Genesis 22— BIV2014

¹După această întâmplare, Domnul l-a pus la încercare Pe-Avram. „Avrame!” – El îi spuse. Îndată, „Iată-mă” – răspunse Avram, iar Domnul a vorbit.

²„Să iei pe fiul tău iubit – Deci pe Isac; vă pregătiți, Spre țara Moria porniți Și când acolo poposești, Vreau, pe Isac, să Mi-l jertfești, Pentru că Eu așa socot, Să Mi-l dai ardere de tot.”

³Nici un cuvânt n-a spus, măcar, Avram, ci, șeaua, pe măgar, O puse-a doua zi, în zori. Luă, cu el, doi slujitori, Și pe Isac. Au mai luat Lemne de foc și au plecat Spre locul ce le-a fost vestit.

⁴A treia zi, când a privit, Avram, în fața sa, în zare, Recunoscu, din depărtare, Locul ales de Dumnezeu.

⁵A zis slugilor sale: „Eu Și cu Isac, o să plecăm, Pentru că vrem să ne-nchinăm Lui Dumnezeu, iar voi veți sta Aici și ne veți aștepta.”

⁶Avram puse lemnele toate, La fiul său, Isac, în spate; Apoi, luă cuțit și focul Și o porniră înspre locul Care-i fusese arătat.

⁷Atunci Isac l-a întrebat: „Tată!” „Ce e?” – Avram a spus. „Iată că toate le-am adus – Și foc și lemne. Negreșit, De mielul ce va fi jertfit, Se pare că noi am uitat?”

⁸„Copile, nu fi-ngrijorat, Ci-n Domnu-ncrezători să fim – Un miel, ne dă El, să-l jertfim.”

⁹Sosind la locul cel ales De Dumnezeu, ei au purces Ca să zidească un altar. Avram a pus lemnele, iar De-asupra lor, a așezat Pe fiul său, și l-a legat.

¹⁰Când s-a întins după cuțit,

¹¹Din cer, un înger i-a vorbit:

¹²„Să nu pui mâna pe băiat, Căci știu acum, cu-adevărat, Că tu te temi de Dumnezeu Și că ai să-L asculți mereu. Pe al tău fiu – văzut-am bine – Nu l-ai cruțat tu, pentru Mine.”

¹³Avram ochii și-a ridicat Și-n urma lui a observat Că un berbec e încâlcit În mărăcini; el l-a jertfit,

¹⁴Iar locul, nume-a căpătat „Domnul, de grijă, a purtat”. Până în zilele acestea, Acelui loc îi merse vestea, Iar muntele făcu, din nume, Și peste veacuri, un renume. Când despre munte se vorbește, Se spune „Domnul se-ngrijește”. Sub acest nume-i cunoscut, Fiind de către toți știut.

¹⁵Din nou, din ‘naltul cerului, Chemă îngerul Domnului

¹⁶Pe-Avram, zicând: „Ascultă bine Ce spune Domnul: „Jur pe Mine! Pentru că nu ai pregetat Și pe-al tău fiu nu l-ai cruțat Să-l aduci jertfă pentru Mine,

¹⁷Te binecuvântez pe tine Și foarte mult te înmulțesc. Al tău neam, Eu am să îl cresc Cât stelele din ‘naltul zării Și cât nisip pe țărmul mării. Va stăpâni peste acei Care vor fi vrăjmașii ei – Va stăpâni cetatea lor.

¹⁸Iar pe pământ, orice popor, În tine-i binecuvântat, Pentru că tu ai ascultat Porunca Mea” – îngerul spuse.

¹⁹Avram se-ntoarse și se duse La slujitorii săi și-apoi, Luară drumul înapoi, Spre Beer-Șeba mergând zorit – Pe-atunci, acolo-a locuit.

²⁰Când aste lucruri s-au sfârșit, Lui Avraam i s-a vorbit: „Iată că Milca a născut Copii, și tată l-a făcut Pe-acel Nahor – fratele tău.”

²¹Uț se numea feciorul său, Pe care-ntâi, l-a dobândit; Apoi, pe Buz l-a zămislit, Pe Chemuiel – află Avram – Care-a fost tatăl lui Aram;

²²Chesed, Hazo, Pildaș; apoi Veniră, iute, încă doi: Iidlaf și-n urmă, Betuel –

²³Tatăl Rebecăi fost-a el. Aceștia sunt cei opt feciori Ce-i dete Milca lui Nahori.

²⁴O țiitoare, el avea, Care Reuma se numea; La rândul ei, a zămislit, Când timpul i s-a împlinit Pe Tebah, pe Gaham și – iaca – Sfârși cu Tahaș și Maaca.