ce-n Țoan au stăpânit, Cu toții au înnebunit, Iar cei din Nof – fără-ndoială – În tot ceea ce spun, se-nșală. De-asemenea, aceia cari Sunt peste seminții mai mari – Condușii fiind de a lor fire – Duc tot Egiptu-n rătăcire.
14 Domnul a pus – fără-ndoială – În toți, un duh de amețeală, Spre-a fi Egiptul clătinat Asemenea unui om beat.
15 Egiptul nu va mai avea, Pe lângă el, pe nimenea În stare ca să socotească Și-apoi, ceva să-nfăptuiască, Căci cap, el nu va mai avea, Nici coadă de asemenea, Nici trestii, nici ram de finic. El nu va mai avea nimic.
16 Ca o femeie o să fie Egiptul, când are să vie Timpul acela. Tremur mare, Îl va-ncerca pe fiecare, Când va vedea asupra lui, Brațul întins al Domnului.
17 Atunci, chiar a lui Iuda țară, O grozăvie, o să pară Pentru Egipt. Dacă cumva, O să vorbească cineva Despre această țară, iată, Se îngrozește, dintr-odată, Din pricine întemeiate Pe hotărârile luate De către Cel care, mereu, E al oștirii Dumnezeu.
18 În vremea care va să vie, Doar cinci cetăți au să mai fie, În al Egiptului ținut, În care să se fi putut Vorbi în limba cea pe care Țara Canaanului o are. Dintre acestea, una – iată – „A nimicirii” e chemată!
19 În al Egiptului ținut, În acel timp, va fi făcut Un stâlp – pus chiar lângă hotar – Precum și un mare altar, Cari fi-vor ale Domnului. Altarul Său și stâlpul Lui Vor fi – pentru întreaga fire – Un semn, precum și-o amintire,
20 Iar pentru Cel cari, tot mereu, E al oștirii Dumnezeu, Acestea vor avea să fie Un semn, precum și-o mărturie – În al Egiptului ținut – Pentru tot ceea ce-a făcut. Poporul fi-va, negreșit – În vremea ‘ceea – asuprit Și apăsat de un jug greu. Îl va striga pe Dumnezeu Și-atuncea, un mântuitor – Care-i va fi apărător – Are să îi trimită El Și îl va izbăvi astfel.
21 Apoi, Domnul oștirilor, În fața Egiptenilor, O să Se facă cunoscut, Fiind – astfel – de toți, știut. Îi va aduce fiecare, Jertfe și daruri de mâncare, Iar juruințele făcute, În fața Lui, vor fi ținute.
22 După ce are să-i lovească, Domnul o să-i tămăduiască Pe Egipteni, iar ei – apoi – Se vor întoarce înapoi La Domnul, dându-I ascultare, Și-au să primească vindecare.
23 Un drum, Egiptul va avea – Atunci – până-n Asiria. Pe el va merge Egipteanul Și va veni Asirianul, Căci împreună, amândoi, Vor sluji Domnului apoi.
24 În acea vreme, Israel, Al treilea o să fie el, Unit fiind cu Egiptenii Precum și cu Asirienii, Ca și o binecuvântare Dată de Dumnezeu Cel tare, În mijlocul ăstui pământ.
25 Atunci, va zice Domnul Sfânt: „Să fie binecuvântat Întreg Egiptul, ne-ncetat, Căci el este poporul Meu. Voi binecuvânta mereu, De-acuma, și Asiria, Pentru că e lucrarea Mea. Să fie binecuvântat Și Israel, neîncetat, Pentru că întreg neamul lui E moștenirea Domnului!”