Daniel 10
1 Anul al treilea se vădea, De când în Persia ședea Măritul Cir, drept împărat. În timpu-acela i s-a dat, Acest cuvânt, lui Daniel. Și Beltșațar se cheamă el. Cuvântul care i s-a dat, Lui Daniel, e-adevărat Și despre o nenorocire, Face acest cuvânt vorbire. Iar Daniel a dovedit Luare-aminte, negreșit, Și să-nțeleagă, a putut Visul pe care l-a avut.
2 „Atunci, eu am găsit cu cale, Trei săptămâni, să fiu în jale.
3 Bucate-alese n-am mâncat, În a mea gură n-au intrat Carne sau vin. Nici trupul meu, În acel timp, nu l-am uns eu, Până atunci când, negreșit, Trei săptămâni s-au împlinit.
4 Când douăzeci și patru zile Din ale lunii întâi file Se scurseră, tocmai ședeam Pe malul râului. Eram Chiar lângă râul Hidechel (Sau Tigru, se mai cheamă el).
5 Când ochii mi i-am ridicat Și înainte m-am uitat, Un om, atuncea, am văzut, În față-mi cum a apărut. Straiul pe care l-a purtat Era făcut din in curat, Iar brâul care i-a cuprins Straiul și mijlocul i-a-ncins, Era din aurul pe care Ținutul din Ufaz îl are.
6 Avea un trup deosebit, Ca piatra cea de hrisolit. Ca fulgerul, îi strălucea Fața. Atunci când mă privea, Ai săi ochi, mie îmi păreau Precum că flăcări vii erau. Apoi, brațele omului Și-asemeni picioarele lui Precum arama lustruită Mi s-au părut. Asemuită Putea fi vocea omului, Cu tunetul, căci glasul lui Era ca vuietul pe care Îl face o mulțime mare.
7 Eu, Daniel doar, am avut Vedenia și am văzut Tot ceea ce am povestit, Însă cei ce m-au însoțit Nu au văzut-o. S-au speriat, Totuși – atunci – și-au alergat, Înspăimântați, căci – negreșit – Să se ascundă au voit.
8 Rămas-am singur, după care, Vedenia aceasta mare, Eu am avut-o. M-au lăsat Puterile și mi-am schimbat Culoarea-ndată. Mi-am simțit Și fața cum mi s-a sluțit, Căci orice vlagă mi-am pierdut, Când aste lucruri le-am văzut.
9 Atuncea când l-am auzit Pe acel om că mi-a vorbit, Cu fața la pământ – de-ndat’ – Eu am căzut, jos, leșinat.
10 Apoi, o mână s-a întins Asupra mea și m-a atins. În urmă, ea m-a ridicat Și pe-al meu loc m-a așezat, Unde rămasem tremurând, Pe mâini și pe genunchi șezând.
11 După aceea, glasu-acel Îmi zise astfel: „Daniel, Om prea iubit și scump, aminte Să iei dar, la aste cuvinte, Pe care eu ți le voi spune. Hai, pe picioare-acum, te pune, În locu-n care te găsești! Să stai acolo unde ești Și să asculți ce am de zis, Căci eu, la tine, sunt trimis!” După ce astfel mi-a vorbit, Eu în picioare-am reușit Să mă ridic, dar tremuram, Căci foarte-nspăimântat eram.
12 El zise-apoi: „De bună seamă, Tu, Daniele, să n-ai teamă! Rugile tale, înălțate De tine, fost-au ascultate, Încă din prima zi în care Ți-ai pus inima, cu răbdare, Să caute, să înțeleagă Și-nvățătură să culeagă, Să știi să te smerești mereu Față de al tău Dumnezeu. Cuvintele pe cari le-ai spus, Acum, la tine, m-au adus!
13 Dar căpetenia pe care, În frunte, Persia o are, Mi-a stat în cale-nverșunată. Sunt douăzeci și una – iată – Zilele-n care mi-a ținut Piept și să vin, nu am putut. Dar Mihail, acela cari E unul dintre cei mai mari, Venitu-mi-a în ajutor Și am ieșit biruitor, Acolo unde sunt aflați Ai Persiei mari împărați.
14 Acuma vin – cum ai văzut – Ca să îți fac de cunoscut, Cu-al tău popor, ce o să fie, În vremile ce au să vie. Căci tu – să știi – vedenia Pe care ți-o voi arăta, Voiește ca să îți arate Acele vremi îndepărtate.”
15 Când el, astfel, a cuvântat, Ochi-n pământ eu mi-am plecat, Fără ca să fi spus ceva.
16 Apoi, iată că cineva, Având chip asemănător Copiilor oamenilor, Îndată, mâna și-a întins Și buzele mi le-a atins. Atuncea, gura mi-am deschis Și-aste cuvinte i le-am zis, Celui pe care l-am văzut Că înainte mi-a șezut: „O, domnul meu, vedenia Groază-a adus, asupra mea Și-orice putere mi-a pierit!
17 Aș fi putut să fi vorbit, Cumva – apoi – domnului meu, Al cărui rob mă aflu eu? Puterile mi le-am pierdut Și nici suflare n-am avut!”
18 Atunci, cel care îmi părea Precum că chip de om avea, Brațul, din nou, și l-a întins Și m-a-ntărit, când m-a atins.
19 Apoi mi-a zis: „De bună seamă, Om prea iubit, să nu ai teamă! Frică, nu trebuie să-ți fie, Chiar de nimica! Pace ție!” Pe când el astfel îmi vorbea, A revenit puterea mea Și-n felu-acesta am zis eu: „Acum vorbește, domnul meu, Pentru că iată, am simțit, Puterea că mi-a revenit.”
20 El a vorbit atunci: „Ei bine, Știi pentru ce-am venit la tine? Mă voi întoarce înapoi, Și am ca să mă lupt apoi, Cu căpetenia Persiei. Dar căpetenia Greciei Are să vină mai apoi, După ce voi pleca ‘napoi!
21 Am să îți fac de cunoscut Înscrisul care s-a trecut În cartea adevărului, Ca să cunoști cuprinsul lui. Nimeni nu-mi vine-n ajutor În contra domnitorilor, Doar voievodul vostru care, Drept Mihail, numele-și are.”