Genesis 30
1 Văzând că nu poate să nască, A început s-o pizmuiască Rahela-atunci, pe sora sa, Iar către Iacov spuse-așa: „Să-mi dai copii! De nu – să știi! – Nu voi mai fi, printre cei vii!”
2 Iacov, pe ea, s-a mâniat. Răstindu-se, a întrebat: „Crezi că sunt, oare, Dumnezeu?! Să faci copii, te-am oprit eu?!”
3 Ea a răspuns: „Ia roaba mea – Pe Bilha. Culcă-te cu ea! Va naște pe genunchii mei Și-n acest fel, copiii ei, Că sunt ai mei, va fi știut!”
4 Iacov primi. Ea a născut
5 Un fiu. Rahela, peste poate,
6 De fericită-a zis: „Dreptate, Acuma, Domnul mi-a făcut, Căci El, necazul, mi-a văzut Și cu un fiu m-a dăruit!” „Dan”, pe copil, ea l-a numit – „A judecat”, Dan e tradus.
7 Bilha, pe lume, i-a adus, Lui Iacov, încă un fecior.
8 Rahela-a zis triumfător: „Eu am luptat cu Dumnezeu, În contra sorei mele. Eu Am biruit!” Nume i-a pus „Neftali”, care e tradus Prin „Luptele lui Dumnezeu”.
9 Lea-și simți sufletul greu, Când a văzut ce s-a-ntâmplat. Pe roaba sa, ea a luat – Pe Zilpa – dând-o ca să fie, Pentru bărbatul ei, soție.
10 Un fiu și Zilpa a născut.
11 „Vai ce noroc, eu am avut!” – A gândit Lea și-a numit, Copilul, „Gad” – căci tălmăcit, „Noroc” înseamnă. Mai târziu,
12 Zilpa născu încă un fiu.
13 „Mă simt atât de fericită!” – Lea a zis – „Voi fi numită Drept fericită-ntre femei”. Atunci, fiului roabei ei, I-a zis „Așer”; prin „Fericit”, Numele-acesta-i tălmăcit.
14 Ruben ieși odată-afară – Pe vremea secerei de vară – Și, mandragore, a găsit, Pe câmp. Acasă, a venit, Și mamei sale, i le-a dat. De mandragore, a aflat Rahela, căci ea l-a văzut. Merse la Lea și-a cerut: „Lea, te rog să-mi dai și mie,
15 Din mandragore!” „Să-ți dau ție? Nu e destul că mi-ai luat Bărbatul? Ce te-a apucat, De mandragore-acuma vrei?! Vrei, de la Ruben, să le iei?” „Ei bine! Astăzi ți-l dau ție, Pe Iacov, dacă-mi dai și mie Din mandragore! Te-nvoiești?” –
16 Zise Rahela. „Al meu ești” – Lui Iacov, Lea i-a vorbit, Seara, când – foarte obosit – El, de la câmp, s-a înturnat. „La mine vii! Te-am cumpărat, Cu mandragore, de la ea” – Îi spuse – „de la sora mea. De fiul meu, au fost culese!” Iacov, atunci, cu Lea merse.
17 Ruga ei fost-a ascultată, Căci a rămas însărcinată Și-n urmă, a născut un fiu –
18 Al cincilea – zicând: „Eu știu, Că Dumnezeu m-a răsplătit, Când soțului i-am dăruit Pe roaba mea.” Deci, „Isahar”, Copilului, îi spuse. Iar Numele-acesta-n tălmăcire, E cunoscut drept „Răsplătire”.
19 Lea, un fiu, a mai născut – Al șaselea ce l-a avut –
20 Și-a zis: „Frumos dar mi-a fost dat, De Domnul, iar al meu bărbat La mine doar, va fi găsit, Căci șase fii, i-am dăruit. Ea, „Zabulon”, copilului, Îi spuse, iar numele lui, Se tălmăcește „Locuință”. Lea avea acea credință, Că Iacov n-o s-o părăsească, La ea venind să locuiască.
21 În urmă, a născut o fată, Și i-a spus „Dina” – „Judecată.”
