1„De-aceea dar, frați sfinți, voi care, Parte aveți de-acea chemare, Pe cari, din ceruri, o primiți, Vă rog, ca să vă ațintiți Privirile, către Cel care Apostol e și Preot Mare. Pentru mărturisirea noastră, Întoarceți-vă fața voastră, Mereu dar, spre Iisus Hristos,
2Acela care, credincios, S-a arătat, necontenit, Celui care L-a rânduit, Precum și Moise-a arătat „Credință mare, ne-ncetat – În toate și în tot, mereu – În casele lui Dumnezeu”.
3Iată că El a fost găsit Drept vrednic, de a fi primit O slavă mult mai mult mai mare, Decât cea pe cari Moise-o are, Căci, mult mai mult, este cinstit, Cel ce, o casă, a zidit, Decât e cinstea ce-o avea Casa în sine, pentru ea.
4Orișice casă ridicată, A fost de cineva durată. Să știți că totul – negreșit – Este, de Dumnezeu, zidit.
5Cât despre Moise, ne-ndoios, „Găsit a fost el, credincios, În casele lui Dumnezeu”, Numai ca slugă, ca, mereu, Să poată face mărturie Despre ce va avea să fie, Deci, despre lucruri hărăzite Ca, mai târziu, a fi vestite.
6Însă acum, Iisus Hristos – Ca Fiu – se-arată credincios A fi peste-a lui Dumnezeu Casă; iar casa Lui, mereu, Într-adevăr, suntem chiar noi, Dacă ne vom păstra apoi Nădejdile, pân’ la sfârșit, Și-al nostru crez, nezguduit – Cu care-acum, ne lăudăm.
7De-aceea, zic să ascultăm Ce zice Duhul Sfânt apoi: „Dacă al Său glas, astăzi – voi – Aveți ca să îl auziți,
8În inimi să nu vă-mpietriți, La fel ca-n ziua răzvrătirii, Sau ca în ziua ispitirii, Când în pustie-au rătăcit
9Ai voști părinți și-au îndrăznit, Pe Mine, să Mă ispitească, Sperând că au să reușească De a Mă pune la-ncercare, Încât văzut-a fiecare, În patruzeci de ani, la rând, Mereu, puterea Mea lucrând!
10Prin felu-n care s-au purtat, Ajuns-am de M-am dezgustat, De neamul lor, și am rostit Acest cuvânt: „Necontenit, În inimă, ei rătăcesc. N-au cunoscut și nu găsesc Căile mele! Mâniat,
11Peste măsură, am jurat, Precum că ei nu vor putea, Să intre în odihna Mea!”
12De-aceea zic, dragii mei frați, Ca bine, seama, să luați, Să nu aveți, cumva, în voi, O inimă, care apoi, Necredincioasă e, și care Poate, oricând, a fi în stare Să vă despartă-ntr-un târziu De Dumnezeul nostru viu.
13Unii pe alții, căutați, Necontenit, să vă-ndemnați Cât încă, vremile sunt bune Și cât timp, „Astăzi”, se mai spune, Pentru ca nici unul din voi Să nu se împietrească-apoi, Prin a păcatului purtare, Care aduce înșelare.
14Căci ne-am făcut – neîndoios – Părtași ai lui Iisus Hristos, Dacă păstrăm pân’ la sfârșit, Al nostru crez, nezguduit – Încrederea ce am avut, În inimi, de la început.
15Cât timp se spune, pentru noi, „Dacă al Său glas, astăzi, voi Aveți ca să îl auziți În inimi, să nu vă-mpietriți, La fel ca-n ziua răzvrătirii, La fel ca-n ziua ispitirii.”
16Cine-au fost cei ce-au auzit, Și care-apoi, s-au răzvrătit? Nu, din Egipt, ieșit-au oare, Prin Moise-atuncea, fiecare?
17Iar patruzeci de ani – la fel – De cine-a fost, dezgustat, El? N-au fost, cumva, aceia care, Mereu, păcătuit-au oare, Și-a căror trupuri, negreșit, Moarte-n pustiu, au putrezit?
18Și oare, cui, El S-a jurat, Că n-au să poată, niciodat’, Să intre în odihna Lui? Dar oare, nu poporului Cel care nu L-a ascultat, Ajunse El de S-a jurat?
19Să intre dar, ei n-au putut, Căci, necredință, au avut.”