Bible

Engage

Your Congregation Like Never Before

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

Daniel 9

:
Romanian - BIV2014
1 Peste Haldei, drept împărat, Dariu ajunse-ncoronat. Din neamul Mezilor venea Și de un an împărățea.
2 În primul său an era el, Atuncea când eu, Daniel, Citind în cărți, am priceput Cât timp urmează-a fi trecut Peste cetatea ruinată, Care-i Ierusalim chemată. În ani, timpul acesta deci, Se număra la șaptezeci, Așa precum Domnul vestise, Prin Ieremia când vorbise.
3 Spre Domnul Dumnezeul meu, Fața atunci mi-am întors eu. Cu rugăciuni L-am căutat Și cereri multe-am înălțat. Rugile mi le-am însoțit Cu posturi multe, negreșit. Numai în sac m-am îmbrăcat Și în cenușă m-am culcat.
4 Față de Domnul Dumnezeu Al cărui slujitor sunt eu Făcut-am o mărturisire: „Doamne, Tu care, peste fire, Ești Dumnezeu înfricoșat; Tu care ții neîncetat Față de noi, al Tău cuvânt, Precum și al Tău legământ; Tu, Dumnezeu-Acela care Te areți plin de îndurare Față de cei te iubesc Și-a Ta poruncă, o păzesc!
5 Tu știi am păcătuit! Nelegiuiri, am săvârșit! Răi și-ndărătnici, ne-ncetat, Cu toții, noi ne-am arătat. De la porunci, ne-am abătut Și de asemeni n-am ținut Orânduielile lăsate De Tine, spre a fi urmate.
6 De-ai Tăi proroci, n-am ascultat Când au venit și-au cuvântat În al Tău Nume, celor cari Peste popor erau mai mari Adică împăraților, Precum și căpitanilor Și-asemeni și celor pe care, Al nostru neam, părinți, îi are. N-am ascultat când negreșit Prorocii, nouă, ne-au vorbit.
7 Tu Doamne, însă, ne-ncetat, Doar drept a fi, Te-ai arătat. A noastră față se cuvine Ca se umple de rușine. Toți cei ce-n Iuda sunt aflați, se simțească rușinați. Cei din Ierusalim la fel, Precum și cei din Israel, Fie sunt apropiați, Fie sunt îndepărtați Pentru Tu i-ai izgonit În lume, când au săvârșit Fărădelegi și-s arătați, Față de Tine, vinovați!
8 A noastră față se cuvine Ca se umple de rușine! Da, nouă, împăraților, Mai marilor, părinților, Căci împotrivă-Ți, negreșit, Cu toții am păcătuit!
9 Însă, la Cel care, mereu, Ne este Domn și Dumnezeu, Întotdeauna e iertarea Și-asemenea și îndurarea. Căci împotrivă-I am greșit Atuncea când ne-am răzvrătit!
10 De-Acela care e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu, Iată noi n-am ascultat. Legile Lui, nu le-am urmat Chiar dacă după cum am zis El, prin proroci, ni le-a trimis.
11 Legea pe care Tu ai dat-o, Tot Israelul a călcat-o Și astfel el s-a abătut Din calea Ta, căci nu a vrut Îți dea Ție ascultare. Tocmai de-aceea drept urmare Blestemele ce au fost zise Și jurămintele ce-s scrise În a lui Moise lege dată De Dumnezeu acuma, iată, Asupra noastră au venit Și fără milă ne-au lovit, Căci am păcătuit mereu, Față de-al nostru Dumnezeu.
12 În ăst fel, fost-au împlinite Cuvintele de El rostite, În contra noastră-a tuturor, Precum și a mai marilor Cari al nost’ neam au cârmuit. Nenorocirea ne-a lovit, Așa după cum, niciodat’, Sub cer, nu s-a mai întâmplat. Așa s-a dovedit de mare, A fi nenorocirea care, Ierusalimul, l-a lovit.
13 Nenorocirea a venit, Exact așa precum s-a zis Și cum, în Lege, Moise-a scris. Însă tot nu ne-am rugat noi, La Domnul Dumnezeu apoi, Și nici de la nelegiuire Nu ne-am întors a noastră fire. La adevărul Tău, curat, Aminte, noi nu am luat.
14 De-aceea, Domnul S-a-ngrijit ne ajungă, negreșit, Nenorocirea arătată Așa precum a spus, odată Căci al nost’ Domn și Dumnezeu Se-arată drept a fi mereu, În tot ceea ce a făcut Și face. Dar noi nu am vrut ascultăm de glasul Lui, Deși suntem ai Domnului.
15 Acum, Tu care ești, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu, Care ai scos al Tău popor Din mâna Egiptenilor Prin brațul Tău puternic, tare, Și Ți-ai făcut un Nume mare, Așa cum astăzi e știut Și-n tot pământul cunoscut, Află am păcătuit Și făr’delegi, am săvârșit.