22 Și iată, ziua a venit, Când Dumnezeu Și-a amintit Cum că Rahela I-a cerut Și ea ceva. El a făcut, În așa fel, încât și ea, Copii, să poată a avea.
23 Un fiu, Rahela-a căpătat, Și-a zis: „Acuma mi-a luat
24 Domnul, ocara”, și-a numit, Copilul, „Iosif” – tălmăcit, Vine „Adaos”, căci voia, Încă un fiu, să i se dea. Rahela zise: „Aș vrea eu, Un fiu, să-mi mai dea Dumnezeu.”
25 După ce Iosif a venit Pe lume, Iacov i-a vorbit, Socrului său: „Să plec, aș vrea – Să mă întorc la casa mea. Mă lasă dar, să plec acum, Căci am de făcut un lung drum.
26 Nevestele, copiii mei, Vreau să mi-i dai, căci, pentru ei, Atâția ani, eu ți-am slujit – Și bine știi, cum ți-am muncit.”
27 Laban i-a zis: „Te-am ascultat. De trecere am căpătat, Mai zăbovește – căci văd bine – Sunt binecuvântat, prin tine, De către Bunul Dumnezeu. Mai stai! Ascultă ce-ți spun eu:
28 Să-mi ceri simbrie, cât gândești. Cât ceri, atât ai să primești!”
29 Iacov a spus: „Eu te-am slujit Și știi cum ți s-au propășit Cirezile, muncind cu rost.
30 Ți-aduci aminte, cum a fost, Mai înainte? Mai nimic! Ascultă deci, cum eu îți zic: Puținul care l-ai avut, De când sunt eu, mult a crescut. Oriunde, eu m-am îndreptat, Domnul te-a binecuvântat. Acum te-ntreb: când voi avea Timp, oare, pentru casa mea?!”
31 Laban a zis: „Ce îți dorești?” „Nimic, dacă te învoiești Cu ce-ți voi spune. Atunci doar, Am să-ți păzesc eu, turma, iar.
32 Chiar astăzi, am să trec prin turmă. Îmi voi alege, mai pe urmă, Oricare miel va fi sein, Pestriț sau negru. Apoi, din Turma de capre, voi avea, La fel. Asta-i simbria mea!
33 Iată cum fi-va dovedit Dacă sunt sincer și cinstit: Când vii să vezi simbria mea Și-n a mea turmă vei vedea Ceva ce nu este bălțat, Să-l socotești ca de furat!”
34 Laban a spus: „Bine-ai vorbit!”
35 În acea zi, au despărțit Deoparte capre, țapi și miei, Așa precum vorbiră ei – Tot ceea ce a fost bălțat, Iacov, fiilor săi, a dat.
36 Au împărțit așa precum Vorbiră. Trei zile de drum Distanță-au așezat cei doi, Între-a lor turme; iar apoi, Iacov, de turma socrului, S-a îngrijit, cu mâna lui.
37 Nuiele verzi, de plop, atunci, Și de migdal, cătă prin lunci – Și de platan, a adunat. Fâșii de coajă-a curățat, Scoțând albeața la iveală.
38 Apoi le puse, cu fereală, În jgheaburi, la adăpător – Exact sub ochii oilor, Care atuncea când vor bea Și când nuielele-or vedea, Venindu-le să zămislească, Doar miei bălțați aveau să nască.
39 Deci la nuiele când priveau, Oile toate zămisleau Doar miei bălțați, seini, pestriți.
40 Aceștia erau despărțiți – De Iacov – și, spre a lui turmă, Zorit, el le mâna din urmă. Turma lui Iacov a sporit, Și-a lui Laban s-a tot micit.
41 De câte ori se-nfierbântau Oile tari și zămisleau, Iacov punea – sub ochii lor – Nuiele, în adăpător, Și astfel, oile priveau Nuielele, când zămisleau; Iar mieii lor erau bălțați, Fiind apoi lui Iacov dați.
42 Când oile erau mai slabe, Nu mai punea nuiele albe. Laban avea oile cari Slabe erau, iar cele tari Le avea Iacov, negreșit.
43 În acest fel, s-a-mbogățit Iacov și-averea i-a crescut, Căci multe turme a avut. Avea mulți robi și roabe cari Pășteau cămile și măgari.