Daniel 11
1 „Anul întâi se dovedea, De când Dariu împărățea. Med era el, de al său neam. În acel timp, la el eram, Ca să-l ajut, să-l întăresc Și sprijin să îi dăruiesc.
2 Acum, tot adevărul – iată – Am să-l dezvălui, de îndată. În Persia, trei împărați Au să mai fie-ncoronați. Al patrulea, când o să vie, Strânge mai multă bogăție Decât toți ceilalți. Apoi când Puternic se va simți stând – Prin bogăția adunată – Are-a se răscula, de-odată, Contra împărăției care Puterea Greciei o are.
3 Dar un puternic împărat – Viteaz – se va fi arătat Și va domni în timpu-acel. Putere o să aibă el, Și astfel o să stăpânească Așa precum o să voiască.
4 Cum se va întări, de-odată, La fel va fi și sfărâmată Împărăția lui. Zdrobită Are să fie și-mpărțită În cele patru vânturi, dar Nu între cei care apar Urmași ai lui. N-o să mai fie, Tare, a lui împărăție, Precum sub el a fost odată, Căci în bucăți va fi tăiată, Dată fiind altora care Nu sunt urmașii ce îi are.
5 Acela care o să fie Mai mare peste-mpărăție În miazăzi, se va vedea Cum că putere va avea. Dar unul dintre-aceia cari Se vor vădi ai lui mai mari, Mai tare fi-va, decât el. O mare-mpărăție-astfel Va-ntemeia și-o să domnească.
6 În urmă, au să se unească Acele două-mpărății, La numai câțiva ani, să știi. Fata celui ce-i împărat În miazăzi încoronat, În miazănoapte o să vie, Căci ea are a-i fi soție Celui care s-a înălțat, În miazănoapte, împărat. În acest fel, fără-ndoială, O să se facă o-nvoială. Însă această încercare, Ca mijloc de ajutorare, Nici un folos nu va avea. Alte-ncercări, de-asemenea – Așa cum o să se vădească – Nu vor putea să-i folosească. Fata, la moarte, va fi dată Apoi, la fel și al ei tată – Cu tot alaiul ce-l avea – Și cei ce s-au legat de ea.
7 În locul ei, are să vină – Chiar din aceeași rădăcină Din care și ea a ieșit – Un alt lăstar, deosebit. Acesta va porni apoi, Cu Siria, un greu război. Împărăția cea aflată În miazănoapte așezată, În a lui mână, va cădea, Să facă cu ea, ce va vrea, Căci el va fi biruitor.
8 Va ridica, din locul lor, Oameni și în Egipt apoi, Îi va muta, prinși de război. De-asemenea, vor fi mutate Și chipurile lor turnate, Precum și toți idolii cei Care le sunt lor, dumnezei. Au să mai fie strămutate Vasele scumpe, ce-s lucrate Din aur și argint. Astfel, În pace îl va lăsa el, Vreo câțiva ani, pe cel aflat În miazănoapte, împărat.
9 Acesta însă – mai apoi – O să pornească un război, Cu cel ce este împărat În miazăzi încoronat, Numai că el, în urmă, iară, O să se-ntoarcă-n a lui țară.
10 Totuși, feciorii lui, apoi, Au să înceapă alt război. O oaste mare va avea, Care va fi asemenea Precum apele râului Ce au ieșit din matca lui. Oastea aceasta adunată, Precum o apă revărsată Are să fie. Astfel, ea Să-nainteze va putea. În contra lui o să se suie Și-l va împinge-n cetățuie
11 Pe cel în miazăzi aflat. Atunci acesta, mâniat, Grabnic la luptă o să vie Cu cel ce este la domnie În miazănoapte așezat. Oștirea ăstui împărat Are să fie nimicită De către oastea rânduită De cel ce este împărat, În miazăzi încoronat.
12 Atuncea, împăratul are A fi cuprins de îngâmfare Și-o să doboare zece mii, Dar nu va birui. Să știi
13 Că împăratul cel aflat În miazănoapte așezat, Se va întoarce înapoi, Căci oastea ce-o va strânge-apoi, Va fi mai mare decât cea Ce înainte o avea. Dar după câțiva ani apoi, El va fi gata de război. Cu oastea lui, bine-narmată, O să pornească de îndată, Spre cel ce este așezat În miazăzi, drept împărat.
14 În acel timp, vor încerca Mai mulți, de a se ridica În contra celui așezat În miazăzi ca împărat. Atunci, alăturea de ei, Veni-vor niște derbedei – Chiar din al tău popor ieșiți – Căci și ei fi-vor răzvrătiți, Spre-a se-mplini vedenia. Însă să știi că vor cădea.
