Genesis 7
1 Domnul, lui Noe, i-a vorbit: „Iată că timpul a sosit: Te-mbarcă tu și casa ta. Doar tu, în fața Mea, vei sta – Ești singurul neprihănit, Din neamul ce-a păcătuit.
2 Din dobitoacele curate, Șapte perechi să iei, de toate: Câte o parte bărbătească Și câte una femeiască. Din cele necurate-apoi, Doar o pereche – doi și doi – Să iei o parte bărbătească, Și încă una femeiască.
3 Cu păsările-asemenea – Șapte perechi, tu vei avea; Câte o parte bărbătească Și încă una femeiască. Pe toate, Eu ți le dau ție, Să le păstrezi sămânța, vie.
4 Iată, doar șapte zile sânt Și vor cădea ploi, pe pământ, Potop. În patruzeci de zile Și nopți, prin clipe dificile, Terra va trece, căci dezleg Al ploii sac și am să șterg, Sub cerul de pe-al Meu pământ, Toate făpturile ce sânt Făcute din a Mea voință – Le trec, prin ape-n neființă!”
5 Noe a ascultat, tăcut. Cum i-a spus Domnul, a făcut.
6 El șase secole-a-mplinit, Când ploaia s-a dezlănțuit.
7 Pe toți ai săi, i-a adunat Și în corabie-au intrat.
8 Din dobitoacele curate, La fel din cele necurate, Din păsări ce plutesc în vânt, Din târâtoare pe pământ,
9 Cu Noe-n arcă au intrat Tot câte două. S-au salvat Câte o parte bărbătească Și câte-o parte femeiască.
10 S-a făcut tot, cum Domnu-a spus, Și șapte zile-n zbor s-au dus. Al ploii stăvilar s-a frânt Și-a curs potopul, pe pământ.
11 În anu-al șasesutelea, De viață, Noe se găsea. Când a șaptesprezecea zi A luni-a doua se ivi, Ale Adâncului izvoare S-au slobozit din stăvilare,
12 Lovind făpturile umile, Din lume, patruzeci de zile.
13 Urgiei, ca să-i țină piept, Noe cu Sem, Ham și Iafet Și-asemenea, soațele lor,
14 Precum și un măreț popor De animale – vite, fiare Și tot felul de târâtoare – Urmate de-un întreg sobor De păsări – după soiul lor –
15 Iute-n corabie-au urcat.
16 Făpturile care-au intrat, Erau o parte bărbătească, Și încă una femeiască. Totul fiind îndeplinit, Îndată, a pecetluit, Chiar Domnul, ușa, iar apoi, A slobozit valul de ploi.
17 Pe-ale pământului poteci, A fost potopul patruzeci De zile-apoi, necontenit, Iar apele care-au venit, Corabia, au ridicat Din locu-n care s-a aflat,
18 Pe valurile lor plutind,
19 Cu cincisprezece coți fiind,
20 Mai sus, de creasta munților.
21 Pierit-au, în adâncul lor, Tot ce se mișcă pe pământ – După al Domnului cuvânt. Pierit-au păsări, vite, fiare, N-a mai rămas o târâtoare, Iar omul făcut din pământ, În ape, și-a găsit mormânt.
22 Așadar, toate au pierit Și totul fost-a nimicit.
23 Doar Noe, singur, a scăpat. Precum și cei ce s-au aflat În arca lui, când a-nceput Potopul cel nemaivăzut.
24 Apele au rămas stabile O sută și cincizeci de zile, În care nu au mai crescut Și-asemenea, nici n-au scăzut.