Genesis 36BIV2014

1Iată urmașii lui Esau, Care-au venit pe lume – sau Edom cum a mai fost chemat.

2Esau – Edom – s-a însurat Cu fetele Canaanului: Întâi luă pe fata lui Elon Hetitul – o chema Ada; pe Oholibama A Anei și-a Hevitului

3Țibeon; iar în neamul lui, Ea-l avea tată pe acel Cari se chemase Ismael; Numele ei a fost Basmat. Avea și-un frate, un băiat: Pe Nebaiot. Timpul trecu,

4Iar lui Esau, Ada-i născu Pe Elifaz. Basmat e mama

5Lui Reuel. Oholibama Născu pe Ieuș, Iaelan Și Core. Toți, în Canaan, Au fost născuți; dar s-a gândit –

6Esau – să plece; a pornit, Luând neveste și copii, Precum și-averi și bogății – Tot ceea ce a adunat – Și-n altă țară s-a mutat, Departe de fratele lui,

7Căci suprafața locului În care ca străini erau, Acum, nu îi mai încăpeau, Din pricina averilor Și a mărimii turmelor.

8În muntele Seir găsi Esau, loc bun, și poposi. Esau, Edom mai însemnează – Urmașii lui, acum urmează:

9Deci iată spița lui Esau – Toți Edomiții, tată-l au:

10Pe Elifaz, Ada-l făcu; Basmat, pe Reuel născu.

11Teman, Omar, Țefo și-apoi, Veniră, iute, încă doi: Deci Gaetam și cu Chenaz – Toți îi sunt fii lui Elifaz.

12El, țiitoare, a avut Pe Timna, care l-a născut Pe Amalec. Ăști fii erau Ai Adei – soața lui Esau.

13Iată-l acum, pe Reuel Și cei care-au ieșit din el: Zerah, Șama, Miza, Nahat – Toți sunt copiii lui Basmat, Care e soața lui Esau.

14Aceia cari, mamă, o au Pe fata Anei – tatăl ei E Țibeon – copii-acei Sunt: Ieuș Iaelam și Core – Oholibama, mama lor e.

15Din seminții ce se iviră Din fiii lui Esau, ieșiră Și comandanți. Din Elifaz: Teman, Omar, Țefo, Chenaz,

16Core, Gaetam, Amelec; Drept căpitani, aceștia trec De Ada fost-au zămisliți, Și, în Edom, sunt răspândiți.

17Din Reuel, cei ce ieșiră – Și căpetenii se vădiră – Patru au fost: întâi Nahat, Zerah cu Șama, și-a urmat

18Miza. Apoi, Oholibama Este acea care-a fost mama Lui Ieuș, Iaelam și Core – Tot comandant, și rangul lor e.

19Ai lui Esau sunt acești fii, Iar pentru-ale lor seminții, Ei sunt cei care le-au condus. „Esau”, „Edom” este tradus.

20Deci iată fiii lui Seir, Horitul – iată al lor șir – Căci primi sunt, care-au venit Și în Seir au locuit: Lotan, Șobal și Țibeon;

21Ana urmă și-apoi Dișon, Ețer, Dișan. În țara lor, Sunt comandanți, Horiților.

22Lotan avu fii așadar, Pe Hori și pe Hemam, iar, Pe Timna, soră, o avuse.

23Iată-i pe cei cari îi născuse Șobal: Alvan și Manahat, Ebal cu Șefo și-a urmat

24Onam. Țibeon i-a primit Pe Aia și-Ana – și-a găsit Izvoare calde, în pustie, Când se afla – precum se știe – Cu turma de măgari, plecat După un loc de pășunat.

25Anei, Dișon i se născuse – Oholibama fiică-i fuse.

26Dișon avu fii, pe Hemdan, Eșban, Itran și pe Cheran.

27Iată-i pe fiii care sânt Ai lui Ețer, pe-acest pământ: Bilhan, întâiul s-a chemat, Zaavan și Acan l-au urmat.

28Fiii ce i-a avut Dișan, Au fost doi: Uț și-apoi Aran.

29Iată dar, șirul capilor, Din ramura Horiților, Localnici în Seir: Lotan, Tot comandant a fost Dișan, Șobal, Ana și Țibeon;

30Ultimi-au fost Ețer, Dișon.

31Iată-i pe cei care-au domnit, Ca împărați, și-au stăpânit Peste Edom, ‘nainte ca Vreun împărat de a urca, Peste-al lui Israel popor:

32Bela – e fiul lui Beor, Dinhaba e cetatea sa, De scaun. Înălțimea sa, Peste Edom, a-mpărățit.

33Atunci când Bela a murit, Iobab la succedat, pe dată – Zerah, din Boțra, i-a fost tată.

34Iobab, în urmă, a murit – Hușam, în locu-i, a venit, Din țara Temaniților.

35Hușam muri. Hadad – fecior Al lui Bedad – l-a-nlocuit; Cetatea sa era Avit. Cu Madian, el s-a luptat Și-o bătălie-a câștigat, În țarina Moabului.

36Hadad muri, și-n locul lui, Samla acolo-mpărățea, Cari din Masreca se trăgea.

37Samla muri, și-al țării frâu, Saul, din Rehobot pe Râu, În mâna sa, l-a apucat.

38Când a murit, a fost urmat De Bal-Hanan, al lui Acbor.

39Muri și el, iar succesor I-a fost Hadar. Mehetabel E soața ce-a avut-o. El, Peste cetatea Pau, domnea. Soția lui, părinți avea, Pe Matred și pe Mezahab.

40Al căpitanilor șirag – Esau fusese tatăl lor – După ținut și neamul lor, Urmează-acum: la început, Timna e cel ce-a apărut.

41Alva, pe urme, i-a călcat; Oholibama a urmat, Ietet, Ela și Pinon, iar

42Apoi, Chenaz, Teman, Mibțar;

43Penultimul e Magdiel. Cel ce venit-a după el, A fost Iram – din acest șir, E ultimul care-n Seir, Din neamul lui Edom, a stat – Pe-al țării tron – ca împărat. Esau e tatăl tuturor, Din neamul Edomiților.

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Choose Translation

Switch translation for Genesis 36.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.