16 Doamne, în marea-Ți îndurare, Abate-a Ta mânie mare Și-urgia care a lovit Ierusalimul și-a venit Asupra muntelui Tău sfânt. Păcatele multe ne sânt. Din pricina păcatelor Și a nelegiuirilor Pe cari părinții le-au făcut, Ierusalimul a căzut Și-al Tău popor e de ocară Printre cei cari îl înconjoară.
17 Doamne, al nostru Dumnezeu, Ascultă ruga ce-ți fac eu: Pentru iubirea Ta cerească, Doamne ca strălucească Lumina Feței Tale iară, La fel ca și odinioară, Peste Locașul sfânt vădit astăzi este părăsit!
18 Arată-Ți bunătatea multă! Pleacă-Ți urechea și ascultă! Deschide ochii și privește Ruinele și Te gândește Și la cetatea peste care Este chemat, fără-ncetare, Numele Tău! Îți cerem Ție, Nu pentru-a noastră curăție Lucrul acest, ci căutăm, Ruga aceasta s-o-nălțăm, Pentru-ndurarea Ta cea care Se-arată-a fi nespus de mare.
19 Arată-Ți bunătatea multă! Pleacă-Ți urechea și ascultă! Nu zăbovi! Lucrează bine, Din dragoste doar, pentru Tine! Căci al Tău Nume e chemat Peste cetate, ne-ncetat, Și peste-al Tău popor, mereu!”
20 Pe când încă mai vorbeam eu, Pe când încă mai rugam Și încă îmi mărturiseam Păcatul meu, precum și cel Făcut de-ntregul Israel, Și înălțam cereri ce sânt Legate de muntele sfânt,
21 Pe când nu am sfârșit a spune, Încă, întreaga-mi rugăciune, Într-un zbor iute a venit Omul care-i Gavril numit. Pe-acesta, eu l-am cunoscut Din visul pe cari l-am avut Mai înainte. El a-ntins Mâna atunci, și m-a atins În clipa-n care se arată, Jertfa de seară a fi dată.
22 El m-a-nvățat și mi-a vorbit: „Iată, la tine am venit Și-n acest fel va căpăta, Multă lumină, mintea ta.
23 Atuncea când te-ai așezat Și-ai început de te-ai rugat, Acest cuvânt a și ieșit, Iar eu, degrabă, am venit ți-l vestesc, căci te vădești Iubit și scump precum ești. De-aceea, la aste cuvinte, Acuma, tu iei aminte, înțelegi vedenia Și tâlcul ce se află-n ea!
24 Numărul săptămânilor Sortite pentru-al tău popor Și pentru-a ta sfântă cetate Până când fi-vor încetate Relele ce sunt săvârșite Și până vor fi ispășite Păcatul și nelegiuirea De cari umplută este firea, Până când fi-va arătată Neprihănirea minunată Care urmează ca vie Și veșnică are fie, Pân’ la pecetluirea care Astă vedenie o are Și cu această prorocie, Și până când are fie Făcută ungerea pe care O va primi Acela care Este drept Sfânt al sfinților Numărul săptămânilor De cari îți pomenisem ție, De șaptezeci, are fie.
25 știi și să-nțelegi, căci iată, De când porunca este dată Pentru a fi iarăși zidit Ierusalimul, negreșit, Și pân’ la vremea cea în care, Unsul (Mesia) va apare Deci până la Cârmuitor În curgerea vremurilor Sunt șapte săptămâni aflate. Când ele fi-vor încheiate, Urmează altele, sortite Piețele a fi zidite Și gropile. E vremea care Se va vădi de strâmtorare, Iar săptămânile acele Sunt șasezeci și două ele.
26 După ce șasezeci și doi De săptămâni vor trece-apoi, Stârpit va fi unsul îți zic Și nu va mai avea nimic. Poporul unui domn apare Spre-a nimici cetatea-n care Locașul sfânt este aflat. Locașul nu va fi cruțat Și-apoi, sfârșitul ăstui loc Veni-va ca printr-un potop. Războiul este pregătit țină până la sfârșit. Alături lui, de-asemenea, Și pustiirea va ținea.
27 Cu mulți care atuncea sânt, El o facă legământ. Trainic, acesta o fie Și-o săptămână o ție. Când timpul are arate săptămâna-i jumătate, Va face să-nceteze-ndată Jertfa menită a fi dată, Precum și daru-acela care Este adus pentru mâncare. Pe-aripa urâciunilor Care e a idolilor, Va veni unul cari vădește Precum numai pustiește, Până prăpădul stabilit Cade peste cel pustiit.”