Hosea 1
1 Cuvântul Domnului de Sus, Care lui Osea i-a fost spus, Osea fiind acela care, Pe Beri, drept părinte-l are. Acest cuvânt ce l-a primit Osea e un cuvânt rostit Pe vremea-n care împărat, În Iuda, Ozia a stat. Iotam luă, apoi, domnia, Urmat de-Ahaz și Ezechia. Cuvântul care-a fost rostit, Al lor timp l-a acoperit. Ieroboam, acela care, Părinte, pe Ioas, îl are A fost, în vremea ‘ceea, cel Care-a domnit în Israel.
2 Întâi, când Domnul i-a vorbit Lui Osea, El i-a poruncit: „Du-te și cată-ți o soție, Cari curvă trebuie să fie. Copii, de-asemenea să-ți iei, Cari din curvie vor fi ei. Căci astă țară, negreșit, Mare curvie-a săvârșit, Când ea, pe Domnul, L-a lăsat!”
3 Osea s-a dus și a luat Chiar pe a lui Diblaim fată, Care, Gomera, e chemată. Ea, un fecior, a zămislit,
4 Iar Domnul astfel a vorbit: „Pune-i, copilului acel, Un nume: cheamă-l Izreel. Pentru că, iată, în curând, Să pedepsesc, Mi-am pus în gând, Casa lui Iehu. Negreșit, Pedeapsă își va fi primit Pentru tot sângele vărsat, La Izreel. Voiesc – de-ndat’ – Capăt să pun, în acest fel, Domniei lui, în Israel.
5 În ziua ‘ceea, să se știe Cum că sfărmat are să fie Arcul avut de Israel, În valea de la Izreel.”
6 Ea zămisli încă o dată, Și astfel dobândi o fată. Domnul, atuncea, i-a vorbit, Lui Osea și i-a poruncit: „Fetei, un nume îi vei pune Și, „Lo-Ruhama”, îi vei spune. (Pentru că numele ce-l are Înseamnă „Cea fără-ndurare”.) Nu voi avea milă, defel, De casele lui Israel. N-am să le dau, iertarea Mea!
7 Milă, în schimb, Eu voi avea, De Iuda și de casa lui, Iar prin puterea Domnului – Acela care, tot mereu, E al lui Iuda Dumnezeu – Le voi aduce izbăvire. Însă această mântuire, Nu le-o voi da prin arc apoi, Prin sabie sau prin război; Și nici prin cai n-o vor avea, Sau călăreți, de-asemenea.”
8 După ce ea a înțărcat Pe Lo-Ruhama, a urmat Un alt fiu, iar Domnul a spus:
9 „Numele care va fi pus Ăstui copil, vreau să se știe Că Lo-Ami, are să fie. (Numele dat de Dumnezeu Înseamnă „Nu-i poporul meu”.) Deci, acest nume, să-i puneți, Căci voi, popor, nu Îmi sunteți. Din astă pricină, nici Eu Nu sunt al vostru Dumnezeu.”
10 „Totuși, copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are Mulți au să fie-n largul zării, La fel precum nisipul mării Ce nu poate-a fi măsurat Și-asemenea, nici numărat. Dacă li se zicea, mereu Că „Nu sunteți poporul Meu”, Li se va spune, mai târziu „Fiii lui Dumnezeu Cel viu!”
11 Atuncea, ai lui Iuda fii Și ai lui Israel copii, Toți, împreună-au să se-adune Și-o căpetenie-și vor pune. Cu ea în frunte-apoi, afară, Ieși-vor ei, atunci, din țară, Căci mare o să fie-astfel, Acea zi, a lui Izreel.”