1„În vremea ‘ceea, va apare Al vostru voievod, cel care, Drept Mihail, este chemat. Atunci, el se va fi-nălțat, Căci el, pentru al tău popor, Se-arată-a fi ocrotitor. Va fi un timp de strâmtorare. Necazul fi-va foarte mare, Precum n-a mai fost de când sânt Neamuri aflate pe pământ. Dar mântuit are să fie Poporul tău, când o să vie Vremea aceea. Negreșit, Are să fie mântuit Atunci, numai acela care, În carte, scris, numele-și are.
2Mulți dintre-aceia care sânt Adormiți – astăzi – în pământ, Se vor trezi. Uni-au să vie Ca să trăiască-n veșnicie, În timp ce alții vor obține Numai ocară și rușine Cari veșnice se dovedesc.
3Dar înțelepții strălucesc, Cu strălucirea cea pe care Doar cerul necuprins o are. Aceia cari vor da povețe Și cari pe mulți o să-i învețe Să umble în neprihănire, Vor dobândi o strălucire Asemeni stelelor și deci, Vor străluci în veci de veci.
4Tu, Daniele, ia aminte Și-ascunde-apoi, aste cuvinte! Pecetluiește cartea-ndată, Până la vremea arătată Că este timpul de sfârșit. Atuncea, o vor fi citit Mulți oameni, iar a lor știință – Și-asemeni a lor cunoștință – În ăst fel o să se vădească Precum că au ca să sporească.”
5Eu, Daniel, am ridicat Ochii și-atunci când m-am uitat, Pe doi bărbați eu i-am văzut Cum în picioare au șezut: Unul pe-un mal al râului Și-altul pe cel’lalt mal al lui.
6Unul din ei a cuvântat Și-a zis către cel îmbrăcat În strai de in și se vădea Deasupra apei că ședea: „Spune-mi oare, cât timp mai este, Până, minunile aceste Au să ajungă la sfârșit?”
7Atuncea, eu l-am auzit Pe omul cel înveșmântat În strai de in, care a stat, Deasupra apei râului. Către înaltul cerului, El, brațele, și-a ridicat Și-n urmă, omul a jurat Pe-Acela care Se vădește Precum că veșnic viețuiește, Că „timpurile arătate Vor fi trei vremi și jumătate Iar toate lucrurile-aceste – De care voi ați prins de veste – Se vor sfârși când, negreșit, Poprorul sfânt va fi zdrobit Și-a lui putere, nimicită.”
8Am auzit vorba rostită, Însă n-am înțeles nimic. Aatunci am îndrăznit să zic: „Care-i sfârșitul, domnul meu, Al ăstor lucruri, te-ntreb eu?”
9El mi-a răspuns în acest fel: „Acuma, du-te Daniel! Ascunse și pecetluite, Vor fi cuvintele rostite, Pe care tu le-ai auzit, Până la vremea de sfârșit.
10Mulți au să fie curățiți, Albiți, precum și lămuriți. Cei răi, rău, au să săvârșească, Pentru că n-au să izbutească Să înțeleagă chiar nimic. Cei pricepuți, însă, îți zic, Înțelepciune vor avea Și să-nțeleagă, vor putea.
11De când n-o să mai fie dată Jertfa ce este necurmată, De când se-așează peste fire A urâciunii pustiire, Pe-al timpului răboj, trecute Mai sunt o mie două sute Și nouăzeci de zile. Iată,
12Ferice de cei ce așteaptă Ca să ajungă astfel, deci, O mie trei sute treizeci Și cinci de zile! Iar acum,
13Tu pregătește-te de drum. Du-te să dobândești hodină, Până sfârșitul o să vină. Atunci iarăși, te vei sălta Șezând în moștenirea ta, La încheierea vremilor Și la sfârșitul zilelor.”