Genesis 9— BIV2014

¹Noe și cei trei fii ai lui Primesc, din partea Domnului, În dar, o binecuvântare: „Creșteți! Să fiți în număr mare, Să umpleți iar, acest pământ,

²Iar dobitoace, câte sânt, Cuprinse să fie de groază, Când neamul vostru au să-l vază! Vă las mâna să stăpânească Peste-orice fiară pământească, Și peste păsările zării Și-asemeni, peste peștii mării!

³Tot ce se mișcă și se vede, Precum și toată iarba verde, Date vă sunt, să le mâncați Și foamea să vă stâmpărați.

⁴Carnea numai, cu viața sa – Deci sângele – îl veți lăsa! Să nu cumva să îl mâncați,

⁵Că veți fi nevoiți să-Mi dați, Când am să-l cer, sângele vostru; Și orice dobitoc terestru, Tot sângele, asemenea, Va trebui-napoi să-Mi dea. Voi cere viața omului – Atenție! – din mâna lui!

⁶De-al omului sânge, cumva, Va fi vărsat de cineva, Cel care-l varsă, vreau să știe, Căci și-al său sânge va să fie Vărsat la fel, la rândul lui, Că după chipul Domnului, Fusese omul modelat.

⁷Voi creșteți dar, neîncetat! În număr, să vă înmulțiți Și pe pământ vă răspândiți!”

⁸Domnul, din ‘naltul cerului, Lui Noe și fiilor lui,

⁹Le-a spus: „Eu fac un legământ, Cu voi, cu cei care nu sânt, Urmând să vină după voi!

¹⁰Viețuitoarele apoi, Vor profita de legământ – Tot ce se mișcă pe pământ: Și păsări și vite și fiare; Toate ce-au fost cu voi și care, Acum, din arcă au ieșit, Așa cum Eu am poruncit.

¹¹Iată dar, al Meu legământ: Nicicând, potopul, pe pământ, Nu va veni să-l pustiască, Făpturile să-i nimicească!”

¹²Și Dumnezeu, un semn, a pus Spre-a întări ceea ce-a spus

¹³„Priviți dar, curcubeul Meu! L-am așezat în nor. Mereu, De legământ, Îmi va vorbi Și-astfel, nu vă voi mai zdrobi!

¹⁴Când am să strâng iarăși, nori grei, Semnul se va ivi-ntre ei,

¹⁵Iar Eu am să Îmi amintesc De legământ și-am să opresc Potopul, care stă să vie, Să spulbere sămânța vie.

¹⁶Va sta deci curcubeu-n nor, Iar Eu îl văd, și nu omor Făpturile de pe pământ, Căci Mi-amintesc de legământ.

¹⁷Iată, prin semnul stabilit, Eu, vorbele, Mi-am întărit!”

¹⁸Fiii lui Noe s-au chemat Sem, Ham, Iafet. Ei l-au urmat, După al Domnului Sfânt plan. Ham este tatăl lui Canaan.

¹⁹Cei trei, fiii lui Noe sânt, Din cari ieșit-au, pe pământ, Toți oamenii ce-au populat Planeta, viață când i-au dat.

²⁰Noe a început să fie Bun lucrător și-a sădit vie.

²¹Dar într-o zi, s-a îmbătat, De prea mult vin; s-a dezbrăcat, În cortul său, și-a adormit.

²²Ham, dezbrăcat când l-a zărit, A dat fuga și-a înștiințat Pe ai săi frați; ei au luat – Sem și Iafet – făr’ a mai sta Pe gânduri, iute, o manta.

²³În cort, cu spatele-au venit, Pe tatăl lor l-au învelit, Fără ca să se fi uitat Și să îl vadă dezbrăcat.

²⁴Noe, atunci când s-a trezit, Când a aflat ce-a săvârșit Mezinul dintre ai lui fii,

²⁵Strigat-a: „Blestemat să fii Canaan! Fii robul robilor! Fii rob în fața fraților!” Apoi, a mai adăugat:

²⁶„Să fie binecuvântat Cel care-i este Dumnezeu Lui Sem – precum este și-al meu – Iar Canaan rob să îi fie!

²⁷Domnul, apoi, cu dărnicie, Pământuri – lui Iafet – să-i dea Și în al lui Sem cort, să stea! Cât de acel făptuitor – Canaan – sa fie robul lor!”

²⁸După potop, Noe-a trăit Și pe pământ s-a mai trudit Încă treisute cincizeci ani.

²⁹La nouăsute cincizeci ani, Fiind, de viață, istovit, Într-un sfârșit, el a murit.