1Din țara de la miazăzi, Avram plecă și poposi Între Cades și Șur. Drept nume, Gherar are-acel colț de lume. Acolo, el s-a stabilit, Și ca străin a locuit.
2De oameni, teamă a avut Și iarăș’ n-a recunoscut Că Sara-i e nevastă. „Ea” – Spunea mereu – „e sora mea.” Peste Gherar, ca împărat, Abimelec era aflat. Sara-i plăcu și-atuncea, el Ceru să-i fie, la castel, Adusă. Ceea ce-a făcut,
3Lui Dumnezeu nu I-a plăcut. Pe împărat, S-a mâniat Și noaptea-n vis S-a arătat, Spunându-i lui Abimelec: „Iată, din viață-am să te trec, Din pricina femeii care Tu ai luat-o. Știi tu oare, Că este a altui bărbat?”
4Abimelec s-a-nspăimântat – De Sara nu se-apropiase – Și-atunci, pe Domnu-l întrebase: „Vei omorî Tu, de îndat’, Chiar și pe cel nevinovat?
5Nu mi-a spus el, „E sora mea”? Nu tot la fel, mi-a spus și ea? Aveam dar, inima curată – Căci nu știam că-i măritată – Și mâinile nevinovate,
6Când am luat-o.” „Le știu toate. De-aceea te-am împiedicat Să nu cazi, cumva, în păcat, Și să greșești, în fața Mea, Dacă te-ai fi atins de ea.
7Acum, dă omului nevasta Și-ai să eviți, astfel, năpasta. El e proroc și, pentru tine, Se va ruga să-ți fie bine. Numai așa, nu vei muri. De nu i-o dai, toți veți pieri: Și tu și toată casa ta!”
8Auzind ce îl aștepta, Abimelec s-a deșteptat. Toți slujitorii și-a chemat Și visul le-a istorisit. Groaza, pe toți i-a cotropit.
9Pe-Avram, în grabă, l-a chemat: „Ce mi-ai făcut?!” – l-a întrebat – „Spune-mi, cu ce-am păcătuit În fața ta? Cu ce-am greșit, De faci, acuma, ca să vie Urgia, peste-mpărăție, Să fim loviți de-un greu păcat?! Felul în care te-ai purtat, Nu este cel mai potrivit! Față de mine-ai săvârșit Lucruri, cum nu s-au mai văzut!
10Spune-mi, de ce mi le-ai făcut?!”
11Avram răspunse hotărât: „Credeam că fi-voi omorât, Din pricina nevestei, eu, Căci nu-i teamă de Dumnezeu, La oamenii din țara asta.
12De altfel, află că nevasta Îmi este soră dinspre tată, Dar nu-i, a mamei mele, fată. Din casa părintelui meu,
13Când mă scosese Dumnezeu, I-am spus: „Unde ne vom afla Și orice se va întâmpla, Să spui că sunt frate cu tine, Ca astfel să ne meargă bine.”
14Abimelec a luat oi, A strâns multe cirezi de boi; Roabe și robi a adunat, Și-apoi – cu Sara – el le-a dat În stăpânirea lui Avram,
15Spunându-i: „Vezi ce țară am? E-ntinsă, iar dacă vei vrea, Poți ca să te așezi în ea. În orice loc ai să dorești, Poți ca să stai, să locuiești.”
16Iar Sarei, astfel, i-a vorbit: „Fratele tău e dăruit Cu-o mie de arginți – dovadă – Ca toți care-s cu voi, să vadă – Să nu-ți găsească vreo pricină – Căci tu – de fapt – n-ai nici o vină.”
17Avram, la Domnul, s-a rugat, Și-Abimelec s-a vindecat, Cu soața și roabele lui –
18Pentru că mâna Domnului A-nchis pântecul tuturor: Și soaței lui și roabelor. El a trimis astă urgie, Pentru a lui Avram soție.