15 Cel care este împărat În miazănoapte așezat Va cuceri, pe negândite, Cetățile cele-ntărite. Când o să vină acea zi, Oștirile din miazăzi, Să țină piept nu vor putea. Nici ele și de-asemenea Nici floarea oamenilor care În slujbă împăratu-i are, Căci nimeni n-o să izbutească, Atunci, să i se-mpotrivească.
16 Cel ce-mpotriva lui pornește Va face după cum dorește, Căci n-o să fie nimenea, Cari împotrivă să îi stea. El se va îndrepta, de-odată, Spre țara ‘ceea minunată. În ea, are să se oprească Și are ca să nimicească Tot ce, în mâini, îi va cădea.
17 Apoi, se va gândi să ia Întreaga lui împărăție. Astfel, la el are să vie, Cu gânduri ce vor să se-arate Precum că sunt gânduri curate. El, prefăcut, are să fie, Iar pe-a lui fiică, de soție O să i-o dăruie, cu gând, De-al pierde-apoi, cât mai curând; Dar orișicum el va umbla, Ăst lucru nu se va-ntâmpla. Și planul n-o să-i izbutească.
18 În urmă, are să privească Înspre ostroavele acele Și va lua multe din ele. O căpetenie va veni, Capăt să pună rușinii Făcută de-mpăratu-acel Și-o va întoarce peste el.
19 De-asemeni, el se va uita Spre țară și se va-ndrepta Spre cetățuile pe care, Întinsa lui țară le are. Însă o să se poticnească Și nimeni n-o să-l mai găsească După ce, astfel, va cădea.
20 Cel cari în locu-i o să stea, Va pune, drept conducător – În urmă – un asupritor. Acesta, pus are să fie, Pe partea din împărăție Cari mai frumoasă se vădește. Domnia lui nu dăinuiește, Căci în câteva zile-apoi – Fără mânie sau război – El o să fie nimicit.
21 Apoi, un om disprețuit, În locul lui, o să domnească, Fără putere-mpărătească. El se va ridica de-odată Și-astfel împărăția toată O să o ia în stăpânire, Numai prin a lui uneltire.
22 Oștirea se va revărsa Ca și un râu în fața sa, Dar o să fie nimicită. O căpetenie – vădită A legământului – și ea, Atunci, cu oastea, va cădea.
23 După ce au să se unească Cu el, el o să născocească O viclenie: folosește Puțină lume când pornește Și totuși, o să biruiască.
24 Apoi, o să se năpustească – Fulgerător, pe negândite – În locurile dovedite Mai roditoare, în ținut. Atuncea, el va fi făcut Ceea ce nu au săvârșit Părinții lui, când au trăit, Precum și nici acel pe care, Tată, al său părinte-l are. Va-mpărți prada jefuită Și bogăția dobândită; La multe o să se gândească Și planuri are să urzească În contra cetățuilor. Dar toate-acestea ține-vor Numai o vreme, iar apoi,
25 Se va găti pentru război. O oaste mare-o să adune. În fruntea ei, el se va pune, Cu forța și mânia lui Și-n contra împăratului În miazăzi încoronat, O să pornească-nverșunat. Cel de la miazăzi, apoi, O să se prindă în război, Căci va avea o oaste mare Ce-o să se dovedească tare. Dar – după cum se va vedea – Să țină piept, nu va putea, Căci planuri rele se urzesc Și împotrivă-i se vădesc.
26 Cei cari, la masa lui, vor sta – Și care se vor ospăta Din ale lui bucate – sânt Cei ce-au să-l vâre în mormânt. Precum un râu – se va vedea – Oastea-i se va împrăștia, Iar numărul morților are Să se vădească a fi mare.
27 Cei doi – adică cei aflați Pe jilțurile de-mpărați – Doar rău să-și facă, vor căta. Chiar la o masă de vor sta Și împreună au să fie, Își vor vorbi cu viclenie. Însă nu au să izbutească Și astfel are să sosească Sfârșitul – cum e stabilit – Numai la timpul potrivit.
28 Când are să se-ntoarcă-apoi, În a lui țară, înapoi, Cu sine, mare bogăție Va duce, însă, vrăjmășie Va ține în inima lui, În contra legământului Cel sfânt și, împotrivă-i, el Are ca să lucreze-astfel.
29 Apoi, la vremea rânduită – Mai din ‘nainte stabilită – Are să se pornească iar, Spre miazăzi, mânios. Dar, De astă dată – ține minte – Nu-i va mai merge ca-nainte.
30 Niște corăbii vor veni Cari, din Chitim, se vor porni. Acestea vor înainta Și împotriva lui vor sta. El, deznădăjduit apoi, Se va întoarce înapoi Și o să fie – ne-ndoios – Atuncea, foarte mânios, Pe legământu-acela sfânt. Îi va căta pe cei ce sânt În contra legământului, Să-i capete de partea lui. Cu mâna-n sân, nu o să stea, Pentru că el va încheia Un pact, cu toți cei care sânt Potrivnici ăstui legământ.
