1O, vai va fi de tine țară, În care se aude iară, Al armelor crunt zăngănit, În cari războiul s-a pornit! Tu ești dincolo așezată, De apele de cari, udată E Etiopia. Ești tare
2Și îți trimiți solii pe mare. Corăbiile tale sânt Din papură. Duse de vânt, Plutesc pe luciul apelor. Duceți-vă voi, solilor, Până la neamu-acela tare, Pân’ la poporu-acela care De la-nceput, s-a arătat Mare a fi și-nfricoșat, Zdrobind totu’, în a lui cale. Întreg cuprinsul țării sale, De multe râuri, e tăiat, În lung și-n lat fiind brăzdat.
3Voi toți cei care locuiți Pe-acest pământ, atenți să fiți Când steagu-n munți se va-nălța Și când suna-va trâmbița!
4Căci astfel, spus-a Dumnezeu: „Din a Mea locuință, Eu Privesc în liniște, în zare, Peste căldura arzătoare A soarelui, prin roua-ntinsă Peste câmpia necuprinsă, Prin arșița ce a crescut Când secerișul a-nceput.
5Încă nici nu s-a așezat Timpul cel bun de secerat – De-abea doar floarea a căzut Iar aguridă s-a făcut Rodul – și iată, sunt tăiate Mlădițele și-s aruncate. Căci de cosoare nu-i cruțat Nici un lăstar, ci e tăiat…”
6La fel – atuncea – o să cadă Neamul de-Asirieni, drept pradă A păsărilor răpitoare Precum și-a celorlalte fiare, Căci trupuri moarte au să fie Împrăștiate pe câmpie. Întreaga vară, au să șeadă, Pe ele, doar păsări de pradă. Fiarele au să le urmeze, Voind – acolo – să ierneze.
7Atunci, poporu-acela tare Va face daruri de mâncare Pentru Cel care, tot mereu, E al oștirii Dumnezeu. Poporul – cari s-a arătat De la-nceput înfricoșat, Zdrobind totul în a lui cale, Iar tot pământul țării sale De multe ape e tăiat Fiind în lung și-n lat brăzdat – Va face daruri, tot mereu, Pentru-al oștirii Dumnezeu. Le va aduce-n locu-n care Se află Numele Său mare, Iar acel loc al Domnului E-n muntele Sionului.