Genesis 21
1 Când Dumnezeu și-a amintit De ceea ce-a făgăduit El Sarei, vorba Și-a ținut
2 Și astfel, Sara a născut Fiul promis, la bătrânețe.
3 Avram, a Domnului povețe, Întocmai le-a îndeplinit: Isac, copilul s-a numit,
4 Opt zile-apoi, a numărat Și împrejur, el l-a tăiat.
5 Avram, un secol, a avut Când, fiul său a fost născut.
6 Sara spusese: „Dumnezeu, De râs făcut-a s-ajung eu. Căci au să râdă, negreșit, Toți cei care-or fi auzit Că am născut la vârsta asta.” Apoi, către Avram, nevasta
7 Se-ntoarse și l-a întrebat: „Cine și-ar fi imaginat, Că eu, acum, aici voi sta Și un copil voi alăpta?!”
8 Încet, copilul s-a-nălțat, Și-atuncea când l-au înțărcat, Avram, ospăț, a rânduit Și tare mult s-a veselit.
9 La masă, Sara l-a văzut Pe fiul care l-a născut Roaba Agar – soțului ei –
10 Râzând, și-a zis: „Te rog să iei Pe mamă și pe al ei fiu, Și izgonește-i în pustiu!”
11 Aceste vorbe n-au plăcut Soțului ei, dar a făcut
12 Precum nevasta a dorit, Pentru că Domnul i-a vorbit: „Nu te mâhni de-a ei cuvinte, Căci Eu ți-am spus mai dinainte Că din Isac are să vie Un neam, ce mare o să fie. Sarei, să-i faci pe placul său, Căci în Isac, numele tău, Va fi, de-acuma înainte, Știut în lume. Ia aminte,
13 Căci mă-ngrijesc de Ismael Și-un mare neam va fi și el: Necontenit îl voi sălta, Fiindcă-i tot sămânța ta.
14 A doua zi, când s-a sculat, Avram, o pâine, a luat, Precum și un burduf cu apă Și-a zis apoi, Agarei: „Pleacă!” Ea, prin pustiul denumit „Beer-Șeba”, mult, a rătăcit.
15 Când apa i s-a terminat, Pe Ismael l-a așezat
16 Sub un tufiș și a fugit. Acolo, ea l-a părăsit, Căci n-a putut ca să îl vadă, Cum pradă morți-avea să-i cadă. Durerea s-a pornit să-i strângă Inima și-a-nceput să plângă.
17 Dar Dumnezeu a auzit Copilul. Îngeru-a vorbit, Strigând, din cer, către Agar: „Să nu te temi, căci e-n zadar! Domnul, copilul a văzut
18 Și-a zis că are de făcut Un neam mare, din Ismael. Nu vei pieri nici tu, nici el.”
19 Dumnezeu, ochii, i-a deschis Și a văzut, ca întru-n vis, O apă, curgând lângă ea, Și-a dat copilului să bea.
20 Anii, în goană, au trecut. Copilul, mare, s-a făcut, Domnul veghind la soarta lor. Băiatu-ajunse vânător – Între arcași, mai iscusit –
21 Și în pustie a trăit – Chiar în Paran – iar mama lui, Din fetele Egiptului, S-a dus de i-a ales soție, Ca sprijin potrivit să-i fie.
22 Abimelec puse la cale, Ca Picol – șeful oștii sale – Pân’ la Avram, să-l însoțească, Având de gând să îi vorbească. Apoi, când el s-a întâlnit Cu-Avram, astfel a glăsuit: „Avrame! Domnul e cu tine!
23 Ascultă-mă acuma, bine: Pe Numele Lui Dumnezeu, Jură-mi acuma, cum vreau eu, Că nu voi fi-nșelat de tine, Nici eu, nici cei de după mine – Copiii și nepoții mei. Te vei purta, față de ei – Față de toată țara mea – Cu bunătate, căci în ea – Când, ca străin te-ai așezat – Bunăvoință-ai căpătat.”
24 Avram a zis: „Bine! Îți jur!” Rotindu-și ochii împrejur,
25 Găsi cu cale să-i mai spună Că a avut fântână bună, Dar robii lui l-au jefuit – Cu sila apa i-au răpit.
26 Abimelec a spus: „Nu știu! De ce îmi spui așa târziu?!”
27 Avram nu a mai insistat. Un dar bogat a căpătat, Abimelec dând oi și boi Spre-a se-nțelege amândoi.
28 Din darul care l-a primit, Șapte mieluțe a oprit.
29 Abimelec l-a întrebat: „Ce faci cu ele?” „Le-am luat
30 Și ție ți le dăruiesc; Drept mărturie îmi slujesc, Căci o fântână sap, îndată – Beer-Șeba, ea va fi chemată.”
31 Beer-Șeba-nseamnă „Jurământ”, Și-i martoră la legământ.
32 Astfel, făcură jurământul Și-și întăriră legământul. Abimelec s-a ridicat – Cu Picol – și-apoi a plecat, Zorind înspre ținutul lor, Din țara Filistenilor.
33 Un tamarsic a semănat Avram, acolo, și-a chemat Apoi, Numele Domnului.
34 El – și cu toată casa lui – Străini erau, pe-acel ogor, Din țara Filistenilor.