31 O oaste, va trimite el, Spurcând Locașul sfânt astfel Și cetățuia, totodată. Va face, jertfa necurmată Să înceteze și va pune A pustiirii urâciune, În loc. O să se folosească De lingușiri, s-ademenească Pe cei cari, împotrivă, sânt, Căci rupt-au legământul sfânt.
32 Însă aceia din popor Cari țin la Dumnezeul lor, Atuncea se vor ține tari Și au să facă isprăvi mari.
33 Cei înțelepți, se va vedea Că-nvățătură, au să dea Mai multor oameni din popor. În urmă, unii cădea-vor. Pentru un timp, vor fi loviți De sabie sau înghițiți De flăcări. Alții au să cadă, Jefuitorilor, drept pradă Și vor ajunge ca să fie Luați și duși iar, în robie.
34 Când vor cădea, un ajutor Are să li se deie lor. Alăturea, au să le fie Unii, doar din fățărnicie.
35 Din rândul înțelepților – În acel timp – mulți cădea-vor Și astfel fi-vor încercați, Albiți apoi, și curățați, Până la vremea de sfârșit, Așa precum s-a stabilit.
36 Cel care-i împărat va face, Atunci, numai precum îi place. Se va-nălța și – negreșit – Pe sine se va fi slăvit, Cu mult mai mult decât toți cei Care se cheamă dumnezei. Lucruri neauzite, el Are să spună despre Cel Ce-i Dumnezeul tuturor Și Domn al dumnezeilor. Atunci, el o să propășească, Până când o să se sfârșească Timpul menit pentru mânie, Căci împlinit are să fie Totul, precum s-a stabilit, Exact la timpul potrivit.
37 De dumnezeii ce-i aveau Părinții lui – pe când trăiau – Seamă, nu o să țină el. Seamă, nu va ținea – defel – Nici de-a femeilor dorință, Căci va găsi de cuviință, Mai sus decât toți a se ține, Slăvindu-se numai pe sine.
38 Cinste va arăta mereu, Pentru-al cetății dumnezeu, Pe care nu îl cunoșteau Părinții lui, pe când trăiau. Acestui dumnezeu, el are Să îi aducă cinste mare: Argint și aur o să-i dea, Lucruri de preț de-asemenea Și pietre scumpe, tot mereu.
39 Avându-l pe ăst dumnezeu De partea lui, va lucra el Și se va îndrepta, astfel, În contra locurilor cari Sunt întărite, fiind tari. Cui îl va recunoaște, iată Că mare cinste-i va fi dată: Moșii are să dobândească Și pus va fi el să domnească Peste mulți oameni, negreșit.
40 Însă, la vremea de sfârșit, Cel care este împărat În miazăzi încoronat, Se va împunge-apoi, cu el. În urmă, împăratul cel Care se află așezat În miazănoapte-nscăunat, Ca o furtună o să vie, Asupra lui. El o să fie, De cai și care, întărit Ș, de corăbii însoțit. Va merge-asupra țării lui, Precum apele râului Ce se vor revărsa din matcă Și-n jurul lor, totul, îneacă.
41 El o să intre, dintr-odată, În țara ‘ceea minunată Și zeci de mii de oameni, pradă, În gheara morții au să cadă, Pentru că foarte mulți, în ea, În acea vreme, vor cădea. Edomul va avea scăpare Și cu Moabul, după care Fruntașii în Amon aflați, Din mâna lui vor fi scăpați.
42 Brațul el o să și-l întindă, Țări felurite să cuprindă, Și nici țara Egiptului Nu va scăpa de mâna lui.
43 Pe aurul și-argintul care Țara Egiptului la are, Pe lucrurile minunate Și scumpe, în Egipt, aflate, Precum și peste-ntreaga fire, El o să pună stăpânire. Au să-l urmeze Libienii Precum și Etiopienii. Cu mare-alai, ei au să vină Și după el au să se țină.
44 Veni-vor niște zvonuri care Din miazănoapte vor apare, Precum și de la răsărit. Când el le va fi auzit, Înspăimântat are să fie Și va porni, plin de mânie, Căci va voi să-i pedepsească Pe mulți și să îi nimicească.
45 Va-ntinde corturile lui – Corturi ale palatului – Pe locurile care sânt Chiar între muntele cel sfânt Și prea slăvit, și între mare. Apoi, în locu-acela are Să se arate-al său sfârșit. Nimeni nu se va fi găsit Ca să îi fie-alăturea, Pentru ca ajutor să-i dea.”